Poezii despre mâini și picioare, pagina 2
Frunze
Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea fosnesc...
În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.
Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odată la picioare speram să ti le-astern...
Deopotrivă, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.
poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ha-ha-ha
mâinile...
și
... picioarele
fără ele nicăieri
nu e nimic de făcut
! dar iată cerul
/el
este așa de mare
este așa de mare
și
ciudat/
nici el
nu are nici picioare
nici mâini
: ha-ha-ha
cer
[...] Citește tot
poezie de Anna Grig, traducere de Florica Bican
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cârje zburătoare
încet-încet omul
cu piciorul de lemn
se obișnuiește cu visul
cu platfusul urcat
sub genunchi
își mângâie cele
patru perechi de mâini
și merge mai departe
ca și cum ar zbura
pe sub un cer de plumb.
poezie de Mihai Simion
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adâncuri
În roua dimineții mă trezesc,
cu frică eu privesc, când pe fereastră urmăresc.
Ai plecat de ceva timp, ca un anotimp.
Te-ai schimbat asa de tare ca o floare căzătoare.
Te strig cu voce tare, dau din mâini și din picioare într-o mare disperare;
Iar tu, te întorci și mă privești și un zâmbet îmi dăruiești.
poezie de Rareș-Mircea Jiga (martie 2015)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gest de susținere
Ca să nu mai dezamăgesc niciodată
Voi ocoli răscrucile,
Îmi voi dărui prinosul valurilor
Mă voi netezi înaintea altarelor,
Neputința o voi urla doar în stal
Voi rupe picioarele vieții
Batjocorindu-i infirmitatea.
Străpunsă de așchiile cuvintelor
Mâinile vor susține deodată cortina
Ca și cum aș arăta copilului de lângă mine
Bolta cerului!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunze
Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea foșnesc.
În palmele întinse le prind necontenit
Așa cum cad, cu pete de soare veștejit.
Cad foșnitoare frunze sau clipele se cern,
Odată la picioare speram să ți le-aștern...
Deopotrivă toate sub talpa mea foșnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.
poezie clasică de Eusebiu Camilar din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nu pleca, iubitul meu, fără să-ți iei rămas bun! Toată noaptea am vegheat, și iată că acum pleoapele-mi cad de somn. Mi-e teamă că te-aș pierde, dacă adorm. Nu pleca, iubitul meu, fără să-ți iei rămas bun!
Tresar și întind mâinile să te ating cu ele. Mă întreb: "E oare vis?" De ce nu pot sădi picioarele tale în carnea sânilor mei și să le țin strânse la piept? Nu pleca, iubitul meu, fără să-ți iei rămas bun!
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din perspectiva unui suflet mort
Mâinile imi sunt legate nu le pot mișca
Zăpada de pe mine este foarte grea,
Mai aveam de spus, mai mult de un cuvânt,
Dar fără rost că acum sunt sub pământ.
Cred că timpul meu sosește
Pământul de pe mine ma orbește,
Buzele-mi sunt vinete, picioarele dezmembrate
Eu si tăcerea, eterna singurătate.
poezie de Ana Costache (8 ianuarie 2020)
Adăugat de Ana Costache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopțile nedespărțirii
1. Noapte.
Miros de pod.
Gardului îi cresc rădăcini.
Apa luminează pământul.
Piatră ascultând.
Cântă un fir de păr.
2. Noapte.
Drum.
Propriile picioare în presupuneri.
Nu mai există verdeață separată.
Altă epocă a mâinii,
alt timp al legănării.
3. Noapte.
Acum deja împreună creștem, ne învârtim
cartofi, oameni, câini, acoperișuri...
Cine merge? Cine respiră?
Tu deasupra mea și mai departe -
[...] Citește tot
poezie de Miron Bialoszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iedera
Iedera care se-ntinde
Pe pământ, rămâne slabă,
Toți o sfarmă cu piciorul,
Și ea veștejește în grabă,
Dar, când iedera se-nalță,
Tot mai sus și mai umbroasă,
Cine-o vede, o iubește,
Lăudând-o, că-i frumoasă.
Astfel omul, când rămâne
Numai pe pământ cu gândul,
Toți îl ocolesc, cu mâna
De departe arătându-l.
Dar când omul își înalță
Gândul către Cer mereu,
Îl iubește toată lumea
Și-i ajută Dumnezeu!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre mâini și picioare, adresa este: