Poezii despre avalanșe și suflet, pagina 3
Din jurnalul unei zile (lagărul morții...)
Fiecare pasăre își cunoaște zborul
aripile de ceară sunt un "simulacru",
o contestare
a lagărului
și-a sufletului pironit între ziduri
nu toți copacii falnici au parte
de roade...
freamătul frunzelor este același
când
ispitele pun la cale
nașterea unei lumi damnate...
Numai femeia "aleasă" poate asculta
sâsâitul
provocator al șarpelui...
"Fiii tăi vor fi răzbunarea mea
pentru frumusețea
vieții oferite"...
De unde vine glasul acesta tulburător
asemenea unei zile ce-și îmbracă
[...] Citește tot
poezie de Valentina Becart din Din jurnalul unei zile (17 aprilie 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reset amor
Când dragostea începe să se scurgă,
Nu mai e unica ce-a fost cândva, etanșă;
Reproșuri îi iau loc în avalanșă
Și căi din una-s două să parcurgă.
Din orice zâmbet, rictus e, sarcasm
Și caldul ochilor e sticla mată, rece.
Răspuns e veșnic "nu" la tot ce se petrece
Și libidou-i silă, din orgasm.
Nu mai sunt fluturașii-n faldul de stomac,
Nici tresărirea de întâlniri, surpriză...
Dorința de câștig de suflet e-o remiză,
Iar inima doar un ceasornic cu tic-tac.
"Iubit-o", "dragule", au devenit tabu,
Cuvintele de-amor tot mai jenante,
Până și gesturi tandre-s ezitante...
Pronume personal nu mai e "ce faci, tu?".
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet pereche
Oftează, se întoarce și închide,
cu un oftat ce se aude-n noapte,
o ușă grea ce-ndată s-ar deschide
la șuierul venit din miazănoapte.
Îi știe drumurile și semnalul
cu care își anunță el venirea
atunci când, înspre casă,-ndeamnă calul
s-alerge, să-și încheie bejenirea.
E-o iarnă grea și nu mai au provizii
cu care să răzbească-n primăvară,
în casa lor ascunsă-ntre molizii
din valea ce din marii munți coboară.
El a plecat, de-acum sunt două zile,
și iată, vine noaptea, iar în munte
zăpada, frigul, drumuri instabile,
chiar cei mai duri n-ar vrea să le înfrunte.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoarea III (Biletul lui Călin)
La un semn, deschisă-i calea și coboară din mașină,
Împărțind bezele-n dreapta și în stânga, o blondină.
Tu ești, șefu? Da, frumoaso. Am venit să te mai văd
Și să stăm la sfat, Traiane, că în țară... e prăpăd!!!.....
Orice gând ai, păpușico, și-orice inima-ți dictează,
Ai ales corect momentul, șezi colea și croșetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură și-un mop!
După ce ștergi bine praful, deapănă-ți în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ți zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreți
Și-o să vrei și altădată experiența s-o repeți.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne și distrăm puțin
Și s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din școală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid și Mircea. N-o fi fost Vlahuță, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Și cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanții mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid
[...] Citește tot
parodie de Ilie Bâtcă, după Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Fericirea care depinde de noi...
.. iată două lumi finale, raiul și iadul...! Cu toții, spre ele ne îndreptăm trecând vieții
vadul, trăind, cei mai mulți neștiind de ce s-au născut, pentru ce, și, cum de sunt vii, ei
neânțelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conștienți ai Marii Creații lăsați s-o influiențăm să existe cu gândul minții
gândind atâta cât existăm, chiar și speriați de viața în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toți bulversându-ne, că de ce e așa și nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, așa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea și l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
și-nvrednicindu-l cu slava și sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalță urcând cer după cer dar și destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l știm căzuți în abisele de-ntuneric pierduți în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieții trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiți să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câți oare n-ar huli blestemând știind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în țărână, mulți tociți, uzați și chinuiți, mâncați ca de-o
văpaie nebună, în care, cerșești urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinși, că, și bogatul, ca și săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veșnicie rostogoliți... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliți în iad prăvăliți,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre avalanșe și suflet, adresa este: