suflet şi tauri

Cer de nisip

iar rătăcesc amintiri ameţite în sufletul meu labirint
urmărindu-ţi firul, iubito, paşii mi se pierd pe o plajă pustie
te mângâi cu un gând fugar, lacrimi se aştern pe nisip
castele de sare

te îmbrăţişez cu un oftat îndelung
îmi rămân scoicile în palme
le sărut şi îţi sorb glasul furat de valul tăcerii
pânze de borangic îmi înfăşoară sufletul vierme
păianjenul timp

cu ochii ciobiţi de pumnalele stâncilor răsărite din mare
privesc cum apune Soarele străin de tot ce-a trecut
îmi întind degetele uriaşe şi-l trag de urechi
zile liliputane

iar rătăcesc amintiri ameţite în sufletul meu labirint
urmărindu-ţi firul, iubito, paşii mi se pierd
pe un cer plin de stele
te plimb în Carul Mare, pe Calea Lactee

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

După atâta călătorie cosmică, e normal să ai sufletul istovit. Dar nu înţeleg de ce era necesar să încaleci pe [...] | Citeşte tot comentariul

Femei de afaceri

Din ventilatoarele gheizerilor vântul
Toamnei, pufnind pe nările de taur,
Se repede peste-o mie de femei
Prin băile din Camden Town.

Ţevi de scurgere chicotind, aburi
Şuierând ici-colo câte-un avertisment,
Trenuri traversând în zori Camden-ul
Zgâlţâie pereţii din Square şi Crescent.

Fiorii unei toamne timpurii,
Dalii întrezărite printre leaţuri de gard;
În spatele locuinţelor, spălătorii mizere
Evidenţiate-n burţi de planşee, flagrant.

Dincolo de fragile paravane,
Femei de-afaceri zolesc şi storc rufe.
Prin oberliht se văd norii albi şi fumul
Trenurilor ca nişte zdrenţuite scufe.

[...] Citeşte tot

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Am prins focul de-o aripă şi l-am închis în pumn
Şi marea mi-am legat-o strâns la brâu,
Îndemn de untdelemn nedemn,
Să schimb pământul într-un chip de grâu.
Am pus să ardă focul în doi ochi
Şi pământul să se ridice în trup
Şi trandafirii să-nflorească în perechi
Şi-am prins în gât un urlet stins de lup.
Ţi-am îndesat marea în orbite
Şi în corp căldură din miez de pământ,
Să poţi să plângi atunci când n-ai cuvinte
Şi să-ncălzeşti orice aşezământ.
Am luat o inimă din cel mai sacru taur
Şi ţi-am uscat o ramură de laur
Şi-un suflet de dumnezeiesc tezaur
Şi le-am suflat pe toate împrejur.
Ţi-am presărat pe buze praf de stele
Şi-o coardă-n inimă să îţi vibreze
Şi pe obraji polen de floricele,
Să facă tot pământul să danseze.

[...] Citeşte tot

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Whisky...

... fumul de grâu ars roade nerv cu aromele de câmpuri ciopârţite în boabe,
fermentându-mi gândurile negre într-un extaz inexplicabil
adulmecat în sorbituri de papilare îmbăieri,
făcându-mă să plec cu obrajii îmbujoraţi, ca globurile bradului plin de podoabe,
în zbor spre vârf strălucitor de un sclipici placabil,
uitând de orice înnegurare de un azi ce-a devenit deja un ieri...
... un ieri ce e şi mâine, diluat în cub de gheaţă, când totul este rău torid,
sau numai simplul caramel, ţinut în cald de palme să se nască abur
în elixiric crud de fructe, ca o pâine
ce-o muşti să-i simţi dextroza cojii până ce-ţi pierzi un echilibru invalid
şi sânge urcă să răcească ochi, iar trup se înmoaie de îndărătnicul de taur,
cu rău cu tot, ce-ar fi fost lup, dar a rămas doar credinciosul câine
... doar suflet, cât e toată fauna de un pământ întreg, ce se iubeşte nesfârşit într-un etern de mâine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hic ego qui iaceo

Aici zace poetul, nu-i spune vorbe grele,
mângâie-i sufletul, aşa cum el ţi-a mângâiat sufletul,
el este încă viu, se preumblă printre oameni,
despre ei scrie poetul, despre buni şi despre şobolani,
precum Domnul a despărţit apele,
aşa despărţim şi noi oamenii de şobolani,
în negura rătăcirii am căutat adevărul,
l-am găsit? Îl vom găsi? Nu alungaţi pe cei ce spun adevărul,
este o crimă ca şi omorul, vrîjitoarele cu unghii lungi şi minte scurtă,
ce fac ele? Împletesc intrigi, norocul este un câine blând.
Privirea nu mai are orizont? Fructul căzut nu simte lovitura,
dar viermele îşi face loc, îmbătrânim luptând cu NIMICUL,
de am alerga pe acoperişe, altfel s-ar vedea cerul şi pământul,
cu degetul ating rănile aştrilor, ce curcubeu se poate naşte
dintr-un vierme? Ce lebede se apropie de omul rău?
Ce înger se află în taur? Doar cavalerul trece mândru,
nepăsător la ură şi dezmăţ, acesta aş vrea să fiu eu,
dar pot fi eu acela?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În final

În al tuturor glas de atomi
Mi-aş trimite strigătul
În cele mai adânci oceane
Mi-aş afunda sufletul

În a ta umbra aş sta
Călăuză aş vrea să-ţi fiu
Pe inimă te-aş picta
Să-mi dai speranţă şi-n sicriu

Aş vinde pământuri şi aur
Că să-ţi cumpăr dragostea
M-aş face roşu pentru tauri
Pentru un sărut în nea

Printre lume mă strecor
Încerc să-mi găsesc un rol
Nu-i nimeni cunoscător
De vagul meu gânditor.

[...] Citeşte tot

poezie de Claudiu Dumitrache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, adevăr sublime...

O, adevăr sublime - o, tinichea şi paie!
O, poezie mândră - o, buiguit nerod!
Istorie spirată - minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce - a mucoşilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,
Cu creierul ca ceata, cu coaste cie berbec,
Stăpân pe-a ta gândire - cum eşti p-instinct stăpân ­
Se vede când femeia goleşte al ei sân.

Cind poala ş-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom şi murdar,
Tu nu eşti ca un taur şi nu eşti ca un câne,
Ce umil dă din coadă căţelei lui cu har.

Tu eşti gelos - ferit-a... cucoşii doar şi vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe şi lacrima muierii
Nu mişcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înapoi la poveste

Nu mi-e teamă să mă-nchid cu tine
într-un bloc de piatră, într-un miez de copac.
Nu mi-e teamă că ne va asupri o plictiseală eternă,
ci că va trebui să ne iubim de-a-n picioare, să tac,
şi-apoi s-adormim pe hoituri necioplite,
de eroi necunoscuţi, nenăscuţi în vreun veac.

Între două statui, zborul sărutului e de genul neutru.
Mai ales între două statui apropiate ca vârstă,
cusute pe linia inimii cu aţă de sac.
Cât am iubit libertatea ţiganilor şi boieria speciei
tivită pe os, cât am zăcut pe funduri de lac,
slugărind un imperiu al foamei,
mut ca o şenilă de templu!

Îmi închipui cum ne strângem mâna sau ne
gâtuim sufletele, în acelaşi punct, în acelaşi timp,
cu o aroganţă de picol întărit de nevoi –
şi sufletele, gâtuite, cu sfoara capului tăiată,
se-nalţă îmbrăţişate ca două mâini

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea lui Cupidon

Privită de sus lumea pare un puzzle perfect al iubirii,
o inimă gigantică în care freamătă la unison
miriade de picături izvorâte din miliarde de suflete,
o maree de vibraţii incandescente,
de valuri extaziate revărsându-se
pe ţărmurile bunei speranţe, în ţara de foc,
acolo unde azaleele nu plâng niciodată,
acolo unde anotimpurile se contopesc
într-un sărut necontenit.

Cupidon, cel care în generozitatea sa infantilă
dezleagă din tolbă zâmbete ascuţite cu aromă de vino-ncoa',
lăsându-le să zburde la întâmplare, du-te-vino,
nu ştie că jocurile se mai schimbă,
mai apar scrabble, cuvinte încrucişate,
combinându-se după legi de nimeni ştiute,
vrute-nevrute, văzute-nevăzute.

Iar el suferă, dărnicia sa este răsplătită cu: mai lasă-mă!
câteodată din nostalgie câte o săgeată mai aruncă departe,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!