Poezii despre inteligență și suflet, pagina 3
Viața este una, e a ta
Pe drumul speranței
Călătoresc prin câmp
Circulă gândul forței
Prin ani și prin timp
Glas ce mă deșteaptă
Din visele-mi deșearte
Urcă cărarea dreaptă
Din urcuș nu te abate
În nopțile întunecate
Aprinde tu un felinar
Vezi izvoarele secate
Stelele-ți sunt liniar
Viață te călăuzește
Drumul este adevarat
Când Luna te privește
Lacrima iubirii a vărsat
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astăzi și moartea
A murit mister MdR, respira și după opt ore,
Respira și după ani de zile, ca faraonii,
Înțeleptul stă la masă cu moartea, o învață bunele maniere,
Trăim între spasm și orgasm, aventura sufletului nostru,
Doamna Eros și domnul Tanatos, fie invers, le mai încurcăm,
Sămânța moare și dă rod, asta a înțeles și Iov, nefericitul,
Nu este un eșec nici moartea, eșecul nu este decât un început,
O revoluție propusă la masa de cărți, să nu absolutizăm moartea propie,
Trăim într-un ocean al relativității, deștepte chestii, dar
În fața ei ni se pare ceva teribil, apoi ce spui?
A fost simplu, acum am scăpat. Auzit-ați de haptonomie?
Vom trăi în frumusețea lucrurilor, va fi bine.
Piatra doliuui și aerul respirației, asta este natura.
Cel viu este în dric, cei morți merg în urmă și se roagă.
Destul, om vedea.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
2 de Bâte (Sonet Tarot)
Da, ai putere, folosește-o bine
Nu te lăsa condus de îngâmfare,
Că cei din jur așteaptă de la tine
Să fii în viața lor precum un soare.
Ești mai bogat, mai nobil, ai cultură,
Curajul nicidecum nu îți lipsește
Și tot ce ai primit de la Natură
A ta inteligență mult sporește.
Dar dacă-n piept ai sufletul scârbavnic
Și asuprești cu posesivitate,
Iar gândul tău de bine e zăbavnic
Ești un tiran lipsit de demnitate.
Puterea face bine sau rănește
Tu ești acela care o păzește.
poezie de Octavian Cocoș (3 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare
Iubito, astă seară te aștept
cu stelele pe cer îmbobocite
și ca să poți intra pe nesimțite,
deschid fereastra care dă în piept.
Să nu te temi că sârma dimprejur
Va sfâșia în ghimpi mătasea rochii.
Tu treci hotarul dincolo de ochii
Înveninați ai paznicului sur.
Așa cum știu că poți veni acum
Ești o lumină numai, o părere,
Întruchipată toată din tăcere
Când pleacă magii somnului la drum.
Am văruit pereții cu argint,
În aer simt aripi de libelulă
Și-acum presar goaroafe prin celulă
Cu bucuria crudă că te mint.
[...] Citește tot
poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adormit-au zeii
Adormit-au zeii-n ceruri
Și niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăiește mai mult moartă.
Și-au luat cu toții fața,
Cred, scârbiți de-a' noastre fapte,
De la cela ce se crede
Singur, nevăzut în noapte.
Astăzi știu sigur că Zeus,
Budha și cu Afrodita,
Mohamed și chiar Hunab Ku,
Zalmoxis și cu Damkita,
Moise, Allah și Mesia
Au lăsat cu toții garda.
Nepăzită, neînfrânată,
S-a rupt prea devreme zgarda.
[...] Citește tot
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Poetul
Acum în miez de noapte
Poetul se deșteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nțeleg.
Și el vorbește singur
Și eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conțopist pe care
În șoaptă l-a trezit
Să nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o știe numai el.
Glas surd și somnambulic
Înfășură în vată
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez din Almanahul Literar 1970
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ex-Voto
Pășește-ncet, să nu deștepți tăcerea,
Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiu
Și-ascunde-ți bucuria ori durerea,
Să te presimt abia, să nu te știu,
Abia să te presimt ca pe-un parfum
De floare scuturată timpuriu...
Căci pe-al tău suflet mândru, orișicum,
O clipă-am fost stăpân... Pășește-ncet...
Nu turbura nici praful de pe drum...
Un clopot e un suflet de poet...
Nici rochia-ți foșnind să nu-l atingă,
Să nu se redeștepte un regret...
Acum când izbutise să se-nvingă
Și gândurile vechi să și le-adune,
O, lasă-l în tăcere să se stingă:
[...] Citește tot
poezie clasică de Dimitrie Anghel din Sămănătorul (2 decembrie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că ea poate
Pentru toată violența consumată pe ea,
pentru toate umilințele pe care le-a suferit,
pentru corpul ei pe care l-ai exploatat,
pentru inteligența ei pe care ai călcat-o,
pentru ignoranța în care ai părăsit-o,
pentru libertatea pe care i-ai refuzat-o,
pentru aripile pe care le-ai tăiat,
pentru toate astea:
înclină-te de fiecare dată
când te uiți la sufletul tău,
pentru că ea poate vedea,
pentru că ea poate simți.
N-are nevoie de compasiunea ta,
pentru că ea se va ridica mereu,
pentru a se apropia de cer,
unde sufletul ei trăiește.
poezie de Eugenia Calancea (8 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii sunt cu Moșu-n prag
Vine Crăciunul, se repetă
Sub crucea vieții an de an,
Ne pune-n suflet ban cu ban
Și câte-o stea inteligentă.
Simbolul ei în vârf de brad
E rod ce duce mai departe
Tradiții în oraș, în sate,
Prin adieri cu suflet cald.
E sărbătoare până-n cer,
Culori și zâmbete în ton
Îl pun pe Moș Crăciun în tron
Pe-o săniuță de mister.
Cu blițul amintirii renii
Spuzesc zăpada în copite
Și-n limpezime de cuvinte,
E forfotă în miezul iernii.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt obosit
Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aș ști, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeași.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Și-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:
În trup o nevoie de-a dormi,
În suflet o dorință de-a nu gândi
Și, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranțe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe și-am înțeles multe
Din cele ce-am văzut.
Și mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum și sentimentul că, la urma urmei, capul folosește la
[...] Citește tot
poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre inteligență și suflet, adresa este: