Poezii despre prăpăstii și timp, pagina 2
Noianul
sunt toate încurcate ca un nod
legat solemn la gâtul vieții mele
-călău urcănd încet pe eșafod
noian adânc de căzătoare stele
și timpul stă oprit din mersul său
și spațiul e iar un punct pe "i"
mai cade-o stea aleasă de călău
și hăul prinde iarăși a roti...
poezie de Iurie Osoianu (20 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nocturnă
M-am trezit cu mine lângă mine
Și m-am speriat de hăul care se deschidea între buzele mele,
Fără ca sufletul să-l mai poată acoperi.
Vorbeam singur.
Păianjenul din mine începuse, de spaimă,
Să țeasă o pânză în care să cadă cuvintele.
Când le vei auzi ecoul, urechea ta va fi bătrână,
Sufletul meu, cântec sub lună.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Fericirea velină
deși zilele i-ar fi rele
o femeie adevărată
o po
etă s-ar arunca în gol (?!) în brațele mele
deschise ca un compas bun rămas
pe o
margine de prăpastie - a
fericirii veline
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări de abis
ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te așteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieții
prin fața ochilor.
te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăților tale.
erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Refugiul păsărilor de noapte
Acolo sus e un pin strâmb
cu trunchiul arcuit
stă absorbit și ascultă abisul.
Refugiu de păsări de noapte
în ora cea mai târzie răsună
de-un fâlfâit de aripi
Are chiar și un cuib inima mea,
suspendat în întuneric, o voce;
stă chiar ascultând, noaptea.
poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o ruină-mbrățișez abisul...
Ca o ruină-mbrățișez abisul,
găsind în gând căderea - sunt epavă
și un vulcan aprins fără de lavă
sau un sărman ce-a glăsuit din scrisul
cernelii transformate în otravă,
chiar de-n albastru-mi înălțam zapisul
într-ún tandem ce fost-a scurs și visul
cu lenevia ce-și găsea ispravă.
Aglomerez secundele în fire
și firea o atrag din creștet dur,
să-mi împlinesc destinul c-o jertfire
în timp mai scurt decât mi-a fost să-ndur
întreg trecutul ce-a-nsemnat clădire
spre căi ce sting sclipirea din azur.
sonet de Ionuț Popa (17 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-acum înainte
De-acum înainte, obișnuiește-te să trăiești din amintiri,
din umbre de planete pierdute,
din norii care fug, din amintiri subțiri.
Obișnuiește-te să trăiești cu sila și urâtul
așa-ți va fi sfârșitul
cum ți-a fost începutul.
Poate nici nu mai ai mult, de altfel,
obișnuiește-te cu luna de oțel.
Tot ce a fost frumos s'a petrecut
cu cel care acuma este altul,
obișnuiește-te cu prăpastia și cu saltul.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abis ce ești
Abis ce ești,
Ești rece, și de ceață-nvăluit
Ești drumul fără de sfârșit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.
Mai stau o viață și cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar și pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute și nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.
Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viață,
Nu m-aștepta, mai am un pic speranță.
Îngeri sublimi, veniți de mă luați,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalți,
Te las abis, rămâi hain și rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,
[...] Citește tot
poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abis II
Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp și-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era și nu era el.
Ceasornicarii munților de cârpe împietriseră.
Era și nu era acasă. Se vedea și copil și adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiași pereți.
În același timp. Bărbați mulți
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, șuierături de vâslă și de argint...
Gesturi. Sânge. Vorbe.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alerg cu gândul
Alerg cu gândul peste mări și ape,
Peste câmpuri întinse, peste munți,
În Univers pătrund tot mai aproape
Și tot întind închipuite punți.
Alerg prin galerii și prin genuni,
În zbor de chinuite încleștări,
Mai cred și câteodată în minuni,
În timpul ce-l consum în căutări.
Într-un ocean de gânduri mă scufund,
Când liniștea se-ascunde-ntr-un apus,
Ocean nemărginit și fără fund,
Cep doar nedumerire mi-a adus.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre prăpăstii și timp, adresa este: