ochi şi întuneric

Vis de-o clipă

S-a întunecat şi plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi şi parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ţinut o clipă doară
Şi în veci n-o să mai vie...
Unde eşti, sfântă comoară
De noroc şi poezie?

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donna miraculata

De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă
ca hoitul luminând în întuneric.
Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,
nici ochiul devenit mai fix şi sferic,
nici zdreanţa mâinilor pe obiecte,
nici mersul, inutil desfigurat de jind,
- ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,
ca nimbul putregaiului sclipind.

poezie de Nina Cassian din Ambitus (1969)
Adăugat de Legendarus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor...

Când mi-e dor
mă îmbrac cu tine
lăsând inimii şoaptele ochilor tăi
să o dezbrace de orice teamă
de a mai bate în întuneric.

Şi Te iubesc
fără să-mi fie teamă
că voi mai plânge vreodată.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăteau cu ochii

pe cer să vadă mârşăvia
lunei care a muşcat
cu sânge rece din soare
eclipsindu-l vizibil
retinele arse priveau
cerul întunecat
şi toată lumea se întreba
cum strălucitorul a fost umbrit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertical

Şira de spinare poate să cadă oricum
dar nu în genunchi, sângele nu se-ncovoaie,
ochiul numai sub o singură pleoapă se poate trage. A lui.
Sunt viu şi colorat de pofte ca un veston de grenadir,
sunt viu şi aştept iarba
la gura morţii, ca la gura sobei.
Poţi sângera cu aroganţă, poţi fi
în vrajba dintre întuneric şi viaţă
martorul
inflexibil.
neiertător
vânzător de indulgenţe...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi morţi

Te miri unde se află ochiul,
noi suntem lacrimile lui
risipă de sare,
risipă de apă.
de fier e risipă în cuie.
Vom spânzura de vederea noastră
stele gemânde,
nodul gordian nu-l vom tăia
ca şi cum Alexandru Macedon, încă viu
ar fi în faţa falangei!
Vom trozni între unghii, pietrele,
ca pe nişte păduchi ai munţilor,
clipind, face-vom ca întunericul
să se zdrobească de atâta vedere!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Iarna de la sfârşitul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă să ard întunecat

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină

îngenunchez în faţa ta,
lumină,
tu dai contur lucrurilor,
fără tine
viaţa
ar fi
o lungă şi interminabilă
noapte.
tu eşti fericirea
ochiului,
cu tine
zborul devine
vis.
tu goneşti întunericul
din suflete
şi urci spre etern
tot ce are mai înălţător
viaţa.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ca un semn

trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un linţoliu de argint
acoperă feţe la oameni de gheaţă
odată cu frunzele
atinse de tristeţea din secera lunii

aprinşi fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriţi de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi

tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit magic

Aşa a fost, aşa a totdeauna.
Aştept cu floarea mea de foc în mâni.
Întrerupându-mi preamărite săptămâni,
puternică-mi răsare luna.

În miez de noapte un cutreier sferic.
În spaţiu - râuri, umbre, turnuri, clăi.
Liturgic astrul mă-ntâlneşte-n văi,
dezbracă patria de întuneric.

Sus în lumină ce fragil
apare muntele!
Cetatea zeilor din ochii de copil

uşor se sfarmă ca mătasea veche.
Materia ce sfântă e,
dar numai sunet în ureche.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!