Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

adevăr și moarte

Poezii despre adevăr și moarte, pagina 4

Tudor Gheorghe Calotescu

Promisiunile nu au valoare de certitudine

nici moartea nu e mai mult
viața nici atât
doar clipele în care te iubesc
au valoare de axiomă
dar tu îmi ceri demonstrații
îmi ceri promisiuni
îmi ceri adevărul
eu îți promit doar cerul
hai
fie
și o parte din infinit
de ziua ta
de noaptea mea
de felul nostru de a deveni cuvinte
eu șoaptă
tu strigăt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Adeverință de dragoste

Adeveresc, de voie, prin prezenta,
De nimeni mituit, mințit, silit,
C-ai fost femeia mea și te-am iubit
Și cu plăcere ți-am făcut legenda.

Acum, nu-ți mai permite nici agenda,
Nici lupta pentr-un minim de profit
Să-mi dai și mie-un timp nedeslușit,
Să nu te joci de-a viața și de-a fenta.

Eram perechea gata pentru Noe,
Puteam începe lumea de la doi,
Pe morți să îi aducem înapoi,
Puteam învinge trista paranoie.

Adeveresc iubirea dintre noi,
Sper a-ți servi în viață, la nevoie.

poezie celebră de din Din doi în doi (5 februarie 2003)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

De-a v-ați ascunselea

Trupu-i povară. Mirosul de tămâie
te tulbură și te trezești într-o biserică
plină cu oameni, înconjurând un sicriu.
Poate chiar pe fratele tău...

Mai crezi că visezi, că cei din jur sunt fantome,
că din strană răsună melodii de adormit pruncii,
iar părintele dă cu cădelnița sa de înălțimi,
sus de tot, cercetând cerul.

Nu te teme de morți, ei nu mușcă
și nu se mișcă ostentativ prin preajmă,
ci s-au oprit pentru o bucată de vreme,
întârziind asupra unui gând anume, doar atât.

E adevărat că după asta nu mai pot să revină
și stau bine ascunși printre noi,
așa ca în jocul de-a v-ați ascunselea.
Cine pe cine caută?

poezie de
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiSunt disponibile și textele în spaniolă și catalană.

S-a întors lumea pe dos

La noi, totul e pe dos.
Bolnavul e sănătos.
Hoțu-i negustor cinstit,
Ura ne-a-împrietenit.
Bogatul este sărac,
Grasul plânge că e slab.
Nopțile sunt zile albe,
Prostului îi punem salbe.
Minciuna este regină,
Adevărul, impostor.
Omul bun poartă o vină,
Cel rău, binevoitor.
Tot răul este un bine,
Copiii ne mor cu zile.
Imposibilu-i posibil,
Imperfectul e perfect.
Frumosul este oribil,
Fără carte, ești deștept.
România este locul
unde apa arde focul.

[...] Citește tot

poezie de (2 mai 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

vorbim prea mult
pentru niște oameni desenați
și nu putem spune nici măcar
că suntem din hârtie
ca avioanele

aș putea vâjâi prin aer
în timp ce-mi
vorbești despre inimi adevărate
dar între noi e atât spațiu alb
pe care ai început deja
să-mi desenezi moartea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A Quoi Bon Dire

Acum șaptesprezece ani ai spus, socot,
Un fel de la revedere,-n cuvinte puține,
Și toți au crezut că ești mort,
În afară de mine.

Astfel, crescând rece și ne'nduplecată
La una, la alta, azi spun și eu la revedere,-n fine;
Și toți văd că-s bătrână și ridată
În afară de tine.

Iar într-o dimineață-însorită pe-înverzite-alei
Un băiat și-o fată-întâlnindu-se, se vor săruta-aflând adevărul
Că nimeni nu mai poate vreodată iubi la fel ca ei.
Și-n ora mirosind a flori de tei
Tu vei fi surâs, iar eu-ți voi fi ciufulit cu palma părul.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe pământ avem de toate

Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele
Dar în Cer avem un Frate
Dincolo de stele.

El e calea, Adevărul!
El dă pace bucurie!
El a dat morților viață
Și mi-a dat și mie.

N-am știut că am un frate
Ce-a-ndurat crucea cumplită
Și ne-a dat, prin a Lui moarte,
Viață nesfârșită.

El e calea Adevărul,
Viața pentru toți împarte
Cine calcă pe-a Lui urme,
Nu mai are moarte.

[...] Citește tot

cântec din Cântece creștine
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Eu îmi pun răspunsuri și-mi dau întrebări

Am trăit din puțin
Și-o să mor din nimic.
Adevărul e-n vin,
Însă numai un pic.
Ce-i puțin nu-i de-ajuns,
Ce-i prea mult strică-ncât
Nu aștept un răspuns
La-ntrebări despre cât.
Am răspuns despre cum,
N-am răspuns despre ce;
Poate dorul, acum
Să mi-l dea, vindece...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reînviere

Este adevărat că, după moarte, într-o zi
Vom fi treziți de un înfricoșător sunet de trompete?
Iartă-mă, Doamne, dar eu mă consolez cu gândul
că trezirea și învierea noastră, a celor morți,
vor fi fi vestite de cântecul unui cocoș.
După asta vom mai aromi un pic...
Prima care se va scula va fi Mama... O vom auzi
aprinzând în liniște focul,
punând în liniște ceainicul pe plită
și ridicând cu blândețe ibricul de pe policioară.
Iar noi vom fi din nou acasă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Durere. Bolest" de Vladimir Holan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -32.00- 25.60 lei.
Marius Robu

Cine știe!

Omul
Când se naște
Are gură, dar n-are vorbe
Să spună adevărul –
De unde vine sau ce-l paște...
Și numai după ce uită totul
Începe să zică Mamă, Tată...
Până la moarte.
Când îi rămân doar vorbele
Dar nu mai are gură să și le spună
Și i le spun alții
Mistificând adevărul.

poezie de din Pacoste de dragoste (14 septembrie 2009)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 4 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre adevăr și moarte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook