Poezii despre moarte și teatru, pagina 3
Teatrul
Azi piesa-i jucată în stradă,
Decorul se schimbă din mers.
Chiar viața întinde o nadă
Și-nlănțuie vers după vers.
Actorii n-au rolul: nu-l știe
Niciunul. Probleme nu-și fac,
O muzică zboară-n magie
Și nu sunt momente de trac.
Eroii își scriu acțiunea,
Chiar viața-i și spune mereu,
În ei doar există minunea,
În dânșii: la bine, la greu.
Iubirea e floarea cea rară,
O cântă, o fură mereu,
O pierd, o găsesc într-o gară
Iar cine-o trăiește e zeu.
[...] Citește tot
poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sacra banalitate
Ea și El
Sunt la fel,
Fiecare cuplu este sfânt,
Dar ca noi,
Ca noi doi,
Nu e, totuși, nimeni pe pământ.
Pe toate scenele din lume
Mereu, mereu același nume
Mereu, mereu, mereu aceiași doi,
Un El și-o Ea, aceeași dramă
Până ce ea devine mamă
Și-aceia doi suntem, suntem și noi.
În Biblie și Odiseea,
Mereu bărbatul și femeia
Într-o-ncleștare fără de sfârșit,
Cu sinucideri și speranțe,
Cu ministere de finanțe,
Impozit care trebuie plătit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie pentru o stea
(in memoriam Stelei Popescu)
teatrul românesc este astăzi în doliu
s-a stins fulgerător o stea mirobolantă
umorul s-a acoperit cu negru lințoliu
se-nchide un capitol de viață culminantă.
s-a ridicat la ceruri un destin fascinant
sfinții să aplaude un talent fabulos
va străluci-ntre stele în punct fulminant
să cunoască nemurirea aproape de Cristos.
drum bun tu stea iubită de toți adorată
lași lumea în lacrimi și scena cernită
a rămas amprenta vie de glie memorată
a rămas o operă cu aur poleită.
am învățat că moartea e blândă câteodată
că ridică în lumină o credință împlinită.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
De ce m-apasă tragic această neputință
De a muta din piatră un miez de nenoroc?
Păzit de false gratii, se pare că n-am loc
În mine, când sub mine e-o mare de căință.
Cu grâu de primăvară încins pe la mijloc
Se-apucă șapte babe să spurce-a mea credință;
Pesemne că e vară și mor de stăruință,
Dar toate mă aruncă pe pajiște de foc.
Și tac de-atâta cale ce lung am străbătut.
Opresc birjarul clipei o clipă, apoi tac;
În urmă se desprinde ce am și ce-am avut,
Iar lumea se deschide un veșnic teatru mut.
M-arunc pe scena lui ca într-un vârf de ac,
Ce pare că-ntr-o clipă, subit, m-a desfăcut.
sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul absoarbe iubirea?
Timpul absoarbe iubirea pasională
Dar nu o poate elimina
Iubirea- drogul necesar ce nu cuprinde mintea
Ne vom desprinde inimile acestea ancorate în vis?
Sau vom închide clepsidra timpului în bătaia vântului
La răscruce sau la amurgul inimii
Lumina noastră s-a ancorat cu viteza ei
Ne va risipi toate valurile la un țărm liniștit
Când fiecare seară se vrea a fi deosebită
Când principalul spectacol de teatru
Se scrie fără a fi jucat pe o scenă
Fiecare dintre noi e dator cu o moarte albastră sau poate roz.
Privirile ne vor atinge lumina din priviri
Noi vom privi lumina ca pe o risipire de vis.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mădălina, Magdalena...
Putem juca teatru, o viață
Fără de școală de-actorie?
Suntem cu toți, artiști, paiață
Și rol jucăm, și datorie?
Avem fațete neștiute,
Purtăm, toți, măștile de bal?
Doar îndrugăm, vrute, nevrute?
Suntem, de-un simplu teatral?!
Nu avem simțuri, de-altădată,
Nu suntem "live", ci doar "play back".
Trup de "plastii", față fardată...
Aprindem sentiment, ca bec...?
Ne mor artiștii adevărați,
De proști ce suntem, nu-i iubim.
Îi ignorăm. Doar de-s plecați
Îi plângem, dar și-atunci mințim!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i libertatea despre care ne vorbeai
Dacă mi-este dat să joc în acest teatru de groază,
(neinspirat l-aș porecli "Moartea" doar atât)
unde viața-i Jadeitul maladiv care mă pândește,
petalele negre de trandafir care plutesc în vid,
ochi fără curcubeie, voci miloage de muzici, adormite tâmple,
fiare frumoase furându-și firea prin taverne
și alte personaje secundare care îndrugă întruna:
"Viața e o carte, deci nu-mi puneți vreun semn stângaci,
nu mă judecați după copertă, nu-s cioplită din lemn,
fiți ceva dibaci!",
aleg să pictez Anemone în rime
din nebunii ce neîncetat vor străluci
pesemne când voi fi altundeva unde nu vă spun,
ori nicicând, nicicum, nicăieri.
poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas (5 aprilie 2017)
Adăugat de AnaM Oarga
Comentează! | Votează! | Copiază!
În mlaștini puturoase și acre ară morții...
În mlaștini puturoase și acre ară morții
Cu minutare lucii meșteșugite-n pluguri
Tresaltă caraghioase lăcustele sub juguri
Și-njură birjărește nefericirea sorții.
Răstoarnă-n brazde late cât mugurul de seară
Cernoziomuri mute de împliniri oloage
Nacele de baloane, suspine, monoloage,
Popor de râme groase, semințe de secară,
Monocluri fără iris înfipte-n suveniruri
De vieți închiriate cu ora, cu nevoia,
Etuiuri-copârșee din arbori de sequoia,
Umbrele, policandre sau zațuri de la chinuri,
Catarge fără pânze, puținuri de corăbii,
Dureri hermafrodite și-amarnic egolatre
Crescute-n matinee prin circuri, bâlciuri, teatre,
Privighetori ascunse în zăngănit de săbii.
Răstoarnă-n brazde luturi și lespezi de argile,
Cravașe nechezânde după jochei de greieri,
Femururi albicioase sau țeste fără creieri,
Speranțe maladive din ere, nu și zile,
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini (2010)
Adăugat de Mihail Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Poate toate astea...
poate toate astea nici nu s-au întâmplat
dar eu le visez în fiecare seară
când se scurg luminile de ceară
pe damascul florilor din pat
cronicarii își făcuseră datoria
și trecuseră cu zâmbetul pe buze
visând la cavaleri și invocând pe muze
pentru iubirea ta, Maria
turnirurile ieșiseră din vogă
și florile de crin au rămas pe scuturi
ca urme ale unor vagi săruturi
și petele de sânge de pe togă
numai florile își cunosc singure tăria
mor și renasc în fiecare an
nimic nu se naște și moare în van
și nici dragostea mea pentru tine, Maria!
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Istorii
A câta oară mugurii, a câta oară?
Fictive promisiuni de fericire.
Poți fi scriitor, profesor de română,
Dar fericit? Dar... Un ochi de țap speriat.
Doar concurența va distruge tot.
Primul coș gratuit cu caise. Ce om?
Explozia unei brândușe în afara Nevadei.
Eram îmbrățișat fără a fi văzut.
Un genunchi de aur strălucea printre ruine.
De când teatrul s-a mutat în mine, nu mai merg niciunde.
Am avut întotdeauna un respect pentru gunoierii de dimineață.
Avem ceva comun. Bătrâneii au fugit după mine toată viața.
I-am ajuns din urmă. Mais ou sont les poetes?
Îngerii așezați pe scaune negre? Orice boală e o carte pierdută.
Pokerul se joacă până la moarte. Opacități? Mergeți la RMN.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și teatru, adresa este: