Poezii despre nefericire și religie, pagina 3
O luptă e viața
o luptă e viața, cu tot ce ne doare,
o luptă cu timpul, cu fricile minții,
o luptă cu boala ce nu-i trecătoare,
o luptă în care ne pierdem părinții.
o luptă e viața, cu-atâtea depresii,
o luptă în care recurgem la vicii,
o luptă prea plină de false impresii,
o luptă în care ne pierdem amicii.
o luptă e viața, mereu inegală,
o luptă în care conduc ageamiii,
o luptă cu snobii în haine de gală,
o luptă în care ne pierdem copiii.
o luptă e viața, cu deșertăciunea,
o luptă în care ucidem emoții,
o luptă în care nu știm rugăciunea,
o luptă în care ne pierdem cu toții.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Ceasornicarul fără mâini (22 august 2021)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah!, Simm, poezia...
Liturgic erotism, sublim wagnerian,
interpretat serafic la orgă și pian...
Lacrimi și muguri năzuiesc spre Cer,
voluptăți ce se pierd sfâșiate-n eter.
Singurătăți pline de urma lui Dumnezeu,
ah!, metafizică și transcendent, polileu.
Gânduri sfărmate în puzderii de versuri,
lespezi de-azur, delicatețe și sensuri...
Din carnea-ți lucidă răsar primăveri,
siderată, te-ntrebi cine-ai fost până ieri!
Sufletu-ți fermecat de lume și sine,
complice cu absolutul, mi s-a-nfipt în retine...
Ah!, Simm, poezia e farmec, leșin, rătăcire,
te scoboară-n suprem și-n nefericire...
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un om bun
I
Un om bun nu moare niciodată
Cu o rugăciune și o vorbă bună,
Cu brațe-ajutătoare și inimă curată,
E unde trebuie, fie cer senin, fie furtună:
Trăiește pentru tine și pentru mine
Pentr-o lume de nevoi împovărată,
E reazem și lumină, har grației divine.
Un om bun nu moare niciodată.
II
E cel care-acceptă să ia-n spate, generos,
Partea ce-i revine de trudă și de stres,
Iar pentru alinarea omului căzut jos
Se-apleacă și-i ușurează povara, în exces.
[...] Citește tot
poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rai
Am bătut deunăzi la porțile Raiului,
bang, bang...
și n-a răspuns Sfântul Petru.
Era un bodyguard,
un angajat ce nici nu făcea parte din personalul
alaiului
-ce l-am zărit- trecând printr-un fel de gang,
la capătul căruia ținea în mână, cineva, un sceptru,
cu chipul indefinibil de atât fard...
Se părea că toți participau la ce mi se organizase... Balul...
... într-o mare nefericire,
a tuturor
-căci așa se manifestă dincolo bucuria-
se alegea regina;
o bătrână castă, desfigurată de nesfârșit,
ce se apucase să-și introducă, ca printr-un fermoar, până la pieire,
o mulțime de inși, cât un popor,
tot, toți roșii, din nefericire, îmbătați de un fel de sânge de taur, Sangria,
ce se pare pe-acolo-i rutina...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nefericirea-i starea pură-a fericirii
Aștept ce nu se va-ntâmpla vreodată,
ca-n înserarea sângelui din mine,
din când în când, la ore celestine,
să-mi înflorești, iubito, Preacurată...
Speranța mea-i un vis indefinibil
și-un echivoc sfâșietor al vieții,
te văd în vis și-n roua dimineții
mi-ești marea cantitate de posibil.
La umbra unor crini îndrăgostiți,
am fost tovarăși, mai demult, în Rai,
într-un amurg extatic și corai,
nefericiți de-a nu fi fost nefericiți...
Știi bine că-n iubire se și plânge,
nefericirea-i starea pură-a fericirii,
e spinul crunt purtat de trandafirii,
ce ne iubesc, solemn, până la sânge...
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vas curat
Iacov. 3,2:3,4-16
2Împ. 4,0-41
Iacov vorbește de-o limbă
Ce-aruncă otrava morții,
Așa-i până nu se schimbă
Inima, și, știm cu toții
Că din "visteria" ei
Se împrăștie ca un râu
Vorbele fără temei
Și nu le poți pune frâu.
Mulți pretind că-s credincioși
Dar nu vezi la ei schimbare,
Sunt la fel de păcătoși
Și ne-ntrebăm de ce oare...
Este clar că Duhul Sfânt
N-a fost lăsat să lucreze
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din Reflecții
Adăugat de Adelina Lazaroiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar
nefericirea mea
l-ar umple de tristețe pe Dumnezeu
iremediabil l-ar pune la colțul rușinii
în rând cu infamii și cu hoții
ieșindu-ne din divinitate
am trânti uși și cu Cer am da de pământ
până când din El ar rămâne
împuțite zdrențele noastre învechite
și de unde... din ce cameră plină... nepărăsită
o să-și mai ia îngerii zborul...
zborul și chipul?!
înțelesurile s-ar strânge taciturn
asemenea morților blestemați să rămână în viață
în recipiente anoste cu etichetă
în fapt închisoarea aceasta a destinelor pervertite
și atunci
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mie singur printre umbre
băiete,
nu lăsa gurii tale de celuloză
rostirea degeaba,
îți va geme urletul
cuvintelor interioare
udând cu cerneală de clipă
nefericirea unui timp zăvorât,
când s-or zidi toate la singur Dumnezeu Tatăl,
tată,
sunt bătrân, sărutmâna dumitale
mama are osteoporoză
nu mai poate ridica să-ți verse voma
din ligheanul cu ebrietate
sângele cristului te așază pe crucea beției
tot mai des,
invers
făceai o beție cruntă
cu laptele mamei tale,
ironic decedată de inimă
când de fapt îi urla
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Egoistul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vis...
Te văd în vis când noaptea se închină
Pe aleia păzită de un rondou de trandafir,
Te înveleai cu vântul, aducând lumină,
Pășind ca o icoană, petală cu petală, resfirate-n șir.
Visele te asteaptă, ele trag cortina,
Prafuri de magie îmi presari pe gene,
Pe un colț de vis îmi săruți retina
Când se plimbă luna și soarele doar geme.
Cu zâmbetul divin așezat pe buze
Apari ca o nălucă născută într o poveste,
Tu, aduci pe brațe iubirea să boteze,
Lăsand nefericiți, invidioșii, să proteste.
Mi-am pus în cufăr visul, lângă celelalte,
Mai scriind o filă în cartea mea de vise,
Așteptându -te cu genele lipite
Să-mi fi o călăuza spre porțile deschise.
[...] Citește tot
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua este un poem
Azi dimineață Hitler a vorbit la Danzig, i-am auzit cu toții vocea.
Un om de geniu: asta-i, de o uimitoare
Abilitate, curaj, devotament, locuind într-un suflet schilodit de copil,
Se auzea clar printre mârâiturile furioase-ale câinelui un copil bolnav
Scâncind în Danzig; invocând și bocind prăpădul.
Aici, ziua era extrem de fierbinte; spre amiază
Un vânt din sud, ca o răsuflare-a iadului, a cernut câțiva stropi de ploaie
Pe pământul uscat, iar la ora cinci un cutremur ușor
A clătinat casa; nu s-a produs nici o pagubă. Seara m-am amuzat
Privind cum o lună-însângerată se lăbărța-încet
În marea de beznă printre scântei de fulgere sterile și tunete îndepărtate.
Well, ziua este un poem: dar, din nefericire,
unul de-al lui Jeffers, cu pete de sânge și prevestiri amenințătoare,
Dureros în exces, neomenesc ca un țipăt de uliu.
poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre nefericire și religie, adresa este: