Pământ şi noapte

* * *

Nu spune
unde se termină ziua
unde începe noaptea
nu folosi cuvinte vane
cuvinte lumeşti
nu spune
unde începe pământul
unde se termină cerul
nu spune până unde eşti tu
nu spune de unde începe Dumnezeu
nu rosti vorbe deşarte
eliberează-te
de vanitatea goală a vorbirii
cugetă în linişte profundă
desăvârşită
până când atingi gloria de a fi
tăcut – fără gânduri.

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul

Cerul şi pământul dovedeau cine sunt:
Pământul livid, abia răsuflând, tot numai teamăt;
Cerul împovărat, tragic, extenuat:
Albă, albă,-n tăcerea plină de freamăt,
A apărut şi-a dispărut o casă-într-o clipire de ochi;
Ca un glob ocular îngrozit, trăsnit de-un cosmic deochi,
Dechizându-se, plesnind, în noaptea neagră ca un mormânt.

poezie clasică de Giovanni Pascoli, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

...În noapte, te cuprind

Te cuprind cu privirea,
mă cuprinzi cu iubirea
şi-adorm şi fulger
mi-e somnul...
mă luminezi
în noapte şi pleoapele –
grele de nectar, se-nchid...
se deschid, prin vălul nopţii
căutând vraja ce-mi invadează
tâmpla...

Te cuprind cu iubirea,
mă cuprinzi cu privirea
şi pământul din mine
rămâne o umbră ce aleargă
făr-de-somn să prindă
nemurirea...

poezie de Elena Olariu (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi pământul

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi - pământul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

Oamenii se-ascund în casă.
E linişte apăsătoare.
Doar o rază luminoasă
printre nori e călătoare.

Plânge cerul, lacrimi curg,
pământul e un burete.
Soarele stă în amurg,
noaptea vine pe-îndelete.

Tunete în depărtare,
nopţii îi sporesc misterul.
Pădurea-i sperietoare,
fulgere spintecă cerul.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluierul de Aur

Ştiu marea de Pace, Bucurie şi Lumină,
Dar să ajung la ea nu pot.
În mine noaptea, în plânsete şi vijelie,
Se varsă, turbă – şi-a găsit loc.

Strig din răsputeri, dar totul în zadar;
Sunt disperat, pământul e hain!
Cu ce suflet puternic durerea să-mi împart?
Numai săgeata morţii am găsit.

O plută sunt pe marea Timpului;
Cu vâslele smulse de valul greu.
Oare mai pot spera s-ating tărâmul
Zilei eterne a lui Dumnezeu?

Dar iată! Fluierul de Aur Ţi-l aud,
Cu notele-I ce-aduc Înaltul jos.
Gata cu moartea, cu încruntarea nopţii,
O, Absolut, acum mă simt la adăpost!

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul

Scandat pe drumul vremii copita lui răsună,
Umplură tot pământul fugarii semizei...
Dar noaptea câteodată, în nopţile cu lună,
Când fiecare rază e ploaie de scântei,
îndrăgostiţi poeţii, atunci când îi adună
Iubirea sau norocul prin codri vechi de tei,
Zăriră, spun cu groază, în goana ei nebună
Năvala de centauri strângând la piept femei.
Şi blestemul de veacuri pe neamul lor apasă,
Căci zeul, ce tresare în trup de armăsar,
De-a pururea dori-va femeea ca mireasă.
Deşi n-avem potcoava răsunătoare de-aur,
Gonim, o, Zevs, prin lume frumosul în zadar:
în pieptul meu se zbate năprasnic un centaur!

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu plec cu cârdul de cocori

Corabia-şi urmează cursul
Pe un ocean indiferent
Un punct pierdut în universul
Străin şi rece aparent

O undă de melancolie
Precum o oază plutitoare
Pe care nimenea n-o ştie
M-a însoţit pe larga mare

Ne-apropiem de Terra Nova
Cu pescăruşii la catarg
Şi mut e gândul, tace slova
Şi valuri greu de bord se sparg

Adio ţărmuri jinduite
Atâtea nopţi mă trec fiori
Rămâneţi nedescoperite
Eu plec cu cârdul de cocori.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Singură, stau în bătaia vântului, pe puntea
Unei nave, care se tot ridică şi tot coboară,
Beznă tulbure-n jur, apă sălbatică sub mine,
Biciuită de furtună, vâjâind în noaptea barbară.

Pământul e-încruntat, marea neprietenoasă,
Caut loc de-odihnă pe neodihnita mare;
Trebuie să lupt zi de zi, să mor luptând,
Cu o rană nevindecată-n suflet, temătoare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară

Seara îşi schimbă încet-încet veşmântul,
i-l ţin copaci la poale de ponor;
iată: acum s-a despărţit pământul
într-unul ce se-nalţă şi altul căzător;

eşti al niciunuia de-a-ntregul când te lasă,
nici chiar întunecat precum o casă,
nici invocând nemărginirea toată
precum o stea în noapte avântată –

şi-ţi lasă,-nfricoşată viaţa ta,
nelămurită, spre-mpliniri crescând;
când mărginită, când înţelegând,
în tine când o piatră, când o stea.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!