Poezii despre iubire și metafizică, pagina 3
Metafizică
Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
și uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranța celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simți
Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viață
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerșind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârșitul fericit al propriei mele povești
Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
[...] Citește tot
poezie de Alina Beatrice Chesca (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!
vas cubic din lut (poem andante)
nelocul, starea ce-am atins cu mâinile
cu tălpile, cu încordarea
amestec metafizic, materialist și metarealist
din el
cub
unde coruri liniare, nori metalici și unghii
multe unghii
atâtul este aici
a învins cine
ultima licitație unde făceam piesă
vas din lut
vas adult pus încă nu știu de cine la vânzare
n-am spus nimic, am nori în gură
și unghii
vocile se aud din buricele degetelor
starea aceasta mă șlefuiește, nu știe
din lut chiar și cubic nu ies decât
pulberi
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din jurnalul lui (2)
da, ea își luase zborul undeva departe și părea
că nu are mari probleme cu gravitația
nici cu iubirile ingrate
nici cu vreo interogație metafizică
nici cu răcirea intempestivă a sângelui
cu ironia sorții sau alte clișee...
nici cu el
o vedea pasăre cu ochii intrați în foc
(o nimica toată, o altă vocație de a ei!)
sufletul ei se mișca precum balerinul
(cineva o imortalizase)
hipnotiza frunzele și vorbea cu pământul
îl făcea ghem de mătase și-l purta
direct în inimă ca pe o povară dragă
fața ei: când foarte aproape / când foarte-cer
era sau nu era?! fusese?!
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am spus
Am spus că o iubesc, m-a acuzat de multe,
Primo nu am bun simț, nu am simțul măsurii,
Secundo a muri nu este de bun simț,
Adică a da colțul, a scrie versuri nu este de bun simț,
A fi urât nu este de bun simț, nici a fi frumos nu este,
Umbli strâmb pe străzi întunecate de tristețe,
Metafizica nu este de bun simț, a face circ, vai,
A fi nebun, vai, a cădea în extaz, oho,
Suferința și revolta nu cad bine la o masă îmbelșugată,
A fi clovn, no, no, no, fratele meu, că tăți suntem,
Ridicol? Și mai cum. Și mai ce. Încerci a spune ceva,
Dar nu iasă nimic. Citește Cartea lui Iov. Nu este vecinul tău?
Imperiul prostiei dăinuie peste veacuri. Nici barbarii
Nu-l pot distruge. Dar ceva am învățat viața nu trebuie judecată,
Este cum este.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
Poezia, Doamnă,-i timp substanțial,
e parfum de crini și duh de trandafiri,
e atunci când tu, iubito,-mi te desfiri,
într-un mod sublim, solemn, esențial...
Este-'ntunecare-'ntru senitătate
E-o lumină roz, subtil tremurătoare,
printre mii de fluturi și printre izvoare,
e când ficțiune când realitate...
Poezia-i cântec printre zvârcoliri
și un tren ce cară varii sentimente,
doruri potolite, dar și recurente,
tristeți și înfrângeri, dar și cuceriri.
Poezia-i zâmbet, dar și remușcare,
spirit metafizic, transcendență lină,
recviem în suflet, cânt de mandolină,
e-o trăire pură și-o transfigurare...
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Propedeutică
Puteam să-mi propun pedant o poiană pustie de pași de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori
ca să pot intui inocent impostura iubirii.
Învățam îndărătnic să-ndur când se-nalță și mă înconjură curți de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai și căi și culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori
ca să-ncerc să pricep imprudent paradigma puterii.
Ezitam să evoc evadări și eranțe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, povești, porți, parabole, punți, pirați și primejdii;
nocive năluci nave negre, nedemne de nimb născând nebunește din nori;
atoli anulați, epurate elanuri, cenzurate comori
ca să știu cum să neg insolent noțiunea nădejdii.
Sufeream sugerând simetrie sinistră siluete și spectre: suspecți de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranței, câte-un leș aderând unei funii;
[...] Citește tot
poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Părinților noștri între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinților noștri care mor puțin câte puțin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburați în ei,
obsedați de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconștiență dulce.
Au învățat că dintr-o mare suferință se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viață,
deși sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniștea metafizică
și un timp se lasă dominați
de aceeași adâncire între esențial și etern.
Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Socodor
Casa în care ai copilărit este a altora acum.
Tu rătăcești din trup în trup
Și nu îți regăsești cadența de odinioară
Suflete!
Bunicii s-au mutat și ei în alt oraș
Însă nici ei nu știu să tempereze
Focul ce le dăinuie în piepturi...
Hoinărind stângaci pe străzi potrivnice
Ei par adesea decupați dintr-un tablou primordial
Alienați!
Se simt doar un organ respins de spațiul
În care au fost transplantați!
Casa în care ai copilărit este a altora acum.
La umbra plopilor pe care i-a plantat bunicul
Înfloresc alți oameni iar tu te chircești nevolnic
Între maxilare de ireversibil...
[...] Citește tot
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinților noștri între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinților noștri care mor puțin câte puțin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburați în ei,
obsedați de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconștiență dulce.
Au învățat că dintr-o mare suferință se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viață,
deși sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniștea metafizică
și un timp se lasă dominați
de aceeași adâncire între esențial și etern.
Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirare frumoasă
Când caii năvalnici în dans se aprind
Și veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă mirați de porunci
Și-aruncă cu zâmbete-n gând.
Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de pași peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.
Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic și lemn de pe masă.
Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.
[...] Citește tot
poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și metafizică, adresa este: