teatru şi viaţă

Pe scena vieţii

A juca teatru nu e greu,
Chiar am încercat şi eu,
N-am jucat ca un actor
Recunosc... sunt amator.
Am vrut să fiu eu şi atât,
Fără nici un şiretlic,
N -am vrut mari actori să copies,
Pe critici să nu-i şochez,
Numai că de-ajuns n-a fost,
M-au criticat fără rost,
Pe nimeni n-am imitate,
De critici dure n-am scapăt,
Ieri ziceau că-s cu capu-n nori,
Azi c-am plâns de multe ori,
Mâine nu ştiu ce să zic,
Orice ar fi, îi contrazic,
Însă eu am o dilemă,
Nu-i aşa că viaţa-i scenă?

În care sunt un biet actor

[...] Citeşte tot

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg (15 aprilie 2019)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu oarecare fast

chiar acceptase să moară în sfârşit
dar să nu i se dicteze de către cineva
şi aşa a sărit de pe patul aranjat
pentru o moarte demnă de un om
un fior cald îi străbătu corpul veşted
primise firicelul de viaţă şi el a fost
la timpul potrivit pentru întoarcerea
din drum fără să se gândească prea mult
totul a fost mascat de o furie calculată
jucase teatru şi ceilalţi s-au supărat
de falsa lui moarte regizată ca un film

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul

Azi piesa-i jucată în stradă,
Decorul se schimbă din mers.
Chiar viaţa întinde o nadă
Şi-nlănţuie vers după vers.

Actorii n-au rolul: nu-l ştie
Niciunul. Probleme nu-şi fac,
O muzică zboară-n magie
Şi nu sunt momente de trac.

Eroii îşi scriu acţiunea,
Chiar viaţa-i şi spune mereu,
În ei doar există minunea,
În dânşii: la bine, la greu.

Iubirea e floarea cea rară,
O cântă, o fură mereu,
O pierd, o găsesc într-o gară
Iar cine-o trăieşte e zeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

privesc o piesă
de teatru, de viaţă
de viaţa asta murdară
în jur ruine roase de ani
scaune scrijelite sau rupte
într-un budoar cochet, foarte discret
un şobolan roade gânduri
uitate de mine pe masă
cortina cade întruna
nu acoperă căderea
uneori se mai ridică
trasă de doi păpuşari
desigur beţi
alteori ruginesc, se plictisesc
cad goale cuvinte pe scenă
unul, altul.. apoi nimic
piesa asta a luat sfârşit
într-un decor idilic şi de prost gust
ce a rămas... nimic
nimic, decât gunoi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... De-apoi

Viaţa de-apoi sigur există
Prin gând, cuvinte de urmaşi
Ce fac că EUL îţi persistă,
Dar nu participi tu... Îl laşi.

De-abia atunci eşti... spiritual,
Nepreocupat de existenţă,
Subiect, obiectiv, total
Sclipitor, tocmai prin absenţă.

Şi nu mai plictiseşti defel,
Căci doar arar eşti, amintire
În scris; "DECES" în carneţel...
Util la act de moştenire.

Noroc că totul e o roată,
Cât Universul sau Planetă,
În care amintiri se-ngroapă
În acelaşi ton vechi, de flaşnetă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu, femeie, n-ai fi existat...

Ciută rătăcită ar fi fost bărbatul
Fără mângâierea ierbii din răzor
Disperată cursă unde alergatul -
Sport de unul singur- necâştigător.

Ar fi fost pădure fără lăcrămioare
Neiubite trupuri - nesfârşit algor,
Despletite ramuri de frunziş şi floare
Infinite toamne - deprimant decor.

Foc fără scânteie - fără de sclipirea
Tainicilor clipe de trăiri in doi,
Vrajă fără leacuri unde teurgia
N-ar putea să pună - vieţilor altoi.

Ar fi fost arcuşul văduv de vioară
Nenuntită clipa întâlnirii lor -
Vals de unul singur ce te înfioară
Cântecul funebru scris în re minor.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (8 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe culmi

Ochi înlăcrimaţi şi dureri de oase,
Fumez şi scriu literatură contemporană.
Viorile plâng în mine cu note de disperare,
Stihuri de cenuşă, de urlet, de mucegai,
Poetizez acum tot ce n-am cerut vreodată să trăiesc.
Râsuri teatrale la prânzuri şi la cină,
Schiţez veşnica mea fericire de lut.
Dar pământul de sub picioare mă-ngroapă,
Şi nu l-am lăsat niciodată, dar acum îl las.
Şi m-apropii, seară de seară, tot mai mult,
De acel flaut trist, care-mi cântă la mormânt.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cam demodat?

Nu înţeleg această lume, recunosc,
În care toţi golanii-şi au un rost
O existenţă-n care din păcate
Valorile umane sunt uitate

Nu mai accept să fiu sfidat
De parveniţi şi potentaţi
Sau de analfabeţi cu doctorat
Cu funcţii mari în stat

Trăim o lume cu multe mofturi
Nu mai există viaţă fără softuri
Să mergi la teatru sau balet
Este plictisitor şi desuet

O lume fără trecut sau viitor
Este o lume doar a lor
A nulităţilor ajunşi eroi
A celor ce se scaldă în noroi

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (5)

Mă întreb când a făcut Dumnezeu
Moartea
Viaţa pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoţitori...

Sau poate Moartea
a fost mai întâi
iar viaţa e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...

Ca o vizită la Grădina zoologică
în care noi suntem cei
din spatele gratiilor
şi ne primim zilele în raţii
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ticluirea sărutului

iar piatra blândă se rostogolise
filozofală-n al tăcerii aur
era lumina rugăciunii faur
ce în înţelepciune se-nvelise.

tu locuiai pe-al cerurilor plaur
în teatrul vieţii raiuri ţi-s culise
iar duhul chip asemenea-ţi cioplise
vărsat în apa cea de-oglinzi tezaur.

din pielea ta îmi fac veşmânt iubirii
ce doarme-n pieptul meu precum un gaz
şi-ntunecă privirile gândirii.

în fala visului alunec treaz
spre-altarul dragostei, triumf vestirii
dar mă săruţi a iudă pe obraz...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Tabu
Comentează! | Votează! | Copiază!