Poezii despre sclavie și timp, pagina 2
Fără țară
Eu sunt un om fără de țară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleț scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveștile din țara mea.
Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Și dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas...
(...)
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât de ușor
Cât de ușor captăm, pierdem iubirea,
Un păstrăv argintiu, strălucitor,
Veni, zbură la vale, ah, menirea,
De a fi rob sau zeu nemuritor.
"Fii Domnului statură luminoasă,
Cu gândul sprinten, fulger viitor,
Să-ți fie brațul, spadă bătăioasă
și ochiul, disc lunar, lunecător".
Dar eu mă țin de vorba noastră veche,
Sfânt dedublat, iubit și nepereche.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Basorelief
Spirala prăbușește pe muchiile orei
Înfățișări de sânge ucise lângă șerpi,
Un ibis putrezește în fluxul aurorei
Și purpura vânează, cu marginile, cerbi.
Oglinzile sărează genunchii baiaderei
Și trupul își jertfește mărgeanele în dinți;
Matrozii o măsoară cu linia galerei
și chinuie cucuta din flaute fierbinți.
Vertebrele prințesei încarcă obeliscul,
Și alb își crește sclava un umăr peste mâini.
Între corăbii sună ostroavele cu discul
Și bufnițele lunii dărâmă-n ochi fântâni.
Învinge efigia cu sulițele tribul,
Și trunchiurile cântă pe aripi de palmieri.
În piatră lâncezește papirusul și scribul
Și cucuta otrăvii frământă-n arcuri jderi.
poezie clasică de Alexandru Robot din Apocalips terestru (1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afrodita
În hău de mări, bătute de furtună,
La pieptul spumegatului talaz,
Prinzându-i gingaș, brațul de grumaz
Dormea seninul ca un fulg de lună.
Seninătate, zbucium, împreună,
Uniți de sorți pe-al apelor podghiaz,
Născură, robi aceluiași extaz,
Nemărginirea, floare de genună.
Și haosul gemu de fremătare,
Când cea dintâi semeață-ntruchipare,
Vis cald! Femeia, amforă de slavă,
Zbucni legănătoare și suavă,
Vrej de senin cu fruntea-n sârg de stele,
Din zvârcolirea undelor rebele.
sonet de Artur Enășescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lacrima lumii...
În lacrima lumii, se-aude durerea,
Cu care se-adapă într-una tăcerea.
Pieirea mai pune un pas peste noi
Și tot mai adânc coborâm în noroi.
Distrugem speranțe și gânduri tăcute.
Am pus rațiunea să nu mai asculte.
Și robi lăcomiei, de noi inventate,
Clădim inutile și sumbre palate.
Robiți de mașini și luxoase vacanțe,
Mirajul din drog... privați de speranțe,
Urmăm neclintiți ce ne da lăcomia
Și creștem cu grijă și-n tihnă robia.
Orbiți de plăceri și de lucruri deșarte,
Privirea din noi nu mai vede departe.
Și-n timp ce greșim, dar nimic nu ne miră,
Pământul sub noi de-abia mai respiră...
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonie cu ochii falși
Fachir timp găunos
Prin iarba cu limbi de ceas
Te târâi în șarpe constrictor
Vânând secunde necruțător
Salivezi clipele cu limbă de pendulă
Te camumflezi in zile fără rost
Fluierând omului anost
In simfonii de cobră
Râzi saturnic cu greu ecou
Ești ca un submarin cu un singur hublou
Ne aduci, ne întorci samsar
Cerând dobândă mereu
Abisale capcane făurești
Neîncetat anunți robia
Tardiv menirea ți-o arăți
Vuindu-ți nemurirea
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu-s poet
Eu nu-s poet, ci pictor de cuvinte,
Penelul meu din litere-i făcut
Când coala albă-ncepe s-o alinte
Punând culori fierbinți ca un sărut.
Eu nu-s poet, ci țesător de visuri
Ce-s toarse din ciudatul curcubeu
În care luminează paradisuri,
Dar și abisuri fără Dumnezeu.
Eu nu-s poet, ci cioplitor de stele
Pe care le arunc când nu îmi plac,
Căci doar luceferi caut printre ele
Ca să îmi poarte chipul veac de veac.
Eu nu-s poet, ci cronicarul erei
În care am trăit urât și prost
Și-ai cărei ani pierduți, plini de mizerii,
I-am zugrăvit așa precum au fost.
[...] Citește tot
poezie de Anatol Covali (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Inceputul
Cand ma gandesc la tine imi tremura tot trupul,
Tu te strecori si viata mi-o schimbi, ma rascolesti,
Eu sunt precum o prada, iubito tu esti lupul,
Sunt sclav privirii tale, stapana mea tu esti.
Cand imi soptesti o vorba sunt ca un cub de gheata,
Ce voce calda ai! ascult si ma topesc,
E ca si cum cuvantul ce-l spui imi este viata,
Cand nu te-aud pe tine simt ca nu mai traiesc.
In mana ta as vrea sa-mi odihnesc trecutul,
Tu vindeci orice rana, esti salvatoarea mea,
Stergi totul c-un burete, si imi esti inceputul
Anii pierduti ii simt cum ca n-ar exista.
Esti luna mea in noapte, si soare-n timp de zi,
Te urmaresc si simt ca nu ar fi gresit,
Sa-mi fii pe vesnicie motiv sa pot iubi,
Iar eu sa -ti fiu dovada ca inca n-ai iubit.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani, România
Suntem strănepoții lui Burebista, Decebal
Chiar dacă ne-am născut în Dobrogea, Banat,
Bucovina, Muntenia, Moldova sau Ardeal...
Suntem urmașii soldaților ce în război au luptat.
Au vărsat lacrimi și sânge soldații cei bravi
Purtând credință-n suflet și nu teamă
Pentru a nu fi pe pământul nostru sclavi,
Pentru a ne fi România o scumpă mamă!
Suntem veșnic stăpâni pe-un vechi plai
Și afirmăm mereu cu emoție și bucurie.
Suntem frați, avem același drag grai,
La mulți ani, iubită și frumoasă Românie!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O fată tânără pe patul morții
Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanțul de brațe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.
Un crin se usucă și-n laturi s-abate
Când ziua e rece și cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;
Așa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Și astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.
Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sclavie și timp, adresa este: