Poezii despre ochi și întuneric, pagina 3
Stele
Soarele e obosit
și eu aș vrea să dorm în ochii tăi,
în pântecul tău,
ca un prunc,
dar mi-e frică de întuneric,
mi-ai spus,
cu capul înclinat pe pernă.
Pântecul meu vrea să-ți vorbească,
ascultă tainele lunii,
mi-ai spus.
Vreau să dorm pe lună,
dar nu mai e loc pentru tine...
Și tu ai cules stele de aur
pentru a le lipi pe o foaie albă
cu bandă adezivă.
Mamă, sunt pentru tine,
mi-ai spus.
poezie de Elizabeth Grech (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne inventăm aparențele
Cred că arta
În toate formele sale
A apărut când singurătatea umană
S-a ciocnit de primele îndoieli
Încercând să-și transforme rănile în speranță
Să-i încălzească mâinile.
Poate că arta
Nu este nimic altceva
Decât un remediu pentru vid
Când umbra întunericului
Coboară peste noi
Când genunchii tremură fără să se îndoaie
Mâinile se caută fără să se unească
Ochii se înalță, nu văd nimic
Și ne este frică.
poezie de Camelia Oprița din volumul Insomnii în alb-negru (2007)
Adăugat de Mircea Monu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epilog
Lăsați licuriciul să vie
la pasărea din colivie
să i-aducă lumină sacră
în colivia acră.
Pasăre sunt și eu
în colivia lui Dumnezeu
dar sărăcia și migrenele
mi-au escamotat penele.
C-o schiloadă mână
stau rezemat de țărână.
C-o slabă cutremurare
holbez ochii a mirare.
Licuriciul meu e mort.
Nu-mi mai aduce steluțe în cort,
nu mai râde, nu mai luminează
ceasul ca o amiază.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am întâlnit
Sunt ceia ce sunt!
Sunt un grăunte în deșertul de oameni, slutiți de propriile nevoi.
Goi! Atat de goi, încât le pot vedea sufletul ofilit de setea anilor grei.
Permis de noi, de voi, de mine!
Azi mi-am promis, ba nu, de mâine!
Așa îmi zic mereu, eu nu mai plâng pentru nimeni.
Dar nimeni nu ești tu!
Tu mi-ești miracolul însângerat din ochii mei seci.
Plini de întuneric, plini de mine, m-am otrăvit în tristețe!
Norocul mi-a acordat o undiță beteagă, și te-am întâlnit!
poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culegător de lumină
Culeg bulgări de lumină
și întunericul mă ceartă
că îi orbesc lumina
nu pot să-mi privesc pașii
fără pecetea umbrelor
m-am rugat la soare
să îmi trimită raze
peste trupul meu
chiar când nopțile ard în stele
adunate în ochii cerului
poezie de Ion Șerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două lumini
Între două lumini întunericul are întotdeauna
dreptate...
Oare unde mi-am pus secunda
cu buzele țăcănite?
Oare unde mi-am pus minutul cu ochii
scorojiți?
Oare unde mi-am pus ora cu urechile
încâlcite?
Oare unde m-am pus?
Oare știți?
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stai trează în întuneric și în sunetele tale
viața de după scutul conștienței.
bei deșertul și e un gust nou.
acum ridică-te din nisip și umblă pe ape
cu tălpile alea verzi și degetele albastre.
algele mănâncă din tine timpul
ce ți s-a dat pentru a scrie.
peștii ciugulesc granule din ochii
ce văd un cosmos gravid
cum te va naște dincolo.
mărturisitorul câine se ghemuiește
în cerc deasupra oaselor tale.
măduvă plină de cuvinte, somnul
se îndepărtează de mal.
stai trează
[...] Citește tot
poezie de Angela Furtună din Pelerinul din Aqualung (27 septembrie 2008)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rădăcinile iubirii
Ochii mei au mângâiat lumina
și au luminat întunericul,
dar nu au înțeles niciodată iubirea...
Rădăcinile mele au înflorit în lacuri înghețate
și s-au ofilit pe drumuri cu noroi...
Dar nu au înțeles niciodată iubirea.
Petalele mele s-au înălțat
printre cele mai strălucitoare stele
și au căzut secerate de cele mai noroioase cuvinte.
Dar nici acum nu au înțeles...
Că iubirea e lumina vieții
... și întunericul ei!
poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc (noiembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața tu te întorci întotdeauna
Adierea zorilor, ușoară,
respiră cu gura ta
la capătul străzilor goale.
Lumină gri, ochii tăi sunt
stropii gingași ai zorilor
deasupra dealurilor întunecate.
Pașii și răsuflarea ta,
asemeni vântului în zori,
aburesc casele.
Pietrele, umerii orașului,
degajă aburi
tu ești viață, trezire din somn.
Stea pierdută
în lumina zorilor,
susurul zefirului,
cădură, respirație
[...] Citește tot
poezie celebră de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mor îngerii!
Mor îngerii! În ceruri e doar suspin și plâns
Sunt triști, tăcuți și gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!
Mor îngerii! Pământul e numai plâns și jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunțile-n țărână, au trupuri sfâșiate,
Și-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!
Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Și-n Cer... și pe Pământ!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ochi și întuneric, adresa este: