durerea sufletească

Plecare

Mă întorc cu faţa
Spre perete
Şi le spun prietenilor
Îndureraţi:
Mă întorc repede.

poezie celebră de Marin Sorescu din Puntea
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul e dat de timp

Aştept să primesc un răspuns
Timpul s-a scurs
Eu am plecat,
Tu ai rămas îndurerat
Dar asta ai ales... libertatea deplină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cadranul solar al Katrinei

Orele zboară,
Florile mor;
Zile noi,
Căi noi
Trec pe lângă tine!
Dragostea rămâne.

Timpul este
Prea Lent pentru cei care aşteaptă,
Prea Iute pentru cei care se tem,
Prea Lung pentru cei îndureraţi,
Prea Scurt pentru cei care se bucură;
Dar pentru cei care Iubesc,
Timpul Nu există.

poezie clasică de Henry Van Dyke din Muzică şi alte poeme (1904), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet îndurerat

Când sufletul ne doare
Căutăm alinare
La omul pe care
Cel mai mult îl iubim
Iar el, cu răbdare,
Ne dă alinare.
Încă ne mai doare,
Dar mult mai puţin.
Dar cum trăim oare
Când omul dispare?
El, omul pe care
Cel mai mult îl iubim..
Mereu e o cale
Pentru alinare
Şi, cu disperare,
Trăim şi Iubim!!!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

rugăciune de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Când frumuşica doamnă cade victimă propriei prostii
Şi descoperă mult prea târziu că bărbaţii-înşeală,
Ce vrăji o mai pot elibera din ceţuri şi melancolii?
Ce arte-i pot spăla lacrimile şi-a inimii acreală?

Singura soluţie care-i rămâne de-a-şi acoperi vina,
De-a ascunde de ochii lumii-acea ruşine,-acea ocară,
De-a-l face pe iubit să-şi înghită cu tot cu sâmbure măslina
Şi să-şi smulgă îndurerat inima din piept este... să moară.

poezie de Oliver Goldsmith, 1728-1774, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond prin durerile altora

niciodată nu am fost atât de fericit încât
să-mi povestesc durerea
primei dureri din ziua de azi
îndurerată şi ea
din cauza
a ceea ce nu putea fi pentru mine-
un biet vagabond hoinărind
prin durerile altora

şi ce dacă durerea îmi anesteziază lacrima

orice lacrimă are povestea ei
şi-n fiecare poveste
sunt eu -
vagabondul ce stă la margine de drum
cerşind
mângâiere zilei

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii cu inima curată

Darul e înţelepciune
Alinare şi speranţă.

Oriunde poţi fi de faţă
Totul e trecut cu bine.
Iubeşti ştiinţa şi natura,
Libertatea şi măsura.
Inimii îndurerate
Ai să-i dai plante minunate!

Crezul cel trecut în faptă
Răgaz ai să-l împlineşti.
Ai o inimă curată,
Curaj ştii să dăruieşti
Iar şi iar din darul sfânt
Univers trăind în plantă
Necontenit treci în faptă.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedesluşite clipe

Ca-ntr-o legendă uitată
ating cu degetele
o liră...
un cântec vrăjit se aude
petale albe cad
acoperind pământul
în straturi moi
mă-nconjoară nedesluşite clipe
din unghiuri îndepărtate
simt că înfloresc
în apropierea ta
mă scald în aroma
palmelor
ating formele iubirii
noi dimensiuni de cuvinte
paşii tăi îndureraţi
de patimi
mărturisesc trecerea
prin ape învolburate
suntem plămădiţi

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu (26 noiembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 120

Că te-ai purtat cândva meschin, m-ajută,
Şi pentru acea tristeţe ce-am simţit
Îmi recunosc greşeala neplăcută,
Că nu sunt din oţel, nici din granit.
Căci dacă te-a durut a mea purtare
Ca şi pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul, nu am fost în stare
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Şi-a noastră noapte neagră îmi aminteşte
Ce trist a fost atunci sufletul meu
Şi de-alifia ce tămăduieşte;
M-ai uns cu ea, te-am uns apoi şi eu.

Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit
Eu îţi plătesc cu-a mea şi suntem chit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!