Poezii despre Everest și viață
poezii despre Everest și viață.
Iubitei mele
Ești cea mai frumoasă poezie de iubire
Pe care-am scris-o-n cartea vieții mele,
Leac la sufletul bolnav de izbăvire,
Când lumea toată m-a pus în ghilimele.
Ești cântecul ce mă adoarme-n plânsul Lunii,
Cald pansament inimii suferinde,
Sărutul tău mi-a alungat nebunii
Ce m-ar fi vrut bastard, între colinde.
Ți-aș dărui un Everest de-argint și aur,
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui acest noroc,
Tu mi-ai sădit în minte flori de laur
Și mi-ai făcut în Lumea Poeziei loc.
Tu-mi oblojești rănile, sângerând, din cuie
Și urmele de spini, din părul meu cărunt,
Spiritul tău albastru, către Olimp mă suie,
Minune și Credință a omului ce sunt.
[...] Citește tot
poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un câmp minat, urcușul ce duce înspre pisc
Un câmp minat, urcușul ce duce înspre pisc.
Câți temerari nu-ncearcă recordul să-l doboare
Măcar c-un pas, doar unul, mai sus, țintind spre soare
Și ignorând că-i doare entorsă, plex, menisc!
Chiar viața noastră însăși e-un câmp minat, pe care
Îl tot parcurgem zilnic, sfidându-i orice risc,
Până-ntr-o zi o cruce,-un menhir sau obelisc
Marchează-un pisc, râvnitul, sau ditamai eroare.
De ești, în lumea asta confuz-crepusculară,
Astronaut notoriu, năier sau alpinist,
Pe drumul ce te-nalță și care te coboară
Tu nu uita o clipă să fii și bun genist.
Un câmp minat e viața în drum spre Everest,
Dar ce măreață-i clipa trăită fără rest!
sonet de Nicolae Mătcaș din Un câmp minat, urcușul (2010)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru păcatul de-a ne fi iubit
Cum despărțirea-i de neconceput,
Iar drumul vieții-a devenit îngust,
Noi, două umbre,-o să-l urmăm pe Proust,
În căutarea timpului pierdut...
Vom pribegi-n Sahara însetați,
De-acesta-i prețul ce-avem de plătit.
Pe Everest vrem să fim deportați,
Pentru păcatul de-a ne fi iubit.
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când iubirea cuvântă
Au trecut multe veri, multe ierni au apus
Și de-au fost să mai fie primăveri am sedus,
Am chemat cărturari să ne scrie-un roman,
Peste ani să ne fie cel mai dulce alean.
Frontiere-am topit când de-un zid ne-am lovit,
Din genuni ne-am trezit și furtuni am oprit,
Între nori plumburii lumânări am aprins,
Și de-am plâns și de-am râs niciodată n-au stins.
Doar un singur palton pentru doi am croit,
Să ne țină de cald când de ger am albit,
Braț la braț ne-am unit într-un "Nod gordian",
Sentimente-am cioplit dintr-o șa de pian.
De-aș întoarce ruleta ochii tăi mi-ar fura
O candidă privire și-n trăsură-aș urca,
Să ating Everestul pasiunii din noi
Când iubirea cuvântă, de păcat suntem goi.
[...] Citește tot
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acum 1
Dacă mă concentrez bine acum nu există,
ce rare sunt prieteniile în acest jalnic rezbel,
trăim foarte singuri între mișei, acum și tăcerea ucide
ca o haită de lupi, cum e mai bine?
Fiecare se crede un everest mai mititel ori mai mare,
noi nu știm câte coloane de foc au trecut,
câte stele s-au stins, câte iubiri au fost înjunghiate,
nu avem timp pentru politețuri,
omul primitiv nu polemiza,
deschide computerul, vei vedea câte crime se petrec
pe secundă, pe glob, ei și?
Bolboroseala sângelui unui tuberculos,
fratele meu, Cain, dă-mi mâna, simt vijelia mâniei sale.
Apoi vom vorbi, vom bea vinul greu, darul pământului,
cineva cântă, acum este acum.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dăruire... la masculin
Am strâns bărbați de pe planetă-n mine
în trup imens de roci -cum Everest
să am- ca să repar eternele ruine;
în case veșnice... pentru copii ce cresc.
Am strâns sudorile bărbaților planetei
să fac din ele lacuri de cristal,
deșerturile vieții să irig; pe-ai secetei
năpăstuiți de sete... să-i încânt în madrigal.
Am strâns, tot ce minți au, de la bărbați
-Căci școlile-s deșarte, fără vlagă-
tot ce se naște-n viitor, să fie-naripați;
Să facă Universul... o planetă-ntreagă.
Sunt toți bărbații de pe Terra, la un loc,
Cu nebunia minții ș-inimă de blând...
Pe umeri vreau să port o lume-ntreagă-n joc;
Să mă petrec la infinit, în alt și alt bărbat, pe rând mă înglobând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșertul din noi
Mereu am crezut că deșertul e afară
și se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni și războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.
Apoi, într-o zi însă am înțeles
probabil amețită de zenitul prăbușirii
că deșertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deșertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconștientului
din aripile plumbuite de gerul vieții.
Amețită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roată gigantică e viața
Roată gigantică e viața,
În două clipe se schimbă fașa.
Un râs sardonic, primul simptom,
Ai tetanos, stimate domn.
Toți suntem oarecum tetanici,
ia-l pe Henri Rousseau Vameșul,
ce mai întrebi, ce pezevenghi,
moartea joacă oricând un renghi.
Ah, Doris Lessing, stranie femeie,
Luă ea și Nobălul, de ce să nu-l ieie?
Până și soțul flirta cu ea, ce Everest în mintea sa.
Astăzi eu zac în Kilimandjaro,
Vine avionul ori jaguarul?
Ernie ce e cu tine, de ce?
Ce dor ți-a fost de Champs-Elisee.
Nici pe departe nu scriu poeme,
În patul de-alături frate-meu geme,
Nu pot s-ajut nici un muribund,
Atomii lui în mine pătrund.
Uite, așa înțeleg nemurirea,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oază în lumină
Acolo, sus, e-o oază de lumină,
Pe scena ninsă-n flori de reflectoare,
Și-n umbra nopții unui vis de soare
Răsare în splendoare o regină.
Ea-i sus, de tot, iubire și instanță...
Aplaudată-n lumea ei de-o clipă,
Iar inima-i cortina-i o ridică
Pe munți de trudă, visuri și speranță.
... Artistă, dansatoare și femeie,
Parfum, sinceritate, frumusețe,
Candoare, bogăție și noblețe
Dar, mai presus de toate, o Idee.
Firavă, ca un fum de lumânare,
Ea suie Everestul din iubire
Și sparge-n ghețuri clipa de uimire
Ce-aduce-n viață stropul de-ncântare.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
15
frigul mă împletește în negrul obscen al nopții
cu ochii închiși și buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viața
bob cu bob
scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin
dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieții
ochii tăi mă așază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearșaful mototolit de existența
unei mata hari
cu brațele încolăcite
sufocându-te
mângâi ochiul care zâmbește
cu un ac
[...] Citește tot
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Everest și viață, adresa este: