cercetare

Paza bună

S-a întors cercetătoarea
Să le spuie la surori
Că-i deschisă toata floarea
Şi câmpia, de cu zori.

Şi-au plecat aproape toate
La cules, cu mii si mii,
Lăsând vorbă la nepoate
Să-ngrijească de copii.

Căci muscoii si bondarii
Şi-alte neamuri de pădure,
Pe şoptite, ca tâlharii,
Umblau mierea să le-o fure.

Însă paza-n stupi e bună,
Că târziu, dupi apus,
Colo jos, subt stupi, la lună,
Ei zaceau cu burta-n sus.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi în genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul ca aliment

Că-n vin se află evident,
Doar adevărul pur şi gol,
Aflat-am fără de ocol,
De-aceea ne-mbătăm frecvent
Cercetătorii mai recent,
Din vin făcut-au un simbol,
Accentuindu-i noul rol,
C-ar fi în plus, un aliment
Cum însă de aproape-un an,
Beau vin, dar foame am "de câine",
Mi-am alinat al meu alean,
Gândind la ziua mea de mâine
Când zis-a ferm un podgorean:
Vând vinul şi îmi cumpăr pâine!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mincinosului

Îngheaţă apele cât minte
Şi crede tot ce debitează,
Ravagii face prin cuvinte
Sperând că nu se cercetează.

El ţine vigilenţa trează,
Minciuna să-şi aduc-aminte,
Îngheaţă apele cât minte
Şi crede tot ce debitează.

De vine unul şi-i retează
O vorbă zisă mai-nainte,
Obrazul i se-mbujorează
Şi spurcă-n gând pe cele sfinte.

Îngheaţă apele cât minte!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mareea înaltă

Cârlionţi aurii şi rochiţă roşie, drăguţă –
O fetiţă-atâta micuţă –
Bessie cutreieră în sus şi-n jos
Prin castaniul ierbilor marine, mătăsos;

Ceva o preocupă peste poate,
Caută, vrea să afle, cercetează şi socoate.
Acum, ce-ar putea căuta Bessie oare
Cu atâta insistenţă-n mare?
Aşa că-întreb micuţa ştimă dintre valuri răsărită,
Iar ea-mi răspunde stingherită:

"Domnule, mareea vine, mareea pleacă de atâtea ori,
Dar unde-i păpuşarul care trage toate-aceste sfori??"

poezie de Amos Russel Welles, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora H

Compozitorul era de doi bani,
compoziţia lui este de două Universuri-
se poate cânta
la două mâini,
la nouă mâini,
şi chiar la nouăzeci şi nouă
de mâini.-
după toate preferinţele.
Arată ca un cercetător
de sub movila lui Iov
în clipele sublime ;
când îşi dezleagă spiritul
din lanţurile obişnuite.
printre notele lui
mai vorbea de şoarece.
în somn-
mi-a spus mie,
când eram mic,
s-a cununat cu o viperă;
de aici i s-au tras toate,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Constantin Dracsin din Poezii şi desene (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punga

cu oase cercetată de câinele ne
maidanez prezintă interes
pentru unul cu miros
de
grătar uns cu o pensulă
de pictorul fără păr care acoperă
pânza cu sos vopsea - ultima
dată a lins
o
pânză întreagă - instalând
tristeţea în bătrânul artist

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aureola

Ca-ntr-o legendă veche şi uitată
în valea noastră s-a ivit o sfântă.
În preajma ei mereu văzduhul cântă.
Şi umblă zvon că noaptea câteodată
când stă pe întuneric în chilie
văpaie i se-aprinde pe la tâmplă.

Nu bănuieşte sfânta ce se-ntâmplă.
Nu bănuieşte aureola vie
ce-njurul capului îi luminează,
zvâcnind şi înteţindu-se-n visare.
Ea simte numai şi se miră trează
cum fluturii de noapte-o cercetează,
cum sfârâind prin păr ca-n lumânare
îi cad pe rând, cenuşă, la picioare.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 121

Mai bine să fii rău, decât mulţimea
De rău să te vorbească nefondat
Şi pentru ce e just să simţi ruşinea,
Nu c-ai greşit, ci că ai fost blamat.
Şi pentru ce priviri mai depravate
Să-mi cerceteze sângele focos
Şi să fiu iscodit de minţi pătate
Ce spun că tot ce-mi place-i neserios?
Eu sunt ce sunt, iar cei care m-arată
Cu degetul, indică al lor păcat;
Eu sunt cinstit, ei au firea şireată
Gândesc murdar, dar eu nu-s întinat.

Cu toate acestea, ei susţin firesc
Că oamenii sunt răi şi-n rău domnesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra aripei

Voi, cei care-atunci când nu suntem în acord,
gândiţi că eu nu am credinţă,
nu vă imaginaţi dorinţa,
setea şi nevoia mea de Dumnezeu;
nici n-aţi auzit dezolantul meu
strigăt care-şi poartă ecoul
prin spaţiile lăuntrice ale umbrei,
cercetând nepătrunsul;
nici nu-mi vedeţi gândul
trudind întru idealurile genezei
primejduite-adesea
asemeni suferinţelor luminii.

Dacă sterilul meu spirit
ar fi putut deţine puterea care v-a născut,
acum – aş fi putut face ordine în paradis
spre-a fi-n armonie cu ţărâna voastră.
Dar, spuneţi-mi, ce putere se ascunde
într-un suflet care nu stă sub niciun steag
şi care-l poartă totuşi pretutindeni

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!