poezie şi voce

Declaraţie de dragoste

Iubirea-mi pentru tine atâta e de mare,
Că lumea-ntreagă ţie ţi-aş pune-o la picioare.
Făptura ta divină şi legănatu-ţi mers,
Privirea, vocea blândă, le nemuresc în vers.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (23 ianuarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disonant

Sunt o voce în afara corului:
vocea liniştii,
a adâncurilor,
a furtunilor;
sunt vocea acelui pazzo
ce-aude versuri în Univers
şi simte plânsul cuvintelor
în dragoste,
în ură,
în indiferenţă...

Vocea mea cântă
în afara corului,
intr-o lume, unde
dezordinea şi injustiţia
au devenit muzica surzilor1

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Il Federiciano (2013)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalaj

Lent intru în vocala zilei –
Am vocale pentru toate vârstele –
Zidesc poemul timpului, ermetic
În care gândul se răsfaţă, se impune
Licitaţiei mileniului în care surâsei:
E clipa naşterii unei virgule enorme
Ca să se poticnească plictisitorul
Pun ideile pe faţa de masă
Şi musafirii mi se duc sătui
Derutaţi că am vocale mai multe
decât tot alfabetul...
Mă şi înjură, înmulţindu-mi vocalele –
La temelia poemului nu le pui,
La temelia poemului găsesc vocale din
Demnitatea înaltului, din visul fiului, senin,
Din ochii copilului născut odată cu acest poem.

E mare decalaj între mine şi călăul ce crede
Că de el mă tem...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

În fund de peşteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Şi din adâncul lor răsar fântână.

Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Şi răspândeşte unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.

Aşa în suflet picură cu-ncetul
Viaţa, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.

poezie clasică de Duiliu Zamfirescu (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

Tihna casei, bucuria
Glasurilor de copii
Îmi întreabă poezia:
Despre noi de ce nu scrii?

Bucuria, tihna casei,
Vocea pruncilor zglobie
Îşi răspund că "mofturoasei"
Despre ce-i place nu scrie.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (28 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea nopţii

Un luceafăr arde-n boltă
Ca un muc de lumânare
Un cocoş sfidează bezna
Şi cu cântecu-i de noapte
Ne îmbie la îndurare.
Numai eu, poeta, umblu
Tot hai-hui îndrăgostită
Mi se pare totul sumbru
Şi atunci mă împac şi zic:
Bună seara, poezie
Ai plecat sau ai venit?

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolidul

versul meu îl sorb din viitor
din esenţe pur universale
când în suflet fibrele mă dor
aidoma coardelor vocale
ce respiră cântec răguşit
strangulat cu funii ancestrale
versul meu şoptit de infinit
scrijelit pe file temporale
versul meu şi liber şi timid
versul meu ca sarea de pe rană
versul meu senil ca un bolid
dogorind pe sfera mea virană...

poezie de Iurie Osoianu (4 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii

În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile

cum vin cuvintele-n potrivire, aşa
se duc şi poeziile pe care le scriu
pe
care le uit cât ai bate din aripi când
trec răvăşit în altă dimensiune (?!)
pe
care o recunosc imediat după a
semănarea cu vocile mele pierdute

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cine are părinţi" (Poetului Adrian in memoriam)

"Cine are părinţi pe pământ, nu în gând,
Mai aude" cum neantul ne cheamă flămând.
Că au fost şi ei tineri, sărmani ori bogaţi,
Vor ajunge în cârje, cu un Alzy sub braţ.
Cel mai mult i-a durut râsul junelui scrib,
Are-n piept doar un boţ? Pălărie de hrib?
E uşor, dai cu barda în stânci, ca-n vechimi,
Iar din stâncă zbucneşte o lacrimă, ştim,
E doar vocea durerii, a sângelui, fiţi
Şi copiii de azi, şi bolnavii părinţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!