Faust şi moarte

Canonul iubirii

La început a fost alegerea.
Cum deosebeşti diavolul de înger?
Folosul şi iubirea – duşmani neîmpăcaţi.
Pasiunea este vicleană ca o felină.
Ce este o relaţie? Nimic, fără iubire.
Metafizica se evaporează la focul iubirii. Orice retorică moare.
Teama îşi are locul ei.
Înainte şi după iubire tot iubire este.
Iubirea şi eternitatea nu au nimic comun.
El este ea, ea este el, o vreme dispar amândoi.
Iubirea şi arta memoriei.
Faust a dispreţuit iubirea- aceasta a fost drama.
Freud a considerat iubirea obiect de studiu.
Kafka – nefericitul îndrăgostit.
Prietenie ce dăinuie nu mai este iubire.
Mortul nemuritor şi viaţa ca o secundă.
Îndrăgostitul – un peşte cu aripi caraghioase.
Nu poţi înfrânge nebunia într-o singură zi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum în secolul douăzeci şi unu...

acum în secolul douăzeci şi unu,
când viaţa a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăşi,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranţei a ieşit în fugă pe geam
şi noi ne uităm cruciş unii la alţii,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiţi spre viitor
ca şi cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă ţară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul goneşte nebuneşte spre autodistrugere.
toate imperiile şi-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat şi conştiinţele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viaţa de apoi,
în măreţia şi laşitatea ei,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui prost făcut grămadă

Îţi scriu, săraco, că te părăsesc şi gata,
M-ai jefuit de tot şi m-ai jucat,
Am să blestem pe veşnicie data
La care, ca pe-un prost, m-ai fermecat.

Te-am cunoscut chiriaşă-n sărăcie cruntă,
Îţi valora tot neamul cât şapca mea roz Boss,
Eu am crezut că mă iubeşti pierdută
Pentru că sunt băiat citit, fin şi frumos.

Ţi-am dat parfum de la Paris, materialisto,
Că nu-ţi plăcea niciunul din Obor,
Mi te-ai vândut ca Faust lui Mefisto,
Să-mi dai parfumul înapoi că te omor!

I-am luat lu' mă-ta ochelari Dior şi geantă,
Când m-ai ameninţat că te măriţi cu altu',
Cu Gogu, ditamai şofer de basculantă,
Coleg de puşcărie-n '82 cu tac-tu.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic tratat de iubire

Iubito, de departe-ţi scriu,
Dintr-un subsol, dintr-un sicriu,
Toate s-au spus, s-au frământat
La Skagerat şi Kategat.
Noi ne-am iubit ori nu, va şti
Doar steaua X din grupa Psi.
Iubirea nu se cere-n dar,
Ea vine fără un orar.
.........................
Simt nevoia unei schimbări majore,
Să mă renasc femeie? Sau o statuetă de marmură?
Trupul meu a devenit o cămaşă a lui Nessos,
Sufletul caută alt locaş.
Mi-e dor cumplit de tinereţe,
Ce puţin am iubit?
Ce mult m-am închinat vanităţii.
Dar, Doamne, eu nu sunt Faust să opresc clipa,
Nici Tu nu poţi fi Mefisto.
Şi totuşi, fiecare clipă poate fi un nou început.
Nu credeţi?

poezie de Boris Marian Mehr (februarie 2013)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se topeşte

Sirena lung vuieşte
Şi bombele cad mii,
Iar timpul se topeşte,
Ca-n pânza lui Dali.

Cadavre sfârtecate
De schijele de fier
Întinse stau pe spate
Cu ochii către cer.

Curg râuri mari de sânge,
Pământu-i rubiniu,
O bătrânică-l plânge
Pe unicul ei fiu.

În buncăr, dictatorul,
Stă jos, contorsionat,
Tăcut ca Gânditorul
De Auguste Rodin sculptat.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (10 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.

Să iubeşti fără să cunoşti fiinţa,
Totul se şterge, rămâne o pată de culoare sângerie
Pe memoria plană.
Ai pierdut, n-ai pierdut? Cine ştie?
Nu orice pierdere duce la moarte.
Ieri m-am îndrăgostit de un chip,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca lui Faust

port în buzunar masca făpturii mele,
o grimasă plină de amintiri,
talisman al unui trecut scăpat din zăbrele,
un Empedocle care visa printre livezile de cireşi in floare,
dorinţe, foc, versuri, aventură, iubire
şi apoi linişte la margine de imperiu,
când am ieşit din letargie,
un perceptor înfometat mi-a cerut plata
şi atunci pasărea albă şi-a regăsit refugiul
într-un copac...
să măsori spaţiul cu ochii
privind la acidele mizerii
şi să tresari
văzând că orice nebunie e ca un lac liniştit
plin de nămoluri,
de smârcurile acestei lumi bolnave.
şi atunci ne întrebam:
mai este oare nevoie de speranţă
când măştile lumii sunt purtate în buzunare?
ce greu deprindem regulile jocului de teatru

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Aakjaer Jeppe, prozaror, poet,
Cine te citeşte, nu simte regret,
Copii mâniei fac şi ei copii,
Bucuria muncii naşte bogăţii,
Cu toţii suntem prizonieri,
Pentru că azi e mereu ieri,
Leu sângeros – mănâncă bani,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aveam un mesaj ca un masaj,
Adică un gaj ca un garaj,
Acel zid, acea mimoză,
O găină şi o proză,
Nişte meandre, nişte ceară,
Cine cere n-o să piară.
Cel ce nu văzuse- oceanul
Are-acum cecul şi banul,
Iguane vede-n vis,
Precum medicu-a prescris.
Acrobatul e frumos,
Trei costume şi un os,
Ultimii la coadă-s corbul,
şalul andaluz şi sorbul,
în hotel cineva moare,
dar la cinema e soare,
la război nu-i loc de vis,
o, Sesame, ai închis,
trei tăbliţe cântă-n strană,
nu te-ascunde după blană,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!