Poezii despre paradox și viață, pagina 3
O altă zi trece prin viață
Soarele reflectă lumina pe lună
atunci când va înflori vizibil,
marea îmbrățișează leneș țărmul,
printre nori, toamna trage cu ochiul.
Viața ne aruncă, mereu și mereu,
în furtună și-n centrul ei.
În miezul furtunii
vei găsi un punct central
de pace durabilă,
dacă poți ajunge la el,
asemenea pescărușului
care zboară prin centrul liniștit,
dar nu trăiește acolo.
Ne hrănim din acel spațiu
fără a respinge
experiența furtunii.
Nu putem ajunge la centru
fără să trecem
prin furtuna care-l înconjoară.
Un paradox,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (19 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spirala unui declin
Trup fugarnic de
vestală,
melodie vegetală,
respiri viața florilor
și gândul culorilor,
falnic, duci până
la Cer
esteticul efemer
simbol al vremelniciei
și al vidului mental,
eroarea insomniei
paradox fundamental!
Clipe sumbre, turbulență,
voluptăți prin excelență,
lunecare-n Infinit,
nadir tandru și zenit,
siluirea timpului,
în cordul Olimpului,
lăuntricul poeziei,
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mă strânge ca un coșciug prost croit
din nefericire tâmplarul meu nu este messia
grija lui este economia de material
și un strop de profit
cu eternitățile nu are nimic de comentat
oricum are atâtea guri de hrănit
încât nu are timp și pentru măsurarea clipelor
dar eu sunt poet
până și în geluitul molidului caut metafore
ca și cum fiecare foroașcă de talaș are identitate
ca și cum ar mai conta cum se bat la final cuiele în cruce
când viața mă închide pur și simplu în mine
poate ca un paradox al egocentrismului
într-un anume fel doar moartea
îmi poate reda speranța
în nemărginire
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradox
Zăpușeala nopții se prelinge încet... peste gânduri,
în ritmul impus de frică
al timpului care-ți va da fiori
atunci când îl vei căuta până-n zori,
printre vișinii, de lângă mormântul cu amintiri....
Căutăm timpul în neant
noi avându-l mereu în buzunare...
Iar azi picură mărgăritare,
presărând mormântul cu amintiri,
de diamante strălucitoare..
Sufletul pur de copil,
s-a strecurat tiptil,
într-un trup bătrân de om....
Asemenea unui pom,
care astăzi înverzește,
mândru, falnic, înflorește,
timpul retezându-i viața,
ofilind încet, speranța.
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanță monocromă (după Romanță policromă de Ion Minulescu)
Nu-i cer nimic...
Și totuși, dacă-aș vrea
O, dac-aș vrea să-i cer ce nu-mi dă încă
Ar merge-automat la DNA
Și-apoi în beci săpat adânc în stâncă
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aș vrea să am și ce-ar putea să-mi dea,
M-aș bucura enorm, ca un șomer,
Și-aș cere serios apoi așa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi flota pescuitului oceanic,
Dă-mi primul pește pescuit cu flota
Și primul ceai băut direct din ceainic
Dă-mi paradoxul parvenirii tale,
Dă-mi măreția blondelor tembele,
Dă-mi cheia adunărilor banale
Și profunzimea gândurilor rele.
[...] Citește tot
parodie de Dumitru Râpanu, după Ion Minulescu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Relativitate metafizică
Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viața noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu știam, ce acuma știu
Într-un univers în care totul era viu
Și puteam sta sub un copac și visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrățișa.
Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur și-n capul meu
Și-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la șarpe cum mă numeam
Și-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbușit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.
poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există o artă a tăcerii, dar...
trăirile nu pot fi niciodată false.
Viața a devenit un fel de bal-mascat;
mai multe măști decât chipuri
prin smârcurile acestei lumi grăbite.
În practica alchimiștilor moderni,
un fel de panaceu paradoxal,
o formă de metabolism bazal.
Oamenii fac eforturi să pară fericiți.
Eu cred că-i molipsește clipa cu mici bucurii,
de multe ori, nesperate,
un fel de machiaj temporar.
În sălașul duplicității,
se structurează tristețea.
Trădând mâhnirea sufletului,
lumina ochilor se bâlbâie.
Pricină de amăgire,
mâna de ajutor a gândului e prea puțin.
Trăirile nu pot fi niciodată false:
e greu să tăinuiești dezamăgirea,
cum la fel de greu, să mimezi fericirea!
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanță policromă
Nu-i cer nimic...
Și totuși, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Și dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aș vrea să am și ce-ar putea să-mi dea,
Aș picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Și i-aș cere-apoi așa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Și primul armistițiu planetar.
Dă-mi paradoxul frumuseții tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 17 (februarie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lungă contemplație în fața ferestrei deschise spre neant
"Nimic nu-i mai tragic, într-adevăr, decât să-ți pui rostul vieții în afara ei, să trăiești cu necesitatea gloriei, obscur, mângâindu-te cu vâlva de după moarte. E atât de dureroasă pentru unii această satisfacție, încât sunt și ei din aceia care ar simula moartea spre a pregusta judecata viitorului." (G. Călinescu)
iubesc prea mult viața pentru a renunța la ea
chiar dacă lumea simt că nu-mi aparține
trăiesc fără să-mi pot aminti
locul în care a copilărit sufletul meu
până la urmă paradoxal vorbind și simțind
ajungi să iubești și exilul acesta nelumesc
rana prin care curge
neputința de a fi fericit întru totul
(doar răstignirea face posibilă
existența concomitentă în cele patru
dimensiuni ale crucii?)
întrebări fără răspunsuri
răni fără vindecare completă
pe care ajungem să le acceptăm
și să le iubim fiindcă
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reproduceri
Nimic nu mai e original,
Doar copii, în parte reușite;
Fără talent, neisprăvite...
Trăim realul... teatral!
Ne vindem totul cu reduceri
Pentru câștigul material,
Lipsiți de etică, moral;
Pictură, scris... în reproduceri.
Noi înșine suntem reluări
De zeci de mii de ani... portalul
De referit, nu originalul...
Evoluați în... impostori!
Dovezi avem -pretinșii "peste",
Din ce ne-au fost gene anceștrii
Cunoscători de-aștrii- tereștrii
Din grotele-n picturi rupestre.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre paradox și viață, adresa este: