Poezii despre moarte și teatru
poezii despre moarte și teatru.
Acei nărozi...
Acei nărozi făceau experimente,
Roia o lume în costume sport.
Ce artificii, scânteieri demente!
Riscai pe loc să cazi trăznit, și mort.
Suiau baloane-ornate ca un teatru.
Stricate, semănau sinucigași.
Dar frații Montgolfier aveau curaj.
Și-Academia de știință, treabă.
poezie celebră de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu oarecare fast
chiar acceptase să moară în sfârșit
dar să nu i se dicteze de către cineva
și așa a sărit de pe patul aranjat
pentru o moarte demnă de un om
un fior cald îi străbătu corpul veșted
primise firicelul de viață și el a fost
la timpul potrivit pentru întoarcerea
din drum fără să se gândească prea mult
totul a fost mascat de o furie calculată
jucase teatru și ceilalți s-au supărat
de falsa lui moarte regizată ca un film
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... De-apoi
Viața de-apoi sigur există
Prin gând, cuvinte de urmași
Ce fac că EUL îți persistă,
Dar nu participi tu... Îl lași.
De-abia atunci ești... spiritual,
Nepreocupat de existență,
Subiect, obiectiv, total
Sclipitor, tocmai prin absență.
Și nu mai plictisești defel,
Căci doar arar ești, amintire
În scris; "DECES" în carnețel...
Util la act de moștenire.
Noroc că totul e o roată,
Cât Universul sau Planetă,
În care amintiri se-ngroapă
În același ton vechi, de flașnetă.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Încercare
Deodată, enigmatică, în luna plină,
metamorfoza se agață de-amurgire,
portocalie, de dincolo de colină,
Din rar în des, o simt în prelungire.
Și noaptea cade în memento mori,
Un carpe diem mă străbate, dramaturg,
Din soarele ce-i strecurat cu norii,
Ud margaretele la geamul rece, murg.
În infinitul meu cel verde și bizar,
Printre cuvinte și priviri, tresar.
În toate, Dumnezeu veghează din amnar,
Cu focul din iubirea milenară.
Rămân cu El, așa îmi este vară.
poezie de Iulia Dragomir (7 mai 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Teatrul Absurdului
Simt diminețile geroase
Cum, pătrunzându-mi crud în oase,
Cu trupul meu tot una îs.
Nu râdeți, că nu e de râs!
Mă simt o dimineață-n care
Tot gerul iernilor s-a strâns;
Îngheață moartea la picioare.
Nu plângeți, că nu e de plâns!
Se simte ca-ntr-o dimineață
De Sfântul Ion, iubirea mea,
Și trupul tot i-ar fi de gheață,
De râs, de plâns, de l-ar avea.
Da-i suflet doar, ambivalent,
De plâns, de râs, amestecat
Ca un ocean incandescent
Și ca un soare înghețat.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nostalgiile cuvintelor (5)
Mă întreb când a făcut Dumnezeu
Moartea
Viața pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoțitori...
Sau poate Moartea
a fost mai întâi
iar viața e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...
Ca o vizită la Grădina zoologică
în care noi suntem cei
din spatele gratiilor
și ne primim zilele în rații
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru cunoscut
tăceai pe alb cuvântul care cheamă,
ți-era în sâmbure de fructe veste
ca flori morminte-s în grădini funeste
ce cresc în gândul tău spre ieri în teamă.
când mâine îți va fi doar de poveste
căzând în amintire, sânge-aramă,
sămânță-i azi ființei încă-n poamă
doar fum de-adie-n pipele celeste.
râzând a teatru-n vămi adiacente
se deschideau corole de sicriu
în pielea ta iubire-n pace-ți scriu
și coborând tăcerea în placente.
interioarei zări nu-i da pricină
în raclă cu odaia mea vecină...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, răutatea Pământului
De ce mă lovești, omule,
Crezi că nu mă doare?
De ce-mi omori mamele?
Punând atâta sare,
Pe locul ce mă doare?!
Copiii mi-ai tăiat în bucăți,
Aruncându-i în mocirlă,
Voi sunteți oameni, voi sunteti tați?
Peste tot oase... cât o movilă!
Ești om sau ești omidă?
Chiar crezi că nu mă doare?
Îmi crapi pământul zi de zi
Și inima îmi moare.
Manânci, bei, dar nu mai vezi
Că ești mort și doar mimezi.
Ai despicat planeta-n patru
Fără nici o milă,
[...] Citește tot
poezie de Corina Sofia Bebereche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Elegie de supraviețuire
Doamne iar am încurcat-o
viața mi s-a dus la dracu'
și-i spun morții adorato
de-azi cu tine-mi fac veacul
Viața mea s-a dus la dracu'
doar iubirea o sus-ține
dacă-aude pitpalacul
sigur moare de rușine
Cum iubirea mă susține
când zic morții adorato
numai mort îmi este bine
Doamne iar am încurcat-o
Viața mi s-a rupt în patru
ca o piesă vai de teatru
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 iulie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Se duc actorii
Odihnă veșnică, Ilinca Tomoroveanu
Se duc actorii... unul câte unul,
Rămâne scena goală de valori,
Degeaba bate gongul ca nebunul,
Au dispărut și ultimele flori.
Se duc actorii... cine să-nțeleagă
Cuvintele din ochii lor închiși?
Ce neputința clipei... o reneagă,
Cum o făceau și ultimii proscriși.
Se duc actorii... fug înspre cuvinte
Și-nspre tăceri ascunse în amurg,
Când primăvara veșnicia -și vinde
Uitărilor... și ploilor ce curg.
Se duc actorii... teatrul lăcrimează,
Culisele au înghețat de dor,
Iar timpul dușmănos... avertizează,
[...] Citește tot
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și teatru, adresa este:
