Poezii despre Don Quijote
42 de poezii despre Don Quijote.
Efectul Don Quijote
Cu fiecare
cuvânt
Mă
iau
la trântă
cu
morile
vânt
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Don Quijote
...
Odata m-am infipt cu capu-n soare
Si, agatandu-mi gravitatia de picioare,
Pamantul m-a intors din nou la sine:
Chiar cand gresesc
Pamantul nu se leapada de mine.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cervantes
Fiți foarte atenți
cu acest manuscris.
Fiți atenți cu litera T,
cu înțelesu-i profund,
cu fragila-i structură.
Eu evoc un secol de aur,
un instrument de tortură:
între eroare și teroare
stă subtila, suava literă T.
Pe o cruce în formă de T,
a fost răstignită Himera:
NUESTRO SEÑOR
DON QUIJOTE
EL CRISTO ESPAÑOL.
poezie celebră de Emil Botta din volumul: Vineri (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Il tempo se ne va
Don Quijote
se războiește-n vânt
cu a nu știu câta
moară.
Din balconul ei
o bătrână
gârbovită de ani
și de așteptare
privește neputincioasă
cu porțile
castelului
larg deschise.
Este Dulcineea
del Toboso.
poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Señora Oriana către Dulcinea del Toboso
O, Dulcinea, dacă mi-ar fi scos o
Măiastră zână-n drum chiar satul care
Ți-e patrie, din Miraflor pe mare
Veneam să schimb azi Londra pe Toboso.
Lui Don Quijote să-i fi dat chemare,
Să fi putut fi pentru-acel colos o
Icoană-n lupte, inima mi-a ros-o
Dorința, vie fără de-ncetare.
De-aș fi scăpat și eu la fel de castă
Lui Amadís din brațe, cum putut-ai
Cu-al tău curtenitor hidalg Quijote,
Azi n-aș ști ce-i invidia nefastă.
M-ar bucura, nu m-ar jigni, plăcuta-i
Tovărășie, dând plăcerii cote.
sonet de Miguel de Cervantes din Don Quijote de la Mancha (1605), traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spectacol în aer liber
Don Quijote
a însămânțat
grădina
din
spatele
castelului
Cu
mori de vânt
Lumea
s-a
strâns
Așteptând
răbdătoare
Sfârșitul
primăverii
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Interludiu (20 ianuarie 2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raport către Don Quijote!
Da-mi, Don Quijote,
din a ta măsură
un trup fragil
și armură aspră
din suflul tău
învață-mă
să zbor
și din umane năzuințe
- Învață-mă atunci când mor -
să 'nalț un zmeu!
peste cel mai grozav,
peste cel mai senin,
minunat curcubeu
în care mai plânge și azi
neînțeles Dumnezeu!
poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceeași vârstă
Am exact vârsta la care Don Quijote și-a început aventurile,
am aceeași vârstă și iubesc lumea la fel,
nu-mi mai lipsește nimic.
Poate, un scutier îmi lipsește, dar nu-i nimic,
voi porni singur la drum.
Am aceeași vârstă și aceeași nevoie să cred,
nu-mi mai lipsește nimic.
Poate-mi va lipsi Rosinanta,
dar nu-i nimic, voi merge pe jos.
Și poate morile sale de vânt,
dar nu-i nimic, le voi inventa și pe ele.
Am aceeași vârstă ca Don Quijote și drumul m-așteaptă
și în afară de un scutier, de Rosinanta și de morile sale de vânt
nu-mi mai lipsește nimic.
Ba da, eu m-am născut după Descartes.
poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Provocare
Eu nu sunt Don Quijote,
Tu nu ești Dulcineea,
Eu sunt mereu bărbatul,
Tu, uneori, femeia,
Femeia-prim-ministru,
Regină peste regi,
Eu sunt mereu poetul,
încearcă să renegi
iubirea ce e-n toate,
dar tu o uiți mereu,
eu nu sunt Don Quijote,
nici nu sunt Dumnezeu.
Femeia-Don Quijote
Există undeva,
Sunt Bergerac, probabil,
Trezind iubirea ta.
poezie de Boris Marian Mehr (11 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofelia (II)
Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, și s-a dus!
Și-avea ghețari parcă în vene, și nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, și rece, și mai sus.
Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Și trupul peste ape, și gândul poate-n cer,
Și inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Și geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.
Și ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!
Și cer! Și dragoste! Și libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbușit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Don Quijote, adresa este: