Poezii despre moarte și porturi, pagina 2
Emigrare
Cu toate pânzele sus și ancora la post, corabia face ochi dulci zării.
Nume fanteziste sclipesc sub figura emblemă de sub bombres.
Se strigă, cu ochii-n lacrimi, la revedere, drum bun și mult succes!
Ovații pentru cei rămași pe cheu și pentru cei care iau drumul mării!
Cer senin, ținut mănos și zile neumbrite de norii supărării
Puțini oameni se-ncumetă să caute: mulți așteaptă ziua de cules,
Urmând cuminți calea deschisă-n lume de altcineva, bineînțeles,
După ce nava-nalță drapelul în portul cel nou, fruct al explorării.
Cine știe câte miriade de colonii există, ce regate,
Pe-acele meleaguri frumoase și prospere, ce câștiguri de vis
Ne-așteaptă pe vastele plaiuri înstelate cu flori din paradis
Cărora le-am dat numele de cer, fiindcă sunt foarte departe?
Oh, nu scrie despre mine, "A murit în dureri de nedescris,"
Ci "A emigrat pe-un alt astru, unde nu există moarte!"
poezie de Helen Fiske Jackson, 1830 - 1885 din Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte de furtună
Deasupra portului cerul vânăt ca fața unei femei înfricoșate;
Suspinele valurilor femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.
Încetișor, cețurile se ridică fantome pale-n largul mării sau
Gri și reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insulițe,
Prevestind naufragii și vijelii, un răstimp de durere și de chin.
Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii și tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.
De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă și s-o ajute când uraganu-i va aține calea!
Femei, vegheați în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecați în zori să înfrunte destinul și, feroce, marea!
[...] Citește tot
poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Propedeutică
Puteam să-mi propun pedant o poiană pustie de pași de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori
ca să pot intui inocent impostura iubirii.
Învățam îndărătnic să-ndur când se-nalță și mă înconjură curți de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai și căi și culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori
ca să-ncerc să pricep imprudent paradigma puterii.
Ezitam să evoc evadări și eranțe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, povești, porți, parabole, punți, pirați și primejdii;
nocive năluci nave negre, nedemne de nimb născând nebunește din nori;
atoli anulați, epurate elanuri, cenzurate comori
ca să știu cum să neg insolent noțiunea nădejdii.
Sufeream sugerând simetrie sinistră siluete și spectre: suspecți de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranței, câte-un leș aderând unei funii;
[...] Citește tot
poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Afară-i toamnă ...
Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele își foșnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Și-și pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzișuri moarte.
E timp destul să răsfoiești o carte.
Șuvițele tale roșcat-aurii,
Împrăștie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă și coaptă.
Vântul își drege glasul, ca în șoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanța toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei și noi;
În suflete e primăvară-n doi.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trotuarele iadului
"Odată debarcat, la Liverpool, voi încasa leafa
Și-i voi spune-adio mării;
Voi curta o fată, la nunta mea va răsuna vesel harfa
Și-o să m-aciuez colea, pe-o vale verde-a țării;
N-o să-l mai ispitesc pe Davy Jones* din apele sărate,
Iar rechinii n-or să-mi aibă ciolanele pe lista de bucate,
O să crap pietre sau o să-mi întemeiez o fermă de lactate,
Sau o să fac comerț cu lichioruri parfumate";
Așa a zis.
La Liverpool au remorcat vechitura și-au acostat la dană,
Iar casierul a plătit întregul echipaj;
Billy a-ncasat banii, iar banii-au dispărut într-o noapte de hârjoană
Când el a fost regele tavernei, eroul adulat de anturaj
A curs rom pentru Poll, rom pentru Nan, gin pentru Jolly Jack;
După o săptămână s-a îmbarcat iarăși, parpalec;
A cerșit o saltea, a făcut rost de-o bucățică de sac, un petec
Pe care să-și întindă oasele când nu era de cart și... de mult curaj.
[...] Citește tot
poezie de John Masefield din Poemele mării & balade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă Românie
În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloșca și Crișan,
Acolo e Vadim și Păunescu
Și Eminescu nostru milenar.
Acolo-i Iancu, Ștefan al Moldovei
Și Cuza și istoria prin care
Noi știm vorbi și plânge românește...
Și țara-aceea nu ni-i de vânzare!
Acolo-n înălțimi sălășluiește
Și vulturul dreptății și-al tăriei...
Acolo se vorbește românește
Și dorm pe veci eroii României.
Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, brațe secerate
Și îngeri ce s-au ridicat din tină
Și au zburat spre dincolo de moarte.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Titanicul
În vreme ce naviga din zori până-n amurg, un palat pe apa de opal,
I-or fi șoptit oare valurile din prova-i mândră care va portul ei final?
Că voiajul de nuntă se va sfârși-ntr-un liman calm, adânc, coraligen,
Unde după șocul coliziunii va acosta la dana somnului etern?
Dar numele ei se va pomeni în veci, avertisment pentru alte nave,
Cum inima-i a fost spartă de loviturile topuzului de cristal, grozave,
Cum în maiestatea-i, fără egal încă, și-a plecat capul neajutorată
Și cu lumini și muzică în giulgiul mării a plonjat îmbujorată.
Oare strălucirea și visele, jumătate-mplinite,-n zilele care s-au scurs
Trezit-au gloria sădită-n sufletul omului de Divinitatea cea de sus?
Pentru că impregnați de harul iubirii, atinși de-un mir scânteietor,
Bărbații s-au regăsit în eroism ca-ntr-o normalitate a firii lor.
O, miezul acelei nopți stranii și solemne cu aisberguri la ferești
Când Moartea, rece și pală, privind drumurile noastre omenești
A văzut puterea Morții-nvinsă de-o Doamnă decât ea mai mare,
Viața veșnică deschizând ușa noilor sosiți de pe mare.
poezie de Katharine Lee Bates, 1859 1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, Căpitane, Căpitanul meu!
O, Căpitane, Căpitanul meu! călătoria noastră plina de primejdii s-a terminat,
Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câștigat,
Portul e-aici, se-aud clopotele, mulțimea exultă cu privirea la prova-n tangaj
Înaintând implacabil, la nava întunecată, plină de curaj;
Dar, o, inimă! inimă! inimă!
Pete roșii de sânge se văd la bord,
Pe puntea unde Căpitanul zace,
Rece deja și mort.
O, Căpitane, Căpitanul meu! Ascultă clopotele, admiră nava de la prova la dunetă,
Ridică-te pentru tine flutură drapelul, pentru tine șuieră vântu-n giruetă,
Pentru tine sunt panglicele, ghirlandele de flori, pentru tine vin oamenii pe chei,
Pentru tine sunt uralele, pentru tine strigă femeile Hooray!
Aici, Căpitane! Tatăl meu drag!
Pun acest braț sub capul tău, un cald suport!
Știu, doar visez că tu pe punte zaci
Rece deja și mort.
Căpitanul meu nu îmi răspunde, buzele-i sunt pale, ochii nu mai privesc în sus;
Tatăl meu nu-mi simte brațul, nu mai are voință și nici puls;
[...] Citește tot
poezie celebră de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Copilărie, poartă-mă...
copilărie,
poartă-mă prin acestă ploaie
și reîntoarce-mă în portul meu pustiu,
în acest gingaș cuib al visului
unde iluziile fără metafore
îmi deschid ferestrele
către toate culorile eternității.
încotro mă duci,
potecă de argint,
viperă târâtoare,
nu mă lasa în gări
cu miros de singurătate,
drumul meu spre casă
fă-l pășune uscată de dor.
lasă-mă sub fulgerul nopții
să simt mirosul aerului
și să străpung timpul
cu platforme astrale
până acolo unde dispar
profeți și profeții,
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (9 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cascada
Apă și om,
voi sunteți eterna mișcare!
Voi sunteți goana neostoită: voi sunteți spiritul!
O stâncă nu rămâne neclintită, un zeu nu rămâne deasupra:
strălucirea voastră despică blocurile de granit,
sub vocile voastre plesnesc tăcerile morții.
O cascadă, tu, dans de perle,
din trunchiul tău de apă, unicul, prăvălit,
înflorești pe pământ milioane de ramuri fluide!
Te dăruiești otrăvitei urzici din șanțurile drumurilor,
înalți fântâna verde, țâșnitoare, a palmierului,
în roua ta se răcorește floarea de nu-mă-uita,
iar unsurosul măslin te soarbe cu pompe de-aramă.
Tu ești nemărginita iubire a pământului!
Așa vreau și eu, nemuritoarea-ți iubire,
să curg în șiroaie și să mă revărs peste omenire:
de jos, din singurătate, de jos
înspumat, să mă retopesc în iubire
[...] Citește tot
poezie celebră de Yvan Goll din Poezia germană modernă (1967), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și porturi, adresa este: