Poezii despre groază și viață, pagina 2
De profundis clamavi
Îți cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie și fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime și blesteme;
Un soare fără vlagă pe cer stă șase luni
Iar șase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n țările polare:
Nici vietăți, nici ape, nici crânguri, nici pășuni!
O groază mai adâncă nu poate fi în viață
Decât cruzimea rece a soarelui de gheață
Și bezna asta care-i cu Haosul la fel;
Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Așa de-nceată-i vremea pe nesfârșita-i cale!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvânt în deșert
o tristă piesă
jalnice personaje
o poveste de mult spusă
de nimeni cunoscută
deși trăită zi de zi
an de an
într-un carusel etern
al vieții și al morții
de ei
bravi eroi ai nimănui
mândri de lucrul prost făcut
trompetele sună
mulțimi se agită
e zarvă mare, e sărbătoare
nu, nu...
doar niște actori retardați, prost educați
de mulțimi aplaudați
aleargă aiurea
pe o scenă improvizată
numită de unii pompos... viață
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Horror
Suntem actorii unui film de groază,
Cu toții purtând măști și speriați,
Cu-atenția in permanență trează,
Nici frații nu se recunosc de frați!
O lume virtuală ne înghite,
Ne zbatem, dar nu supraviețuim
Unii trăiesc din aduceri aminte,
Alții nu apucăm să mai trăim.
Ne simțim prinși ca fluturii-ntr-o plasă
De un copil inconștient și rău,
E închisoare ce era "acasă",
Noian de temeri ne aruncă-n hău.
Trimite, Doamne, Tu, o circulară,
Să interzică molima de tot,
Pentru vecie, fă-o să dispară,
Căci robii Tăi, să-ndure, nu mai pot!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit
Știu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puțin de-a fost ceea ce-a fost bun, puțin de regretat
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.
Nu-ți voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ți-aș rămâne credincioasă, necondiționat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.
Și, totuși, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-și etaleze lucrurile mici și dăruiască de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ție, care nu mi-ai cerut nici versuri și nici făgăduieli,
Darul pe care ți-l fac, în viață fiind, e-absența mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ți garantez.
poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când te uiți ce-i viața
Când te uiți ce-i viața, pe-a toamnei crude bolți,
Observi că-i un Mordor cu uriașe porți!
Când te uiți ce-i viața, privind cum timpul trece,
Sa știi că viitorul e-al dracului de rece!
Când te uiți ce-i viața, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!
Când te uiți ce-i viața la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!
Când te uiți ce-i viața-n al soarelui apus,
Tânjești după cei dragi, care demult s-au dus!
Când te uiți ce-i viața, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!
Când te uiți ce-i viața, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!
poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cântă pilotul
Dacă te-am rugat vreodată, suflete, să spui, să spui,
Ai tăcut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut și zale,
Eu am fost sărmanul cui.
Palmele spre rugă-ntinse îi sunt toată arma lui:
Herostrat ce-ncrede crimei faima biruinței sale!
Iar când te-am rugat odată, inimă, să taci, să taci,
Ai vorbit! Mai lesne-ai smulge un stejar ce însuși este
Codru-ntreg între copaci,
Decât cum ai fost tu gata trista jertfă să mi-o faci!
Că sunt inimi și de ceară, asta nu-i numai poveste!
Acum ce? Plângând te vaieți că ești pustiit de tot,
Suflete! și țipi de groază, inimă, n strivirea sorții.
În zadar v-am fost pilot:
Inima un rob nevolnic, sufletul stăpân despot
Doi nevrednici, nu de viață, ci de sfânta pace-a morții!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză în arborele vieții
destinul meu e-o frunză pe un ram
freamătă sub stele pictate pe năframă
angelice lumini îmi bat la geam
și mă îndeamnă să nu îmi fie teamă.
dar mă lovesc furtuni o spaimă de groază
trece prin nervuri până la rădăcină
seva pământului trunchiul escaladează
mă energizează ca o vitamină.
vin vremuri cu probleme și cu ceață
cu valuri de brumă și de frig
nu mai aștept prea multe de la viață
și parcă tot mai des în pustiuri strig.
ia-mă Doamne în grijă ta sfântă
să nu fiu ca frunza căzută înfrântă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anxios
E vară
E iadul în mintea tuturor
Afară
Pândește pui de spirit rău.
Si-atunci...
De ce vă credeți sfinți?
Copii
Voi, copii părăsiți de părinți.
Groază
În minunata voastră oază
În viața
Ce vă chinuiți să o păstrați trează
Iar tu...
De ce citești aceste versuri?
De ce?
De ce nu dispari în universuri?
[...] Citește tot
poezie de Alin Ojog (23 iulie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vindecare...
Vindecat de Esculap
și la trup, dar și la cap,
m-am trezit în barca vieții
să sorb... roua dimineții.
Zbucium mare, chiar furtună,
norii negri se adună,
barca stă să se răstoarne,
rostul vieții să-mi întoarne,
vâslesc cu temei, tenace,
valurile nu-mi dau pace,
trec valul și mic și mare
să găsec loc de parcare,
sufletul să-mi odihnesc,
să aflu de ce trăiesc:
pentru mine, pentru altul,
ridic ochii spre Înaltul
care nu vrea să se-arate
să-mi facă și mie parte,
mă lasă să pătimesc,
drumul singur să-mi găsesc,
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra nisipului
Am învățat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială și umbra și norul,
S-adun în clepsidre și viața și dorul
Să fug îngrozit de tăceri și rutină.
Am învățat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori și cu pagini.
Am învățat aici să-ngheț în cuptoare
Și-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naște o stea
Și-n orice lumină-i o stea trecătoare.
Am învățat aici să cred în tăcere
Și-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viață se fac din nimicuri
Și apa în stâncă își află putere.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre groază și viață, adresa este: