Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

îndemânare

Poezii despre îndemânare

10 poezii despre îndemânare.

Isaac Watts

Ce face albinuța?

Ce face albinuța harnică?
Folosește fiecare oră cu lumină
Și-adună miere toată ziua
Din fiecare floare deschisă!

Cu ce îndemânare își construiește fagurele!
Ce frumos întinde ceara!
Și muncește din greu să pună bine
Dulcea mâncare pe care-o face.

În opere de muncă sau de-ndemânare
Ar trebui să fiu harnic și eu
Fiindcă Satan găsește o răutate
Și pentru mâinile proaste.

Cu cărți sau muncă sau joc sănătos
Să-mi petrec primii ani
Așa voi putea să dau în fiecare zi
Un răspuns bun.

poezie pentru copii de din Cântece divine traduse într-un limbaj simplu pentru uzul copiilor (1715), traducere de Bogdan Popescu
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiSunt disponibile și textele în engleză și armeană.
Arthur Rimbaud

Venus Anadyomene

Dintr-un coșciug de tablă verzuie parcă iese,
Încet, din cada veche, un cap neghiob; îi vezi,
Sub negrele șuvițe scăldate în pomezi,
Cusururile, fără îndemânare drese.

Grăscior și sur, grumazul, și omoplații-apoi,
Și spatele, ce intră, ca iar să se ridice,
Și șalele rotunde, ce-și iau avânt, ai zice;
Osânza stă sub piele în netede, lungi foi.

Cam roșie i-e șira, și totul are parcă
Un iz urât; dar cel mai puternic se remarcă
Anume ciudățenii, de le privești cu lupa:

Un nume - Clara Venus - pe șale i-a-ncăput,
Și trupu-ntreg se mișcă și-și tot întinde crupa,
Hidos împodobită cu-o bubă pe șezut.

poezie clasică de din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Le Bateau Ivre/ Corabia Beata" de Arthur Rimbaud este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.95 lei.
David Boia

OZN

Dintre enigme aspre și severe
Apare statura unui mister
Înveșmântată în cai putere
Să nu trădeze, eu mai sper.

Venit la noi de nu știu unde
Din cosmosul străin și vid
De pe planetele rotunde,
Multicolor în zborul lui perfid

El poartă-n pântece hibrizi
Inteligenți peste ștachetă,
Când îndrăzneți și când timizi
Ca cei crescuți în eprubetă

Călător în timp și spațiu,
Stăpân pe cosmos și destine
Mânat de pofte și nesațiu,
E posesor de energii divine

[...] Citește tot

poezie de (21 octombrie 2013)
Adăugat de anca petruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tramvaiul de noapte

pleoapă grea de piatră
apasă ochiul de sfinx
se deschide poartă spre gaură de vierme
stele urcă din adânc
izvor de neliniști și neputință în inima
căutătorului simulant versat al adaptabilității
fără altă îndemânare
decât căutarea până la margini
unde-și ia răgaz de odihnă
cu picioarele atârnate în afară
printre ceruri străine
rotit odihnitor
sub propria aură așteptând
tramvaiul la capăt de linie
dacă o mai porni vreunul
la ora 12 noaptea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Iordache

Omagiu femeii

Alegerea-i o-nțelepciune,
Ca ziua ei, femeii-n lume,
Să fie la-nceput de martie,
Omagiu și protest pentru dreptate.
La noi, pe plaiul plin de soare,
De ziua ei e sărbătoare,
O sărbătoare a primăverii,
A bucuriei și-afirmării.
E dârză și are îndemânare,
La trup mai mic, un suflet mare!
Gândirea ei, ca rod al minții,
Întregește sensul biruinții.
Prezentă-i pe scena mare,
Frumoasă... cuceritoare,
La patul greu de suferință,
Cu dăruire, cu știință.
O ne-ntrecută țesătoare,
Profesoară, învățătoare,
Aduce auru-n ogoare,
Cu chipul vesel, ars de soare.

[...] Citește tot

poezie de din Gânduri în patru rânduri – de 8 martie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tratat de intoxicatii acute. Intoxicatiile acute la copil" de Constantin Iordache este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -115.60- 92.48 lei.

Arheologia sentimentului

nu-ți simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidității
ca un înger pe chindie,
nu-ți simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
și amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ți simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita și mugetul de cerb în rut
și ploaia albind sufletul tău
și inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
și nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului și-o strig

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

lingură, păsări, rame… iar păsări…!

Sunt lemnarul

astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăța blândețea
ca atunci – iubito, îți amintești?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel – toate în zbor – până ce
voi căpăta îndemânare la… vulturi

Voi face, ba nu, nu voi reuși… ramă dorului

Ramă în care să încapă toți
prietenii
o voi sculpta în cer sus

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea de tată a lui Syrophanes

Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorință,
Frumos îl educase în cinste și credință.

Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, și-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simț mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!

Însă viața....... viața nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Și uite așa și Syrophanes, întâlnește ghinionul
Flăcăul și-l prăpădește, se duse în cer la Domnul.....

Omul ca ființă, știe doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Și uneori e nesătulă, s-atinge și de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret

[...] Citește tot

poezie de (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu" de Ionel Popa este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.

Deziluzionistică constatare

De unde mit că regele n-ar fi democrație
Și, tot proliferăm un pseudocomunism,
Purtând, făr' de virtuți, pe brațe un populism,
Sub fals motiv de alegeri... În a proștilor beție!

Alegerea, în sine, 'n sufragiu universal,
E-o plagă dezlânată, de n-are strict criteriu...
Cum câmp lăsat în țarnă e grânarul ideal,
Iar hidrogen, la prost, nu-i apă... E deuteriu!?

Se îndreaptă omenirea 'nspre imbecil drept cult
Pentru egal forțat... Că-i culme handicap,
Chiar minte de-i lipsește; îl înălțăm, ocult,
Cum școală nefăcută din lene, dă... Mult cap!?

Descurcăreții hoți sunt semn de IQ înalt.
Politica-i rușine de ne-am ghida de etic
-Cu țelul de subjug, cu orice preț, pe-un alt'-...
Justiția-i o chioară, ce vede găuri... Petic!

[...] Citește tot

poezie de (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crez

Când gândirea înlocuiește viața
și poezia este modul superior al comunicării,
când iubești esența tăcută a vieții
consemnată de cuvinte consumate în scris,
când poți sacrifica pentru autenticitate confortul
și pentru expresivitate ideea,
îți reprimi tentația de a aspira la glorie
căci poți degrada teribil achiziția lumii moderne:
spiritualitatea.
Rătăcirea spiritualității e transferul de adevăr
ce duce la pierderea identității,
obsesiile prezentului sunt mai puternice
decât dramaticele probleme ale trecutului
care provoacă mustrări de conștiință.
Prin acceptare se consumă moda,
iar succesul este boala ei mortală.
Complexitatea vieții este o axiomă
cu hotarul indecis între
dăruirea pentru o cauză
și ambiția puterii

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre îndemânare, adresa este:

Distribuie
Ce vrei să afli azi? Pune o întrebare acum! Din orice domeniu.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!