Poezii despre Pablo Picasso și pictură
poezii despre Pablo Picasso și pictură.
Însemnuri
Îmbețivit de-a ta iubire,
De vorbe dulci la nesfîrșit,
De tachinări ca pedepsire,
Revin spre tine răvășit.
Simt cum fiorul mă străpunge,
Privesc spre locul însemnat,
Pe coaste înțepat cu sînge,
Iubirea-ți sfîntă-ai pictat.
E un tablou pe veșnicie,
Un Picasso de zile mari!
Pe corp lăsat ca mărturie,
Stocat în suflet de scripcari...
poezie de Alexandru Scripcaru (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Alexandru Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
O iubesc pe sharon stone
și-mi doresc s-o strâng în brațe
până se dezgheață de tot
să poată intra în vene
cu buzele ei roșu carmin
să mă sărute cu pasiune hollywoodiană
palmele lăcrimează dulce
când o văd nu m-aș mai duce
din brațele tale ies fierbinte
o iubesc pe sharon stone
ne cufundăm în lacrima albastră
în frigul frumos și gol
topiți în cuburile de gheață
păstrez atingerea ei lângă
celelalte tandreți așezate
într-un clasor cu timbre
după picturi celebre de picasso
uneori are un surâs de pește spadă
luat dintr-un rol de femeie topită
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără pustiu în suflet
candelabrul lumii în ramuri se desfășoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braț pune sus colțul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi șoptește
că durerile lumii mele au încă putere
deșertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce și să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deșertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâșietoare
chiar dacă pe toți încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineților albe pline de alb
când în deșert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tablou cu mov, albastru și maro
Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Din margine de somn, pentru o clipă,
priveam mirat cum trupu-mi se ridică
într-un văzduh ce devenea neclar
în maroniu amurg de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.
Te-aș fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru și puțin maro...
Dar trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roșu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat
și chipul tău din umbră mă privea
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Pablo Picasso și pictură, adresa este: