Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Ileana Cosânzeana

Poezii despre Ileana Cosânzeana

8 poezii despre Ileana Cosânzeana.

Timpul Iubirii

Timpul
n-are frână,
zboară ca gândul
înaintea trenului,
Cal Năzdrăvan
din poveste.
În cupeu –
doi îndrăgostiți,
Făt-Frumos
și Ileana Cosânzeana,
veșnici călători
în Timp și Spațiu.
Timpul Iubirii
zboară
în Nemurire.

poezie de (21 iulie 2004)
Adăugat de Mihai CucereaviiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

La gura sobei

Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește.
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Turma speranțelor

degeaba mai încearcă Făt-Frumos să iasă din somnul rațiunii cu paloșul curat și Ileana Cosânzeana pe umeri
degeaba a cântat toată noaptea la stână ca un cioban de oameni cu fluierul înlăcrimat de Miorița imanentă
cioban de oameni cu față de supererou sau de hipererou sau de megastare
cioban de oameni căzut în dureri de nebănuit care privește tremurând și nădușind focul în noapte
degeaba negenerația barbară șoptește prin stână din negură ca o iluzie din adânc
degeaba vor aduce prea frumosul lor sens de izbândă în fața urâțăniei și a minciunii
până în zori din turma de oameni vor cădea multe poezii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor

Când pleci de-aici, române drag,
Să iei o mână de țărână
E țara codrilor de fag
Și Cosânzeana e stăpână.

Dar poți să iei tot ce iubești?
Tradiții scumpe... Cum iei marea?
Dar locul țarinei firești?
Străbunii dorm... Le-auzi chemarea?

Mai bine vino iar la noi:
Te-așteaptă casa și morminte,
Bătrâni uitați sub cruci și ploi...
Să nu ne uiți... Să iei aminte!

Visezi s-aduni un sac de bani?
Aici nu ai decât durere,
Revolta stirpei de țărani
Și vorba dulce, ca de miere.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Malec

Ca-n basme

Mușcătura din măr lasă urme de colți ivorii
Zmeul e-n spume
Scuipă coaja de măr si livezi răsar din pământ ingropându-l
aleargă un vierme pe buza-i hidoasă sorbind
zeama de măr infruptat
Ascunde-ți dorința, tu, Făt Frumos
livada cu fructe de aur e doar o părere, o punte peste abis
dincolo de zare,
Cosânzeana se trezește din vis
ar vrea să ajungă la tine
dar tu ești fructul închis în pojghița de aur și soare
e deajuns un vânt subțirel
și codița se rupe cu dor
Făt Frumos o ia la picior
spre poteca din nor
o panglică albă se desface pe deal
feciorul o prinde pe vechiul alean
și-ntreaga pădure de gânduri cu drag
îl poartă aievea domniței în prag
el, Făt Frumos din mărul de aur

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Spovedanie

Mă doare amintirea tinereții
Când fetele de-o vârstă cu băieții,
Deși păreau doar niște banale jucării -
Păpuși de sexe diferite -
Simțind imboldul unor demonice ispite,
Puneau la cale pentru viitor
Romanticele lor căsătorii -
Uzine pentru fabricat copii -
Secret furat de la părinții lor!...
Mă doare tinerețea mea de ieri,
Cu rustica și vesela Trivale
Și cu "grădina publică" din vale,
Prin care zborul primei rândunici
Vestea sosirea altei primăveri,
Și cu aceleași porții de duble neplăceri,
Când luam da capo școala,
Cu jocul de arșici
Și cura medicală, cu zeamă de urzici,
Și când același dascăl, bețiv și bâlbâit,
Ne spiona, pitit după uluci,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Comedia ilustrată, nr. 3 (24 decembrie 1927)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Georgeta Radu

Steaua mea

Am pus lacăt pe o stea și-am făcut-o pușculiță,
s-adun tot ce-aveam de preț, de când eram școlăriță:

-puritate și candoare, vise vii și mari speranțe,
tot ce am iubit cândva- lullaby* și dragi romanțe;

-gânduri bune și senine și priviri mângâietoare,
Făt Frumos și Cosânzeana, ce-aduceau în suflet soare;

-miez de nucă, pus în miere de alintul mamei dragi,
povețe de la bunici cu arome dulci de fragi;

-frăgezime de brândușe, primăveri cu prospețime,
pârâiașe murmurându-și dorul de Sfânta Treime;

-bob de rouă ce-oglindea buburuze și brotaci,
spic de aur adorând albăstrele printre maci;

-îngânări de curcubeie, după ploi de primăvară,
și dulceață de sărut, gustată întâia oară;

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Un fapt divers (Baladă)

Zori de zi primăvăratic
La sfârșit de Făurar,
Orizontu-i de jăratic,
Iar câmpul, peisaj rar.

Este pe sfârșite iarna,
Ici-colo, ceva zăpadă,
Făt Frumos și Cosânzeana
Au plecat la promenadă.

Merg obișnuit în rând,
Potrivindu-și pașii lor,
Parc-au citi de curând
Codul Manierelor.

Par în plină tinerețe
Poate că-n Luna de Miere,
Dar respectă cu strictețe
Regulile Rutiere.

[...] Citește tot

poezie de din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Ileana Cosânzeana, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Câte zile și câte nopți ține nunta lui Făt-Frumos cu Ileana Cosânzeana? Răspunde acum!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Forum: Ileana Cosânzeana

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!