Poezii despre Socrate și visare
poezii despre Socrate și visare.
Toamna, trimisul
În lunca unde visam visul în care te cunoșteam cu sabia descriind
Paradisul a venit, într-o seară,
Trimisul.
Iată-i umbra pe lacuri,
prin pădurea veche de veacuri.
O, prefăcutul cocon,
coturnii și masca de histrion.
Luna-l bătea, lumina-l scălda, natura de aur era purpura-i grea.
Caligrafia și veșted sigiliul ce-nseamnă.
Trimisul acesta nu-i altul, e
Toamna.
În lunca unde-mi spunea, mai an,
turtureaua duiosu-i roman,
acum îmi aduc adieri singuratice
doar boarea cucutei socratice.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești ceilalți
Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris
Acei pe care spaima ta-i imploră.
Nu ești ceilalți. Te vezi în astă oră
În centrul gol de labirint închis
De pașii tăi. Nici fi-vei izbăvit
De chinul lui Socrate, de Iisus
Ori de Siddhartha ce-a murit răpus
Într-o grădină, către asfințit.
Tot pulbere e și cuvîntul scris
De mâna ta, și vorba îngânată
De gura ta. E crudă-a ta ursită.
Iar noaptea Domnului e nesfârșită.
Tu plămădit ai fost din timp. Ești vis.
Ești fiecare clipă-nsingurată.
poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Plânge pentru că nu o cred când minte" (Saint-Exupery)
minciuna ce-ți frământă coapse rodii
îmi face pleoapa stângă să se zbată
așa cum lacom izbucnesc
din zodii
dorințele în fiecare fată
eu
nu te cred că-mi netezești lumina
și vei sădi din cruda ei mireasmă
ofrandele care trezesc grădina
și duhul merilor în rod
fantasmă
cobori în vlaga viselor carnale
ademenind odihna
și adună
suav ținutul farmecelor pale
ce le primesc din floarea ta cea brună
[...] Citește tot
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi mă respingeți
Voi mă respingeți ca pe un pol electric de același sens,
Dar totul vine de la cap, o sincopă, apoi scapi,
Ceapa, crapul și ciorapul într-o geantă la săracul
Care caută chiștoace în coșuri și tomberoane,
Iar bogatul Aleihap cântă Zorba sub dulap,
Socrate a pierdut la pinaclu, undeva prin Potigrafu,
Splendoarea Ateh a poposit la Odesa la braț cu Odin,
Cine scoate mai mulți dinți cu ciocane de argint,
Foc, foc, strigă un orb, liniște, strigă surdul,
Dragoste vrea și ornitorincul, omul are însușiri
Precum ochii la bașchiri, ce-i real pare un vis,
Nu fuma în paraclis, boii soarelui cu sârg
Trag de astru-l duc la târg, m-au plecat prietenii,
Scuturarea cetinii, ca un far rămas-am, văd,
Caut pacea în prăpăd, renaștere, remoarte, relenti,
Dar REIUBIREA tu n-o s-o mai știi,
Precum tac faraonii de milenii,
De mult pierdut-am ritmurile vremii.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicolae Paul Mihail Opera Omnia
Analizându-ți mersul solitar
Prin mori de vânt și străzi incendiate,
Astăzi serbăm pe marele zidar
Ce-a ridicat din litere CETATE.
Din opera-ți de iau eșantion
Spre-a arunca-n trecut doar o scânteie,
Văd că-ncepuși să urci în Panteon
De mult, cu "Cibernetica femeie".
Și dac-ai scris la "Posturi clandestine"
Doar într-un an, însă cu mult nesațiu,
Ai scos "Războiul undelor senine"
Ca și "Potirul Sfântului Pancrațiu".
Lansași apoi un "Damen vals" satiric
Ca ofițerul cu trăiri galante
Ca astăzi noi să navigăm oniric
Zburând "Pe-aripa vântului de noapte".
[...] Citește tot
poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creta
Sunt insule pe care doar artiștii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebunește în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naște legende.
Primii oameni, după ce au mușcat din fructul interzis,
Au venit să-și ascundă rușinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinși de nefericire,
De durerea de a nu ști cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade și de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-și acoperi cu ele rușinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.
Dacă visezi, în Creta îți sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul și apa sunt nesfârșite.
E insula vizionarilor și a măslinilor cu rădăcini în stâncă.
Totul este într-o continua zbatere de a renaște din ruine,
[...] Citește tot
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Socrate și visare, adresa este: