Poezii despre sperieturi și viață, pagina 2
Autodafé
Îmi vor spune "nebună"
când le voi arăta
cu degetul spre locul, cât un bob topit de Lumină,
pe care-Și odihnește fruntea Dumnezeu.
Speriați,
dând naibii logica pe frică,
vor arde aerul de deasupra Pământului întreg,
vor otrăvi apele prin care curge Viață spre viața lor meschină
și vor rupe cu dinții carnea caldă, pulsând încă,
dinăuntrul pieptului meu.
poezie de Mădălina Grama Toma din Cuvinte în dreptul inimii (2006)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunze pierdute
Cincizeci de ani, de cînd încerci mereu,
Condeiul, gîndurile și cerneala,
N-au mai ajuns să-ți curme, fătul meu,
Frica de tine și-ndoiala.
Te temi și-acum de ce te-ai mai temut.
De pagina curată și de rîndul,
Și de cuvîntul de la început,
Te sperie și litera și gîndul.
Foile tale scrise, de hîrtie,
Se rup și zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele zmulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să și le vadă.
La fiece cuvînt, o șovăire
Te face să tresari și-ai aștepta.
Parcă trăiești în somn și-n amintire
Și nu știi cine-a scris cu mîna ta.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salutare, echinox
Nu am vrut să mă nasc
în ziua echinocțiului
nu am vrut
uite așa
nu am vrut
am stat ascuns
în burta mamei
să anunț lumea
cu primul țipăt
când ziua e tot mare
mai mare decât noaptea
am dat cu capul
în poarta vieții
mama s-a speriat
și a deschs-o repede
mai înainte
poezie de Ion Șerban Drincea din Umbra pașilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când zorii ne vor risipi
În timp ce ne mâncam amândoi zilele
m-am înecat subit cu un miez de noapte,
încât am simțit gustul intunecat al morții.
Tu te-ai speriat și m-ai strâns tare în brațe,
până când am revenit în mine insumi.
Năpădiți de atâta iubire cultivată împreună,
ne dezbrăcăm de trupurile uzate de viață
și ne spălăm amintirile în aceleași vise,
adormind adânc cufundați unul în altul,
până dimineața, când zorii ne vor risipi.
poezie de David Daniel Adam (28 octombrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunze pierdute
Cincizeci de ani, de când încerci, mereu,
Condeiul, gândurile și cerneala,
N-au mai ajuns să-ți curme, fătul meu,
Frica de tine și-ndoiala.
Te temi și-acum de ce te-ai mai temut,
De pagina curată și de rândul,
Și de cuvântul de la început.
Te sperie și litera și gândul.
Foile tale scrise, de hârtie,
Se rup și zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele smulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să și le vadă.
La fiece cuvânt, o șovăire
Te face să tresari și-ai aștepta.
Parcă trăiești în somn și-n amintire
Și nu știi cine-a scris cu mâna ta.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Frunze (1961)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sete
speriate simțuri pielea vieții ne încearcă
în cerceafuri albe se chinuiesc mâini flămânde
un strigăt erupe, sânii obosesc cătând lumină
deasupra un tablou și-o candelă suspină
jos se iubesc cei doi, adânc ca-ntr-o fântână
dă-mi și mie o cupă, să sorb dacă a mai rămas ceva
din a ta iubire
poezie de Viorel Muha (decembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hotar
Calea Lactee abia ghicită se pierde
scrisă în noapte fierbinte și calmă,
ca linia vieții runic săpată
într-o imensă zăbavnică palmă.
Pașnic ca untdelemnul cel veșnic
se scurge subt bolți Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?
Pescăruși speriați din tenebre se-nalță
când luntrea cu umbre alunecă iară.
Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc
zbârnăind ca rădăștile-n vară.
Total e împlinit. De șapte ori răsucit
răsuflă în somn Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie... răspuns...
Iubita ți-e-aproape și-ți spune să stai
să n-asculți ce singur asculți morții vai
trăita prelungă să-ți ție alai
deplin sănătatea să-ți spună de Rai
gândirea-ți străbate aceleași cărări
puse odată prea scumpe spre zări
încă mai speri că va fi totu-n flori
la fel ca-nainte... fi-va... da-n zori
nu înțelegi și n-aștepți în fiori
să ți se spună - ce faci, cu viori
cu care cânți despre-amurgul cu nori
ce de fapt viața răscoale... ori-ori!
nu te speria,
viața-i bună, senină....
iar sufletu-n tină, se spală-n, deplină, prea lină, a scumpei grădină ce-i plină de-a DOMNULUI SFÂNTĂ LUMINĂ!
poezie de Scurtu Sorin Izvoraș (24 octombrie 2017)
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stepele nopții
Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, șesul
Viselor difuze înțelesul
Dincolo de care doar capcana -
vagi frânturi. Și două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ți cere
Slujitorii regelui, permise?
Spală noaptea draperii de ploaie
Viața noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corpolentoarea
femei prea puțin
corpo-lente
așa cum eu am iubit în viața
asta a mea
femei cu mișcări de învăluire
cu mușchii atrofiați
aceste
femei mi-au căzut leșinate
la patul puțin speriat! și
despre ele
bine ar fi să nu
mai vorbesc ne
apărat de unele gesturi la fel
de stingher exprimate
la fel
de subțiri
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sperieturi și viață, adresa este: