Poezii despre copilărie și lumină, pagina 3
Terține
Cu zugrăveli stângace
umple văzduhul ploaia,
și cu culori sărace.
(C-un fulg de nea, odată,
am luminat odaia
copilăriei, toată...)
Ca-n școlărești desene,
ne oglindim în timp,
cu uriașe gene,
cât brazii de înalți,
mereu la fel și-n schimb
întotdeauna alți...
Acum, tulpini naive
cresc din vopseaua plânsă,
cu flori definitive.
Lumini, sub pleoape strânge-le!
Toamna, pe-a lunii pânză
ne desenează sângele...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina
Lumina ce bună...
Într-o odaie neagră,
obrazul transparent al unui copil
adormit pe o mână de lună.
Steaua ce zboară
din nicovala serii
lovită de un ciocan,
ușoară.
Torpila unei ciocănitori
scăpărând argint
dintr-un mesteacăn
În zori.
Ața cu care
mașina de cusut a lunii
însăilează
sfâșiatele valuri amare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Palidul prunc, Abel, grăiește:
Eu nu sunt. Fratele mi-a făcut ceva.
Ceva ce văzul nu vedea.
Lumina toată mi-a luat.
El chipul mi-a înlăturat
cu chipul său.
Acum e singur el fără să știe.
Eu cred că el mai trebuie să fie.
Lui nimeni nu îi face ce mie îmi făcu.
Pe drumurile mele duse-acu,
vin toți fugind de-a lui mânie,
și toți se pierd în el fără să știe.
Eu cred că fratele pândește
ca judecata de apoi.
La mine noaptea se gândește;
la el îsă ea dă-napoi.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea copilăriei (Codruței)
Mi-a spus o steluță
De mare, drăguță,
Marea-i bucurie
De lumină vie.
Soarele apare
Chiar direct din mare;
Cât ai zice "pește"
El ne încălzește
Plaja aurie,
Bună ca să fie
Pentru toți: fetițe,
Băieți, mămăițe,
Boabe de nisip,
Îmbrăcate-n slip.
Poți vedea la mare
Bărcuțe, vapoare,
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Gențiana Groza (31 august 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Zăpada, tinerețea mea
Zăpada, tinerețea mea,
copilărie pală, mută,
tu, care ești lumină, stea
ce piere surâzând tăcută
cazi lin pe mâinile aceste
și luminează-le mereu,
pe tâmple așterne-te și peste
sprâncene, pe obrazul meu,
pe-ntregul trup așterne-mi, clară,
aceste muzicale oști
și ocolește-mi ochii doară,
doar ochii să mă recunoști...
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colindăm plini de lumină
Colindăm noi bucuroși și prindem razele de soare,
Bucuroși de râuri pline de lumină,
Bucuroși că vom străbate lumina,
Bucuroși în fiecare dimineață,
Când vom adormi mângâiați de mâna Pruncului Iisus
Te strig pe tine, prag de lumină lină,
Te strig, vis și lacrimă divină.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primavara
In livadă indrăgostite,
Florile șoptesc
Cuvinte de dragoste,
Înmiresmate șoapte,
Pe care poetul
Le-ascultă în noapte.
Parfumul florilor
Plutește pe-aripa vântului,
Peste câmpuri,
Peste pădure,
Peste oameni,
Și se-nalță la Cer
În spirala Infinitului.
Tu și cu mine,
Asemenea copiilor,
Privind inefabila minune
Și vorbe duioase ne spunem
Roșind, timid de iubire,
[...] Citește tot
poezie de Floarea Cărbune (2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul poeziei
Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând și surâzând,
Adeseori mi-ieșea în cale
Un chip ceresc și blând.
Îmi surâdea cu-nduioșare
Cel chip de mic copil
Și-mi lumina a mea cărare
Sub soarele d-april!
D-atunci adeseori în viață
Cel chip l-am revăzut,
Dar întristat într-a lui față
Și-n reverii căzut...
Ursita-mi fu fără-ndurare...
Îi cer însă umil
Ca să expir într-o cântare
Sub soarele d-april.
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erezia fericirii
Mă trezesc în plină poezie E aproape ora
zece Peste drum se lucrează Aud în sfâr
șit vocea copilăriei Prezentul există cu
toate ferestrele deschise Lumina urcă din
spre pământ Din bibliotecă lumea-mi pare
o carte deocamdată închisă O carte pe care
o știu însă pe de rost Citesc din Wittgenstein
Lumea și viața sunt una
Eu sunt lumea
Închid cartea
Despre ceea ce nu se poate vorbi
trebuie să se tacă
poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (19 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret interior
La ora 9 și 30 de minute deja părăsesc câmpul
de luptă rănit mortal inamicul verde și periculos
împodobește scena ultimei confruntări din spa
tele casei acum soarele mă caută disperat prin
tre frunzele cireșului eu îi fac semne amicale cu
mâna mulțumindu-i pentru lumina și cădura cu
care mi-a înrămat ziua o lacrimă de aur cade
și-n acest poem o alta albastră o urmează
însă totul încremenește odată cu ultimul
cuvânt al copilăriei un hohot de râs
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (30 mai 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre copilărie și lumină, adresa este: