Poezii despre moarte și porturi, pagina 3
Ultimul corsar
Anglia-i un loc bun pentru cei bogați și-n funcții plasați bine;
Însă Anglia-i un loc nemilos pentru cei săraci ca mine;
Iar cei mai mulți marinari nu vor avea parte prea des,
De porturi la fel de plăcute ca cele de pe insula Aves.
Erau acolo patruzeci de nave robuste, iuți, cu armament la bord:
Arme albe, puști și pistoale, cu tunuri la babord și la tribord.
Și-o mie de navigatori au făcut legi la Aves, cu bunăcredință,
Pentru-a-și alege căpitanii, cărora le jurau ascultare și credință.
De-acolo ne-am năpustit asupra Spaniolului plin de-aur, de țesături
Bătute-n argint, comori smulse băștinașilor prin groaznice torturi;
Apoi, am atacat căpitanii navelor comerciale, cu inimi de fiară,
Care biciuiau oamenii și-i hrăneau cu coji de pâine-amară.
O! Palmierii în Aves creșteau înalți, iar fructele păreau niște sfere
De aur, păsările colibri și papagalii erau minunați la vedere;
Iar tinerele negrese alergau spre-Aves, să scape de robie,
Și-i întâmpinau pe marinarii sosiți pe marea albastru-sidefie.
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decizia lui Ulisse
Marele om a întors spatele insulei.
Așa că el nu va muri în paradis,
nici nu va mai auzi
printre măslini, lângă lacuri limpezi,
sub chiparoși, lăutele raiului.
Timpul începe acum, când aude iarăși
acel puls narativ al mării,
în zorii zilei când curenții sunt mult mai intenși.
Ceea ce ne-a adus aici,
ne va conduce spre alte zări; nava noastră
se leagănă în apa portului plin de culoare.
Vraja s-a sfârșit.
Înapoiază-i viața,
mare-întinsă care-l poți călăuzi doar către depărtări.
poezie de Louise Gluck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva se stinge, dar floarea de lotus
Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea,
O flacără într-o lampă afumată,
Întunericul are brațe lipicioase,
Creierul meu aleargă titirez pe masa lucioasă a contelui,
Nu mai bate inima pentru tine, așa mi se pare,
Dar nici o flacără nu ajunge la stele,
Am văzut morminte care umblau pe stradă,
Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei?
O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici,
Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut mătrăgună,
Altfel e umbletul, portul,
Îmi duc în mine și mortul.
******************************,
Floarea de lotus și-a deschis petalele
De un alb orbitor,
La fel ca femeile care știu să iubească,
știu să respingă ura prostească,
știu să aducă alinare celor străbătuți de curenții reci
ai singurătății concrete,
floare de lotus, care zeiță te-a plămădit din propria ei carnație?
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sloganul românilor
(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piață, manifestând.)
Chiar dacă tu ne trimiți,
Ne trimiți afară,
Noi rămânem neclintiți.
Rămânem în țară.
Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din țară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.
Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viață.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineață.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu orașelor portuare (Salute To Sailor Town)
Străduțele orașului portuar
Nu-s drepte și n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa și pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber și Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduțele orașului portuar,
Străzile ponosite-ale orașului portuar
Care nu cunosc luxul și nici orgoliul indolent.
Străduțele orașului portuar
Azi își jelesc morții de care la puțini le pasă,
Cei care și-au pierdut viața pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuță din orașul portuar,
Pe străzile cenușii ale orașului portuar,
Care suferă și care-îndură-atâta.
[...] Citește tot
poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă pentru satul românesc
Opinca, în a morții adormire,
Își plânge neamul, țarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.
Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele și de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.
Pe o colină, cânt de dor și jale,
Un tulnic și un clopot se-nfrățesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.
Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculți, cosași, s-au înfrățit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munți și văi.
A renăscut din moarte România!
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A dispărut din vederea mea
Stau pe țărm. Aproape de mine, o navă
își întinde velele albe în briza proaspătă și pornește către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumusețe și vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norișor în locul unde marea și cerul se scufundă una în celălalt.
Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."
Unde a dispărut?
A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena și verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puțin capabilă de-a-și purta caricul spre portul de destinație.
Diminuarea mărimii ei este în mine nu în ea.
Și chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alți ochi care îi urmăresc sosirea, și alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, sosește!"
Iar asta înseamnă a muri...
poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nava de linie e-o doamnă
Nava de linie* e-o doamnă,-ntotdeauna mândră și semeață,
Crucișătorul, soțul ei, îi oferă protecție și o răsfață;
Dar vai de navele comerciale, pistrui pe apele marine,
Umblând de colo până colo, ca tine și ca mine!
Umblând, Jenny, din port în port, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;**
Tot așteptând, Jenny, îmbătrânim între-un dig și-alt dig,
Rătăcind de colo colo, Jenny, așteptând în frig!
Nava de linie e-o doamnă sulemenită și plină de strălucire,
Când dă peste-un necaz, pentru toată lumea e-o nenorocire.
Crucișătorul, soțul ei, stă mereu lângă ea, gata-n ajutor să-i sară,
Dar vai de navele comerciale, care trebuie să-ncarce sau să moară!***
Nava de linie e-o doamnă, iar rutele ei sunt sigure pe orice ape;
Crucișătorul, soțul ei, întodeauna-i este-aproape;
Dar vai de navele comerciale pe care nimeni nu le protejează,
Trebuie să-și facă treaba cum pot, fără niciun fel de pază!
[...] Citește tot
poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frații Înțelepți
Prima voce
De-atâta vreme-n derivă,-atât de rapidă eșuarea,
Spre ce soartă, spre ce fel de ruină ne-a împins marea
Pe noi, ai Înțelepciunii Frați?
Ar fi putut fi cerul altfel, pământul diferit,
Încât să nu fi ajuns la un asemenea sfârșit
Noi, dar nu și oamenii ceilalți?
A doua voce
Escortați de ce fel de blestem,
Ce calcul ne-a împins spre locul dezastrului extrem
Pe noi, ai Înțelepciunii Frați?
Iar dacă naufragiului îi suntem, iată, camarazi,
De ce privim drept înainte din înfrângerea de azi
Noi, noi mai mult decât oamenii ceilalți?
A treia voce
[...] Citește tot
poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis... demult
Poate ploaia cade când prea multă-i secetă și
de atâta arșiță nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simțim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!
Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea șubrede, cine poate știe,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!
Nu știu, nimeni nu poate a ști când cad din
temeli... visele ori viețile, cât am decăzut și nu,
nu am reușit a ne iubi, nu știu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înțeleg, chiar...
Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aș fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!
[...] Citește tot
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și porturi, adresa este: