insule şi moarte

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dor amintirile...

Furtuna e acum la mine-n suflet,
Să strig nu vreau, să fug nu pot.
Durerea mi-o alin doar cu un cântec
Şi simt c-aş vrea să mor încet... încet.

Mă dor amintirile... şi gândurile dor
Şi-aş vrea să nu mai simt nimic, să dispar...
Să fiu pe-albastrul mării pescăruş în zbor,
Dar totu-i doar vis şi speranţă-n zadar!

Pierdută am fost, pierdută sunt şi rătăcesc,
Iubirea-n viaţă nu mi-a fost tovarăş.
Eu am iubit din suflet şi încă iubesc...
Sper totuşi s-o găsesc când voi renaşte iarăşi!

Sunt val înspumat pe-o mare albastră,
Mă zbat şi mă zbucium şi crunt mă lovesc...
Încercând să ajung la insula noastră,
Pentru ultima dată să-ţi spun: Te iubesc!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...

Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europa

Precum petalele de flori
Se-nalţă-n vânt cu al lor zbor,
Doreşte şi sufletul meu
Să se înalţe ca un zmeu,
Şi să colinde-n lung şi-n lat
Bătrânul continent visat.

E Europa, pământul strămoşilor,
Un leagăn veşnic şi nemuritor
Grădină vie ce îşi scaldă-n ape
Păduri şi flori dorind să le adape.

Cum fiecare stat e o-ncheietură
A continentului făptură,
Luptând pentru-ale sale năzuinţe
Doar împreună au căpătat şi biruinţe.
Şi adunaţi cu toţii la o masă,
German, austriac, român,
Formăm o casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Hermina-Paula Hănţăgam
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezeşti cu silicoză sau poţi muri chiar,
Adică te răstrezeşti, fereşte-te de oamenii călduţi,
Nu sunt nici sfinţi, nici diavoli, mai broscuţi,
Ei cred că viaţa este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieţii omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viaţa mea este din piscuri şi orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Aşa cum ai promis, tăcerea-ţi este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viaţă moare.
Tu uiţi că Domnul ne-a dat glas şi inimă şi minte să cunoaştem,
Să învăţăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naştem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu eşti ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deşi-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puţin şi tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viaţa nu ştiu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuşi om, mai bine ne năşteam atomi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protocol al unui club Matei Caragiale

"Vis al galeşei Floride şi-al ostroavelor Antile",
Orchidee! nu eşti însăşi arta marelui Matei,
Cu a selbelor cădere în corole şi mantile
Sau cu Anzii albi în funduri ca o moarte de Protei?

Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muştei Mima somptuos ca un manşon,
Locuieşte cetluită somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Raşelica Nachmansohn.

O! vegheat din jilţul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creştet încheiat cu cap de mort,
"Mult" poesc, cioplirea unei rare şi pierdute dalte,
Paşadia îşi despoaie înnoptat semeţu-i port.

O! scuipat de înverzita tuse a spumelor putride,
Cocoţat pe naufragii, nefiresc ca într-un ochean,
Împuind cămara nopţii cu oracole stupide
Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio din Insula Bunăstării

Trebuie să vină de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.

Trecutul nu-i decât o umbră apărând
de nicăieri.

Viaţa, uitată undeva,
şi-a căutat refugiu în adâncimi de lacrimi
şi de durere,
deasupra acestui vast imperiu al singurătăţii şi-al întunericului.
Unde-i vocea libertăţii,
a libertăţii de a râde
fără greaua povară a fantomelor disperării?
Unde-i forma frumuseţii
de nezdruncinat în voalul ei, simplă şi candidă?
Unde-i căldura paradisului
picurând vise de iubire-n sufletele
frânte?

[...] Citeşte tot

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul Corsar

Vânturile urlau, valurile se umflau,
Cerul era înnorat, de-un gri murdar,
Când echipajul cu ochii-n flăcări, pe-o navă fără nume,
A tras alături de ultimul corsar.

"De ce-aleargă velierul cu velele întinse-n furtuna hohotitoare,
Când celelalte nave le ţin de vergă strâns înfăşurate?
Spune, veniţi de pe coastele Salvadorului* cel sfânt
Sau din golful Caraibelor îmbelşugate?"*

"Venind de pe-un ţărm necunoscut, dintr-un golf de sondă* neatins,
Navigăm fără compas şi cârmă pe unde lipsite de hotar;
Deasupra, dedesuptul navei noastre mor păsările mării şi rechinii –
Iar ea-i condusă de ultimul Corsar."

"Pe stâncile Capului Verde se vor auzi-n această noapte
O izbitură straşnică şi-un muget infernal;
Iar mâine apele, gemând, vor trage din străfunduri
Epava şi cadavrele la mal."

[...] Citeşte tot

poezie de Thomas B. Macaulay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

James Joyce a dormit aici

Gara, Ljubljana

Cât te vei mai strădui să priveşti îndărăt prin fereastra întredeschisă,
prin perdelele dintr-o ţesătură deasă, care atârnă acolo încă din
vremea studenţiei, Veneţia şi castelele Vienei se perindă ca pe
sârmă, la jumătatea drumului spre şcoală, cu cât chin silabiseşti

numele, inscripţiile de pe vilele din oraşe şi de pe gările de la sate,
se ridică mercurul, sora morţii. Nu poţi judeca starea lucrurilor după
geamul spart şi nu e bine să mănânci amintiri cu gura deschisă,
erai însă periculos de frumoasă când mergeai pe traseul dintre

universitate şi o cameră mai bună la cămin cu iubitul şi un bilet
dus-întors. Acum ştiu, cucul nu-şi face cuib, ci e în turneu
prin oraşe străine: se însoară cu una dintre băştinaşe, pe
celelalte le alungă imediat în Hebride. Mă întorc, nu ca tine,

rămân aici. Aşadar, a fost pe merit, deşi în afara planului,
un şoc scurt, o călătorie lungă, când nu te-am mai zărit.
Ai coborât la peronul al doilea. Insula verde e acum

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Aleš Debeljak din Manufactura ţărânii (2012), traducere de Paula Braga Šimenc
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!