Poezii despre limite și timp, pagina 2
Poem nou
uite cum vin/ dragi prieteni/
vremuri în care primim darul divin
la limita timpului/
senină-i inima lăsată-n voie
s-adie iubirea
și-nțelegem cum lumina
își străbate a sa cale
precum liniștea pornește
zgomotul unor motoare.
poezie de Alina Babcinetchi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Logodna
La logodna visului cu luna,
când sub pleoape candele se-aprind,
Stelele coboară una câte una
din mătăsuri palide foșnind.
Zălogiți nimicului, tăcerea,
Plopii ca din caiere și-o torc.
Vântul doare lin ca mângâierea
mâinilor ce nu se mai întorc.
Sieși neputând să-și mai încapă,
din adâncă zare a nimănui
Sufletul se varsă ca o apă
dincolo de limitele lui.
poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renunțare
Când... aproape-mi reglasem
pasul,
dupa cel de dinaintea mea,
respirația,
în ani întregi de încercări,
bătăile inimii,
dupa fiecare salt in neprevăzut,
credințele,
fără să pun prea multe întrebări,
așteptările,
dând crezare cuvintelor,
limitele,
necunoscându-mă...
Am realizat cât am greșit!
E timpul
să renunț la toate
și să-mi las zilele,
să curgă
[...] Citește tot
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Transparenta
Trece timpul,
Eu in absenta somnului,
Cant in tacere...
De vreau sa strig, nu are rost,
Nu mai am nici glas, si nici putere.
Nici stele nu mai sunt,
Nici luna-n noapte asta nu zambeste,
Tot in jurul meu a adormit
Decat in mine absenta somnului traieste.
Simt cum trece timpul...
Ma simt ca un robot...
Limitat de timp,
Dependent de tot.
poezie de Anna Panovici
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
O umbră
Între coapsele tale fierbinți
pietrele iadului,
le urc apoi pe umeri.
Smolesc fântâna
îi scot nisipul și izvorul vieții
țâșnește dureros afară,
dar se naște păcatul,
o umbră
în calea luminii
pe segmentul atât de limitat
din timpul infinit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La capătul zilei
la capătul zilei
atomii născuți în foc se domolesc
urmează o desfrunzire pe clipe de liniște
depărtarea rămâne la locul ei
agățată-n iluzii
materia inertă își recapătă viața uitată
și gustul de piatră
trecutul decupat înfrigurează secundele
făcându-le mov
cerneala se agită sub dansul luminii
lipsesc limitele gândului găurind pereții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea nu știa
Ea nu știa să potrivească cheia,
În chestii foarte simple se-ncurca,
Nu știu de ce? poate așa-i femeia?
A vrut s-o potrivească și pe-a mea.
Ea nu știa... cu cheia ce să facă,
De săptămâni o ține în vitrină,
Cu cheia asta, însă, nu-i de joacă,
I-a mea și n-are-o pată de rugină.
Ea nu știa... că-i cheia împăcării
Și-n broască de o bagi, o răsucești,
O fi ajuns la limita răbdării,
Fără de cheie... nu poți să iubești.
Ea nu știa de ce mereu vibrează,
Dar îi plăcea sărutului s-o dea,
Cheia aceasta-i tot ce mai contează
Și-am fost de-acord, s-o țină numai... EA.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lunile de iarnă
nucleară de obicei am un nas
modificat genetic de mărimea
unui balot de fân alergen (?!)
și batiste
un set de batiste... e x t i n s e
dincolo de limitele unui strănut
dincolo de
recoltele abundente de miere
nazală zumzăind împletită cu f
ire bățoase de vânt încordat
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Relativ
Relativ este spațiul
Veșnic nemărginit
Și flexibil
Relativ timpul
Aparent cunoscut
Dar înprevizibil
Relativă viteza
Și sensul rotirilor
Circular universale
Relativă e viața
Pusă în trupuri
Cu acord limitat
Care încă visează
Un perpetuum mobile
Nerelativ dar inexistent.
poezie de Constanța Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Remușcarea pentru orice moarte
Desprins de memorie și de speranță,
nelimitat, abstract, aproape viitor,
mortul nu e mort: este moartea.
Precum Dumnezeul misticilor,
căruia trebuie să i se refuze toate predicatele,
mortul pretutindeni străin
nu este decât pierzania și absența lumii.
Îi răpim totul,
nu-i lăsăm nicio culoare, nicio silabă:
aici e curtea pe care ochii lui n-o mai văd,
acolo e trotuarul unde speranța lui a stat la pândă.
Până și ce gândim ar putea gândi și el;
ne-am împărțit ca hoții
averea nopților și zilelor.
poezie clasică de Jorge Luis Borges din Fervoarea Buenos Aires-ului (1923), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre limite și timp, adresa este: