teatru şi timp

Amăgindu-mă

Mai întâi, învaţă-ţi replicile
nu forţa nimic,
totul în noi e ademenire.

Între timp voi tivi preşul întins
în odaia mirosind a mirt-
e unicul privilegiu de care-mi voi aminti
surâzând.
În jur, toate s-au rânduit
într-un decor de teatru fabulos.
E drept, pe ici pe colo
se mai poate schimba câte ceva
însă la ce bun
când şi azi
şarpele casei stă nemişcat
peste piciorul mesei,
la care cu uimire
am deprins egala bătaie
a metronomului.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul absoarbe iubirea?

Timpul absoarbe iubirea pasională
Dar nu o poate elimina
Iubirea- drogul necesar ce nu cuprinde mintea
Ne vom desprinde inimile acestea ancorate în vis?
Sau vom închide clepsidra timpului în bătaia vântului
La răscruce sau la amurgul inimii
Lumina noastră s-a ancorat cu viteza ei
Ne va risipi toate valurile la un ţărm liniştit
Când fiecare seară se vrea a fi deosebită
Când principalul spectacol de teatru
Se scrie fără a fi jucat pe o scenă
Fiecare dintre noi e dator cu o moarte albastră sau poate roz.
Privirile ne vor atinge lumina din priviri
Noi vom privi lumina ca pe o risipire de vis.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul vechi

Lumina care cade fals, difuză
În teatrul vechi ca o uitată stampă
Ori dintr-o vag şi simulată lampă
Sugerând o altă Siracuză

Râd spectatorii strâmb şi se amuză
Un aer cabotin ajuns la rampă
Starlete-n minijupe,-n rol de vampă
Un loc plătit, neonorat de muză

Acelaşi public glorios şi rece
Reneagă decăzuta aventură
Pe care teatrul de un timp o-ndură
Fluieră zgomotos şi dă să plece
Trecând printre iluzie şi vis
Blazat, dintr-un abis în alt abis

sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitaţie la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatuaj în pielea lui Dumnezeu

Mormintele tăceau cu veche voce
şi-n tot era o linişte lichidă
curgând pe lut inert, o stea să-nchidă
în zodie apusă-n şoapte-atroce.

E unic zbor, din timpului omidă
în trai, veninda clipă să invoce
a dărui din duhul ei precoce
pe-a noastre nări renaştere timidă.

Motanul ornic trage la măsele,
se-mpleticeşte vremea pe picior
repausul etern să-l mai înşele.

Da-i ceasul neursit vătămător
căci tatuăm lui Dumnezeu în piele
o raclă-n teatru fără de actor.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bismark
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (5)

Mă întreb când a făcut Dumnezeu
Moartea
Viaţa pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoţitori...

Sau poate Moartea
a fost mai întâi
iar viaţa e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...

Ca o vizită la Grădina zoologică
în care noi suntem cei
din spatele gratiilor
şi ne primim zilele în raţii
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercare

Deodată, enigmatică, în luna plină,
metamorfoza se agaţă de-amurgire,
portocalie, de dincolo de colină,
Din rar în des, o simt în prelungire.
Şi noaptea cade în memento mori,
Un carpe diem mă străbate, dramaturg,
Din soarele ce-i strecurat cu norii,
Ud margaretele la geamul rece, murg.
În infinitul meu cel verde şi bizar,
Printre cuvinte şi priviri, tresar.
În toate, Dumnezeu veghează din amnar,
Cu focul din iubirea milenară.
Rămân cu El, aşa îmi este vară.(7.05.2024)

poezie de Iulia Dragomir (7 mai 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul omului cu sine

pe sub senin mirarea e destulă
mistere-n duh de umbră să existe
la jocul omului cu sine-asiste
zdrobind în închinare-a sa rotulă.

erau morminte-n destinaţii triste,
mai curge timp din rana din pendulă
o zeamă care-mbată stea credulă
ce în destin îţi plouă în batiste.

când lutul îşi îmbracă straiul ludic
abia un abur, teatru de păpuşi,
eternitatea bate pe la uşi
cerşind umanităţii danţul pudic.

pe scena omenească-actor e viul;
cortina cade, moartea-i muşteriul...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Grimm
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar de vise

tu ai altar de vise pe retină...
deşi din plumb nu-i aur, la o-adică
în tot seninul tău sunt ploi ce-abdică
din jilţul trist de toamnă şi ruină

la stins de oameni fumul se ridică
din van a veşnic teatrului cortină
sub joc de îngeri, umbră genuină,
exist în pielea ta de şoaptă-n frică

Lumină fortuită spre esenţă,
în oul timpului beţie-n miez
ci plânsul la izvoare-ntemeiez
sub clar de tine-n ludică absenţă

Că temniţa-n eternal de visare
pe sub de nimeni tot o cruce are

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Thalia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Son et cetera

de-aşa natură-i timpul spre a trece
gonindu-l azi spre mâine gându-n teatru
ci ieri e-a nălucirii idolatru,
în zidul amintirii piatra-i rece

strigând spre Dumnezeu în văzul patru
havuzul cel cu lacrimi să ne sece
sunt îngeri stinşi în tainele zevzece,
sub măr adie lut ofiolatru

e clipa cununată-n nunţi de şarpe
veniri de tine cu amor atest,
muriri ni-s însă-n carne monocarpe

de-ţi dau la sărutare buze rest
aud iubirea-ntemniţată-n harpe
şi mă cuprind cu şoapta-n fapt acest

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între

prin vifor de mirare trec ardente
nimicuri, doare pasărea ce vie-i...
în respiraţii albe-ale hârtiei
noi ne zideam divinităţi recente.

de înger teatru umbrei noastre fie-i...
ferind de-amurg inelele-n placente
tot două nunţi au stihuri evidente,
în miez e prigonire poeziei...

mai sunt poeţi, dar vieţii nu au lume
să-i vină la mormânt nedescuiat,
să râdă negru, cu tristeţi în spume.

pe cât tu eşti zeire de-nviat
un vers există-acolo, să sugrume
rapsodul din secunda imediat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!