stângaci şi timp

Război

A început lupta şi e normal să mă tem,
Căci ne atacăm şi arme de foc avem,
E război şi suntem în linia-ntâi soldaţi,
E permis orice, iar morţii-s deja uitaţi.

Cuvintele încărcate, de asalt-s pregătite,
Şi deja pentru eroi săpate sunt morminte,
Stăm faţă-n faţă cu mâna pe trăgaci,
Aceeaşi ţintă, niciunul nu-i stângaci.

Cu salve de tun începe acest sfârşit,
Timpul a obosit, aşteptă şi s-a oprit,
Legiuni de emoţii atacă zidurile înalte,
Şi-mi mor gardienii visurilor eşuate.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (25 octombrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

în urma mea

rămân cărările neumblate prin locuri
străine cu umbre crescute din surâs
calc cu gândul deformat după criza
de râs vinovat care ne mai miră
mersul e anevoios prin grijile zilnice
culeg versuri scuturate din copacii
ascunşi prin sumbre poveşti

în urma mea o umbră rămâne desprinsă
dintr-un film horror cu inima cât un purice
mă avânt într-un alt amurg de ciocolată
cu alune şi iubire veşnică şi stângace
citesc slovele scrise mărunt pentru ochii
obişnuiţi cu lacrimile vărsate pe hotar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă şi aleargă.

Zarea şi-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.

Ziua priveşte stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet şi sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.

Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă şi goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor îşi păstrează întunericul,
tăcerile se sfâşie în riduri,
în oraş e lumină şi vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdute clipe

Tremurătoare şi stângace gânduri
Care-au venit l-acest sfârşit de vară
Şi-adună clipele ce-s arzătoare
Şi lacrima usucă de povară.

În tine am crezut o vară-ntreagă
Ca verdele întins spre o speranţă,
Şi mâinile-mi cuprinse între clipe
Te aduceau cerându-ţi o creanţă.

Piedută-n zbor, neprefăcut sărut
Ţi-l dăruiam... lumină spre-ntuneric?
Învăluind iubirea-n absolut
Mă lepăd de visări în timp eteric.

Şi dincolo de-o vară împietrită,
Din toamnă, te visez dansând cu vântul
Şi dincolo de întuneric şi lumină
Voi învăţa, eu, singură prezentul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi

[...] Citeşte tot

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcie

mai frumos nu se poate, spui tu,
când pianul pleacă departe din auzul meu
şi eu plâng, nu vezi, nu doar tu plângi,
ploaia verde-argintie îmi ţese rochie şi soarele stângaci
o coase cu iarbă necălcată,

numai o umbră mi-s degetele, nu vreau
să mă sinucid cât timp sunt încă vie,
există o deltă pentru toate apele,
o deltă pentru plânsul celor cu suflete,
un răsărit pentru aripile păsărilor lungi ale apei,
care zburătăcesc jos,
mai aproape de cerul răsfrânt

azi mă iubesc
şi sunt mai singură decât ieri şi poate
că iubesc orice iubire a celorlalţi,
le preţuiesc clipa deplină ce s-a împărtăşit de pretutindeni,
din toate oglinzile,
nu pot, pur şi simplu nu mai pot respira de fericire,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dictare, cu sfinţire

Aş vrea să fiu pui de Luceafăr
Şi poezia în stele s-o slăvesc,
Doar că nu pot ca să transmit
Decât din ceruri ce primesc.

Căci tot ce-am scris până acum
Nu mi-a furat timp de gândire,
Am scris ce din subconştient
Mi-a fost dictat cu dăruire,
N-am îndrăznit ca să sfidez.

Şi pentru acest dar sfânt, divin,
Îi mulţumesc lui Dumnezeu
Că m-a ales ca mesageră,
A versului real şi greu,
Balsam în suflet, cu trăire.

Aşa că, nu mă condamnaţi
Că scriu naiv, stângaci sau prost,
Reproşurile nu au rost,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, copil orfan

Mă simt copilul nopţilor stângace,
Cu trup golaş în friguri nesfârşite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.

Şi sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulţi să mă sugrume...

Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Şi sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Şi le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.

Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sânul nopţii...

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...

Când amurgul stă să ardă
în ţărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
îşi deschise ochi subţire
printre norii arşi de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia şi lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-şi face veacul.
S-a trezit şi se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
şi o luă apoi spre sat
să-şi găsească loc în vatră.

Prispa este caldă încă,

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul (aprilie 2009)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!