Soare şi oi

Şi tremură sub vânt

Soarele va cădea iar

pe deal
mestecenii fac semne

şi tremură sub vânt
florile nimănui

ciobanii râd
a mai venit o seară.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petre Daea, ministrul Agriculturii în guvernele PSD-iste: "Astăzi, oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă"

Oaia nu vrea demâncare,
Nu vrea apă, iarbă, soare,
Oaia noastră e aleasă,
Vrea să fie înţeleasă.
Şi mai şi e că azi oaia
Mai deşteaptă-i decât Daia.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (30 iunie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasmagoria

Stele ascunse in telescop
intorceti-va-n cer.
Douazeci de ani astronomul miop
o sa va caute ca pe mioare un oier.

Priviri, la matca va-nturnati
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere sa-i redati
luna si soarele.

Melci, reintrati in cocioabe,
cenusa, revino in focuri si-n vetre,
copaci, intorceti-va in muguri, in boabe,
si voi, oameni, in pietre.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara acestei toamne

Ce chin dulce
şi această primăvară
Înfloreşte contra florilor

Zburdă contra mieilor

Zboară contra păsărilor călătoare

Cântă contra cucului

Luminează contra soarelui

Iubeşte contra îndrăgostiţilor

Ce primăvară contra primăverii

Asta da toamnă
nu-i aşa
frunzelor

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt primăvară

Am palmele-nflorite
cu narcise
şi la urechi, cercei
de ghiocei.
Sunt primăvara
ce-nfloreşte vise,
pe câmpuri
unde zburdă miei!

Am inima-nroşită,
un bujor
şi rochia-nverzită
prematur.
Sunt primăvata ta
şi-a florilor
şi liniştea venit-am
să ţi-o fur!

Am ochi scânteieri
de stele noi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag

Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?

Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?

Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiară,
câteodată floare,
câteodată clopot - ce se certa cu cerul.

Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aştept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia ţărnă un pumn
şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doniţe de petale

Doniţe de salcâmi parfumate
De umeri vânturilor legănate,
Revarsă stropi în dangătele
Turmelor de iasomie, ce urcă..

Şi pe pajiştea albastră aburcă
In doine de naiuri solare,
Păstori ochii în transhumanţe...
Sus pe a sufletului-mi stâncă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Martie

Vis de fluture albastru
Ghiocei din alabastru
Firişoare verzi plăpânde
Aripi de cocoare blânde
Miei cârlionţaţi să pască
Muguri gata să plesnească
Mâţişori cu puf de scrum
Astăzi vreau să le adun
Le-oi lega toate cu soare
Şi vă dărui mărţişoare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!