Poezii despre sperieturi și suflet, pagina 3
Risipă-n albastru
încerc să-mi vindec sufletul pârjolit
îi las amprentele să se șteargă
de pe filele scrise cu patimă
până tăcerea se va întrupa-n cuvinte
și devine risipă-n albastru
nopțile devin franjuri în vânt
culorile toamnei îmi absorb privirea
doar cântecul păsărilor răsună
nu le speria
ele păstrează melancolia frumos
gândește
lasă porțile memoriei deschise
și prinde la stâlpi
florile cunoașterii
din inima rănită de iubire
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Buchet de iubire
Ai șoptit în tăcere despre minciuna dragostei mele
Am mâzgălit cu sufletul coala durerii,
Am înțepat cu penelul ochiul sufletului în care te-ai ascuns.
Îngerând cuvinte, am sorbit sărutul
singurul hemostatic ce făcea parte din vis.
M-am oprit speriată de întuneric...
Unde-i lumina? Când s-a risipit oare? Scrâșnet de roți.
Trenul visului se oprește la punctul zero al uitării.
Sunt un amnezic rătăcit într-o gară,
Aud răsăritul, dar am rătăcit la margine de apus.
Dantela rochiei de mireasă strălucește
La terasa singurului tren al iubirii, iar călătorul ești tu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi
Un suflet trist pe linia de tren,
Dezamăgit de dragoste și-njunghiat,
Cântând în continuare același trist refren,
Ce într-o melodie cândva l-a ascultat,
Se luptă între gânduri și tare e speriat,
Cu o icoană-n mână și-o lacrimă pe față,
Privește o lumină ce vine către dânsul,
Și amintiri în fugă în ochii lui se zbat,
Să îi reamintească că nu e vinovat,
Și chiar de l-a lovit așa o crudă viață,
Nu-și are rostul plânsul și inima de gheață...
Și prinde poza-n mână cu ură și tristețe,
Și dă un pas în spate și-ajunge pe peron,
În urmă ea rămâne întinsă pe hartie,
Și-alături stă cu dânsa o tristă poezie,
Că mare-ar fi păcatul să uiti de tinerețe,
Și cine a prins frică de dragostea de vară,
E timpul să învețe să mai încerce iar,
Să-i fie dat din ceruri măcar a doua oară,
Să fie iubit sincer,
[...] Citește tot
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Plâng gânduri
în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-am legat gura de tăcere
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Replică la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda
În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Căci nu e o toamnă cum este oricare,
E toamna bizară, ciudată, în care
Revii către mine cu dragostea ta.
În sufletul meu este chin și dezastru,
Se vede că-n apele mării te scalzi,
Când ochii tăi tandri și umezi, și calzi
Mă-mbracă de sus până jos în albastru.
Mă simt ca-n furtună pe crâncene ape,
Mi-e toamnă, iubito, mă sperii cumplit
Și gândul îmi strigă "de ce-ai mai venit?"
Și inima-mi urlă să vii mai aproape!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sămânța
Un cer plumburiu, foarte jos
Încât ai putea să-l împături,
Revarsă c-un gest generos,
Din tolba de nouri, omături.
Pornește c-un șuier prelung
Un vânt prin scheletice ramuri,
Penelul de gheață, prelung,
Așterne argintul pe geamuri.
În gerul cumplit, dureros,
Lipsit pare totul de viață,
Dezolant, poate chiar dușmănos,
E-ntinsul de alb și de gheață.
Dar cel ce în toamnă-a arat
Îngropând bob de aur sub glie,
E-n sufletul lui împăcat
Căci ce-i sub zăpadă el știe.
[...] Citește tot
poezie de Flavius Laurian Duverna (29 ianuarie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrima gândului
în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise furate, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-au legat gura cu lacăte
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te așteptam, iubito...
Am bătut încet la poarta păcatului
Proprietarul m-a privit zâmbind
Trecându-și lin degetele
Peste harpa sufletului meu
Speriat și înghețat de uitare
Te așteptam!
Știam ca trebuie să apari AZI
Te-am așteptat și ieri
Și azi și mâine te-aș fi așteptat
Dar Azi simțem că tu vei fi aici
Iar eu voi cădea trăznit în brațele tale...
Dacă m-ai privi în adâncul ochilor
Ai vedea în ei fluturii mei de rubin
Ce te-ar zăpăcii atat de tare
Încât ai uita că ești la poarta păcatului
Te așteptam!
În brațele mele păcatul va fi dulce
Te vei desface ca o floare de vișin
Și vei lăsa ca fluturii mei
Să-ți guste seva buzelor tremurânde
[...] Citește tot
poezie de Florentina Danu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chirurg
bisturiu, tăind adânc
mână, pe inima plăpândă
zvâcnet, de trecere în moarte
ticăit de sunet, speriat
mască albă, picături, sudoare
încordare, disperare
clipele se întind, la nesfârșit
speranță... poate revine
tăcere imensă, sunete metalice
de foarfeci ce taie
zvâcnet de vorbe, albe, goale
există oare salvare?
o tresărire... sunetul se îndreaptă
aerul vibrează ușor
sufletul se întoarce
dând speranțe tuturor
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 2
Eu m-am născut cu trupul din țărână,
Dar sufletul mi-a coborât din stele
Iubirea îmi va fi pe veci stăpână
Și o voi apăra în vremuri grele.
Ea e ca puful alb de păpădie
Sensibilă și pură și ușoară,
Dar dacă vântu-ncepe să adie
Se sperie și-atunci grăbită zboară.
Pe-acest pământ iubirea-i temătoare,
Oamenii-s răi și și-au uitat menirea
Sunt atașați de lucruri trecătoare
O vor un timp, apoi se pierd cu firea.
Eu însă știu să îmi respect stăpâna
Sunt robul ei acum și întotdeauna.
poezie de Octavian Cocoș (31 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sperieturi și suflet, adresa este: