forţă şi gânduri

Alchimia sufletelor

E-o luptă-n care sufletul se zbate,
surprins de forţa ce i se opune,
de gândul care nu i se supune,
şi-i spune, cu tărie: "Nu se poate!"

El n-are logică - el e iubire -
şi nu-nţelege cum de e posibil,
când totul este clar şi e vizibil,
să nu te bucuri de o regăsire

c-un altul, care e menit să-ţi fie
aproape şi acum şi-n nemurire,
gândindu-te că nicio amintire
nu întăreşte simpla alchimie,
enigmă pentru-ntreaga omenire,
pe care el -şi numai el- o ştie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce nu mi se-ntâmplă, se pare, doar mie:
Aproape mi-e teamă să scriu poezie,
Căci stropii tânjesc după replica ta.

Un şarpe albastru şi lung mă-nconjoară,
Mă strânge, mă-mpinge cu forţă la vale,
Visez un moment că sunt braţele tale,
Apoi văd că-i toamna, ciudată, bizară.

Şi totuşi, mi-e cald încă gândul - şi scrisul,
M-agăţ de iubire ca timbrul de plic,
Sperând să mai ţină fiorul un pic
Şi-odată cu el, să continuie visul...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de măreţ e Dumnezeu!

Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalţ pe munţii de bazalt
şi-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt.

Ce împărat îşi duce-oştirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
şi tremura...

La Tronul Alb se strâng sfielnic

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul Aurorii Boreale

Rostogoleşte-ţi gândul peste mine,
Cu forţa pasiunii mă-nfierbântă
Şi caută fiorul a-mi menţine,
Să afli cum lumina-n raze cântă!

Azi spectrul ei spre tine se lărgeşte.
O vezi în preafrumoasa-i despletire?
Când Aurora Boreală creşte,
Văzduhul nu-ndrăzneşte să respire,

Iar glasul ei se-aude-n depărtare!
Tot cerul e vrăjit de-a sa prezenţă,
Dar privilegiul doar un ochi îl are
De-a fi cu ochiul ei în convergenţă.

Priveşte-o! Pentru tine se arată
Cât timp pupila mea e dilatată.

sonet de Mihaela Dindelegan
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi iubirea

minuni cu aură de taină şi mister
au clonat în rai iubirea cosmică
pluteşte pe valuri precum în eter
învăluie inimi cu pacea tonică.

pe prispa gândului privesc spre cer
şi mă imaginez în carusel de stele
acestei lumi nu ştiu ce să-i ofer
decât iubire încrustată în piele.

cântecul iubirii răsună-n saxofon
îl îngână vântul şi codrul şi marea
l-a imprimat şi timpul pe casetofon
doruri din inimă îi ascultă chemarea.

şi totuşi iubirea arde ca o torţă
iluminează sufletul îi conferă forţă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai cumplită nenorocire

Cel mai amar dintre toate lucrurile din viaţa mea amare:
Ea, pe care-am iubit-o nespus, lumii mele centru,
E moartă şi-acum, într-un sicriu din lemn de cedru
Plumbuit, se afla undeva departe, nemuritoare –

Sau, nor-fantasmă, cutreieră o singurătate mare
Împinsă de forţe stranii zi de zi, metru cu metru,
Mie-asemeni, neconsolată, abandonului epicentru,
De neatins, oricâte implorări sau rugi curg fără încetare;

Resturi de viaţă petrecute-ntr-o nesfârşită lamentare.
Acesta-i cel mai amar lucru: nu-i pot întinde-o mână
De ajutor şi nici s-o consolez, deşi, o, cât aş fi vrut!

N-o pot încuraja şi nu-i pot oferi nicio îndrumare;
Şi gândul că-i singură, biet nod nevăzut de ţărână,
În lumea stafiilor... ea, pe care-am iubit-o cel mai mult!

poezie de C. Louis Leipoldt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcuş pe Golgota

mi-am pierdut inocenţa în carul cu fân
când urcam Golgota într-al lumii convoi
ce mult aş fi vrut copil să rămân
să nu îmbătrânesc pe drumuri de noroi.

ce mult aş fi vrut să miros a roză
ca pielea de copil neprihănită
să nu simt niciodată starea de nevroză
cu privirea de stâncă lipită.

urc precum Sisif o piatră pe munte
dar mereu se prăvale cu mine
sudori de gânduri alunecă pe frunte
nutrind cu toată forţa o schimbare în bine.

urc pe Golgota crucea grea în spinare
în vârf e Dumnezeu să îmi dea alinare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NAVIGAND PE MARI...

Gânduri navigând pe mări,
Înfruntând aprige furtuni,
Iluzorii ţărmuri peste zări,
Zburând neîncetat peste genuni.

Ele pleacă din inima în clocot,
Care se zbuciumă în a vieţii luptă,
Bătăile ei fac mai puţin zgomot,
Atunci când amintirile-şi ascultă.

Bătrână trecută prin mulţi ani,
Rezistă prin magice forţe îndrăzneţe,
Uită de greutăţi şi de duşmani,
Se bucură de bătrâneţe.

Astfel de gânduri aleargă în hoarde,
Vizitând prieteni, neamuri, copii,
Încă mai rezistă uzatele-i coarde,
Păstrând frumuseţe şi bucurii.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna dintre gânduri

scânteia răsărită din fremătarea pură
aprinde focul sacru în care ard regrete
zborul peste hăuri alături de egrete
desparte norii vibrează în nervură

vântul adie-n mine ramuri de poeme
sunt soră cu arţarul din codrul de munte
luminile toamnei mă mângâie pe frunte
razele-mi topesc sub scoarţă blesteme

mă entuziasmez între cuvinte tandre
cu forţa iubirii trec şi prin ziduri
cu fardul auriu acopăr riduri
mi-am colorat surâsul îl aşez în cadre

e toamnă în mine e toamnă în gânduri
e înţelepciune-n pagina cu rânduri

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cuantic

Suntem enigme stranii
Şi noi ca şi universul
Materie plus spirit
Arhetipuri care ne animăm
Reciproc sau diferenţiat
Din aceeaşi materie ca gândul
Ca şi sentimentele ca şi emoţii le
Ca şi trăirile ca şi simţirile
Materie De natură variabilă
Care se tot divide
Şi se schimbă şi se primeneşte
Până se divulgă şi se relevă
Şi se transcrie marcă de marcă
Într-un spaţiu lapidar infim
În energie condensată
De aceea aşa zisa materie
Se poate controla
Prin forţa raţiuni
În mod deliberat
Doar de către cei cu vocaţie.

poezie de David Boia (11 octombrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!