cămile

Zet

Zvonire din fire, zevzecul mai rar,
Zvârluga şi zarul, zvârlet şi samsar.
Zvâcnire, albire, supt sângele, har,
Zvelt trece Caesar, cândva doar zvonar.
Un zumzet, o rimă, o crimă pe-ascuns,
Zurliul o spune, iar eu zac străpuns.
Zaharicale servim noi în cală,
Păcală devine pe loc negustor.
O zugrăveală, pereţii-s din smoală,
Norodul de artă e doritor.
Zoralie, azi dansăm cu fineţe,
Zoolatrie în loc de tristeţe.
Ah, abanosul şi cabanosul,
Ce vis adânc, fără de fund,
Dinţi ascuţiţi, sfarmă-se osul,
Îngerul morţii e negru şi scund.
Atrocitate, raporturi, oameni,
Helga, fecioara repetă doar game,
cămila să ragă, se roagă, o bragă,
cu un pistol cerşetorul să tragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt aşa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine ştie ce uriaş rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă loveşte o altfel de sete
aş fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realităţii
pur şi simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoaşe
şi nu am niciun deşert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt aşa greu de înţeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj tunisian

Îmi este greu să mi te-nchipui
Lângă zid de moscheie
Ascunsă sub o galabie,
Târguindu-te într-un souk
Pentru o terezie de mandarine,
Pe o tejghea rezemând
Resemnate Cartagini

Dar nimeni nu mă poate opri
Să cred că palmierul
Legănându-şi umbrela verde pal,
Aşa cum, sclifosindu-se, graseiază
O franţuzoiacă "entre desert et Bizerte"
N-ai fi tu, curtată de briza dulce
A Mediteranei...
Zâmbind, ai bucurat cu umbra-ţi
Câţiva beduini osteniţi,
Care, ce blasfemie, şi-au scrijelat
Iniţialele pe trunchiu-ţi filiform

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelice

Cărturarii şi fariseii se scandalizau, zicând:
De ce ucenicii tăi nu postesc, învătătorule?
De ce mănânci cu vameşii şi păcătoşii?
De ce faci ce nu se cade sâmbăta?
De ce să dăm danie cezarului?
De ce nu arunci cu pietre in desfrânată?
De ce scoţi demonii cu demoni?
De ce nu ne arăţi nouă un semn, invătătorule?

Iar Domnul i-a certat, zicând:
Vai vouă fariseilor şi cărturarilor făţarnici!
De ce judecată, milă şi credinţă nu aveţi?
De ce înghiţiţi cămila şi strecuraţi ţânţarul?
De ce sunteţi plini de răpire şi de lăcomie?
De ce casele văduvelor mâncaţi?
De ce inchideţi cerurile pentru oameni?
De ce sunteţi călăuze oarbe orbilor?
De văzut veţi vedea semnul lui Iona, fariseilor!

Seara, unul din farisei L-a rugat să stea la masă cu ei

[...] Citeşte tot

poezie de David Daniel Adam (iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

D e v a s t ă r i l o r , a d e s e a

ALEARGĂ prin tăcere, oarbe, cămile de argint. Ideea ne mai priveşte nerostită. Nu-i memoria de sunete şi culori în această linie.

(Dezastrele guvernează ruine cenuşii)

În corabia viselor locuiesc şi şoimi de vânătoare. Vântul stârneşte pescăruşi cârcotaşi.

Gesturi lemnoase, un sfârşit scurt. Şi depărtări cheamă ca vestea bucuriei pe un sol îmbătrânit. Pe osemintele avioanelor demodate şi calde se sfătuiesc graurii paznici. Ce picături de rouă dinspre luceafăr, ce voci şi ce miazănoapte adânc. Totul se amestecă în mintea iar împrăştiată.

Imortele uscate, imortele uscate! În vază,
Cu un fir de cimbru.

Şi mintea – saturată de arderi –
Aşteaptă zâmbetul întunecat de presimţirea vocilor.

Ce zici poetule în faţa culorilor dăruite cândva, te rog lasă tresărirea să-şi retracteze cornul de melc.
Numai povestitorului frigul.

poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul unei comete

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ţi dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia cămilă
Iar Duică... nu era de loc!
El de-abia azi când scrie proză
Se află în metamorfoză
Şi se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă şi profundă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîncarnarea

Ca şi cum, viaţa, nu ne-am duce-o în păcat
Şi chiar de facem răul suveran
Şi mintea, o avem zdrobită după ban...
Visăm, fără de drept, destin să-avem iertat.

N-aţi învăţat, că-n fond viaţa-i un chin,
Cei buni, frumoşi, mai dragi, se duc devreme?
Divinului, îi sunt cei protejaţii... de blesteme!
Nelegiuiţilor, le este suferinţă lungă, în griji, venin!

Organ noi venerăm, crezând că-i totul,
Plastia în chirurgie o promovăm...
Ne vindem doar frumosul... şi înjurăm;
Trăim în lux, averi, avut, crezând că-i scopul.

Dar trup, are şi asinul, yakul sau cămila...
Ce suflet poartă în munte, sau deşert?
Murim bătrân, dar prost, nu înţelept...
Lui Dumnezeu, îi cerem să ne dea cu sila.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Bucureşti şi Heraklion

Dumnezeu a pus îngerii
Să asfalteze cu aripi zborul.
Cum Lui nu-i plac peticele de pe A2,
N-a vrut să iasă din ţâţâni
Planul înclinat al stelelor
Şi nici soarele să lăcrimeze
Peste crucea sorţii.
Numai la noi lucrurile iau forma dosului politic
Prin toţi nepricepuţii puşi în funcţii de zei.
Apropo, în Creta zeii s-au adăpostit în muzee,
Urmele lor pe orice străduţă
Sunt amprentate în asfaltul
Conştiinţei de neam,
Cum pot să gândesc piatra mai roditoare
Decât cernozomul câmpiilor noastre
Purtat pe cocoaşa cămilelor
Adjudecate în petrodolari?
Mai ciupeşte câte un neavenit
Din mărul spovedaniei.
Dumnezeu n-a făcut DNA de formă,

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!