Poezii despre munți și văi, pagina 4
Din văi urcă ziua
Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu pașii-n lumina, zglobie -
"Ci unde te duci? Spune-mi unde?" -
"Doar vezi că vârful de munte mă-mbie."
Deodată se-ntunecă muntele tot,
și culmea de aur dispare -
"Ci unde ești? Unde?" și dibui în jur -
pământul e mut până-n zare.
Și iată-ntr-o clipă mă simt părăsit -
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.
Trecutul meu tot e acolo, în nori -
și simt cum mă-ncearcă mâhnirea -
mi-e frică și-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispășirea.
poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trădarea...
Motto: 3 mai 1997: 22 ani de la una dintre cele mai mari trădări
din istoria României: Tratatul cu Ucraina.
de la Iulia Albă la Alba Cetate
trece țara mea dalbă în străinătate
de la Alba Cetate la Bucovina
trei fantome drept state, în rest Ucraina
de la Bucovina o iei mai la vale
tot lumea română îți iese în cale
aici Basarabia stă nemișcată
cu capu' sub sabie, cu restu' plecată...
de la mare la munte, de la munte la stele
nici elite în frunte și nici frunte cu ele
doar trădare vulgară, doar cumplită hoție
numai umbră din țara ce-i mai zic Românie.
poezie de Iurie Osoianu (10 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Urcând pe muntele Silven
Dau din cap, aprobând propria umbră, și-împing,
În tăcerea cu miros de rășină,
Un munte din ce în ce mai jos.
Printre picioare, sclipește-un lac pe fundal castaniu, stâncos,
Hârtie ondulată-n argint, înconjurat de-un brâu de rugină.
NU strigă pămânii mei;
Dar acest pisc trebuie-împins tot mai jos, într-o sforțare-aprigă.
Parohiile din vale devin insignifiante. Parohia mea este
Această stâncă,-acest smoc de iarbă,-aceste pietre-albicioase
Și-acești mușchi ai mei, arși de crampe, și-aceste oase.
Strâng în gheare-acel orizont fulgerând pe creste.
Și, deodată,
Umbra mea se-îndepărtează, ca un tren pe calea ferată.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A patra dimensiune a timpului
Se certau pirul și grâul
Pe marginea râului;
Unul că e neam cu râul,
Altul neam al grâului.
Se certau pirul și râul
Pe marginea grâului;
Unul că e neam cu grâul,
Altul neam al râului.
Văzând că-s ca și cum nu-s,
Mândra și-a pus fusta-n brâu,
Trăgându-și poalele-n sus
Când a trecut prin pârâu,
Prin mine, prin pir, prin grâu,
Doar cu visul ei s-a dus...
Alergând prin munți și văi,
Doar cu visu-i s-a-ntrecut,
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valea Cerbului
E-o Vale ca-n povești, un᾽ se-mpreună munții
Și bați un drum de piatră, de vrei aici s-ajungi...
Efortul e-n voință, ca și-n sudoarea frunții,
Pe șerpuite căi, ascunse și mai lungi.
Te-ntâmpină pădurea de brazi și de mesteceni,
Izvoare de ape repezi și limpezi, de cleștar,
Cu brațele deschise, dar ca la vechi prieteni,
Aceste frumuseți ți se aduc în dar.
Când Soarele-n amiază trimite raze calde,
Iar vântul, în pădure, prin arbori doar adie,
Coboară-n zări albastre privirile, să sclade
În zbor nemărginit și-n cânt de simfonie.
Natura neîntrecută, eternă și bizară,
Atâtea daruri are, în mâinile-i măiastre,
Aici sunt așezate, în acest colț de Țară,
De la străbuni lăsate, să fie ale noastre.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întruparea sufletelor străbunilor
Stirpea noastră se renaște,
din tăciuni de rug aprins.
Pământul ne recunoaște,
de-acum moartea am învins.
Suntem din ce în ce mai mulți,
Deschis-am ochii în lumină.
Am coborât în văi din munți,
cu inima de soare plină.
Legendele ni-s mărturie
că trebuia să ne-ntrupăm.
Hălăduiam pe munți, pârâie,
suntem acum în trup de om.
Zamolxe-a vrut să ne întoarcem.
Eram știuți frumoși și drepți.
Și multe-n lume o să facem,
vom fi ai lumii înțelepți.
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muntele
Iubita mea, ți-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri și râuri și o punte
În vârstă de un milion de ani...
Ți l-am adus în brațe pân' la poartă
E minunat și piatra lui e grea,
Comerțul ambulant cu munți se poartă...
Dar unde-ai să-l așezi, iubita mea?
Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreți ce cântă-n coruri: jir!!
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Și-am dat puțin pe el... un chilipir...
Iubita mea, găsește marea vale
În care să-l aduc și să-l răstorn
Și-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muntele de foc
Pe cei munți pustii, sălbatici,
Din Lombardo-Veneție,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici,
Hoți de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care șuieră și trece!
Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Și al munților răsunet
Printre văi adânci se-ntinde.
Hoții râd cu voie bună.
Șeful lor, purtând cunună,
Cântă astfel în furtună:
"Varsă-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfatează
[...] Citește tot
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul
Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceață albăstruie. Nu-i așa că-i frumos?"
Urechea a ascultat câteva clipa cu atenție și-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."
La rândul ei Mâna a luat cuvântul și-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."
Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."
Atunci Ochiul și-a văzut de drum, iar ceilalți
au început să-și dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Samarcanda
Muntele sticlos din fund e la trei nopți
Depărtare cu privirea. Șahi răscopți
Plâng ce-a fost cu ochii scoși. Oigurii mei
Cresc în vaduri, văile vuiesc de ei.
Merg spre turnul nalt, cât norii albi de grindeni,
Margini nu se știu, priveliștea n-are
Țările vecine-l văd de pretutindeni,
Caravanseraiuri fumegă-n hotare.
Sus pe munți spânzurători cât cerul gol
Cheamă trecătorii șuierând domol.
Muște cât găinile rotesc. Leproșii
Vămuiesc chervanele, aprind chiparoșii.
Curcubeul peste Asia întreagă
Cheamă-nțelepciunea voastră să aleagă.
Iată flăcări, stele, luminează albastre,
Nașterea pe scurt a seminției noastre.
[...] Citește tot
poezie celebră de Camil Petrescu din romanul Patul lui Procust (1933)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre munți și văi, adresa este: