Wolfgang Amadeus Mozart şi viaţă

Verset galactic

sunt absolut indeferent de geniul lui Mozart
de energii întunecate şi de strune
nici spaţiul în mii de ani- lumină nu-l împart
şi nici că Te iubesc nu ştiu a spune
sunt pur şi simplu ca un vierme orb
şi surd sunt ca Beethoven şi ursuz
trăiesc mult mai puţin decât un corb
şi cât trăiesc la fel e un abuz
şi numai sufletul păstrează un secret
încredinţat drept talisman cândva de Tine
şi când v-a părăsi umilul meu schelet
şi lumea asta cu moravuri libertine
el o să poată să străbată galaxii
Localul Grup şi mai apoi Laniakea
să soarbă din divine energii
şi să revină înapoi pe Geea...

poezie de Iurie Osoianu (23 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wolfgang Amadeus Mozart (poem)

Pe-un piedestal imperial domneşte Mozart...
Din el, izvoare mari de cântece se-mpart
Şi viaţa ne-o inundă-n imense bucurii,
Căci el ne-nalţă-n ceruri cu-aripi de melodii.

În fermecatu-i flaut şi-n magica-i baghetă
E-un univers feeric şi unic pe planetă!
Eroii lui sunt veşnici - cum i-au descris libretul:
Don Juan, Constanţa, coruri şi Figaro, valetul...

Toţi cântă azi pe scene, de peste două veacuri,
Par graţioşi, romantici - şi-nving orice atacuri,
Iar muzica-i vioaie, cu graţii noi, superbe!
Sunt sute de concere, adevărate jerbe...

Sunt elegante toate, cu forţe neştirbite,
Cu timbru dulce, vesel - de-aceea sunt iubite!
Când se va naşte iarăşi un geniu ca un Zeus,
Care să-l egaleze pe Mozart Amadeus?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub aripile destinului

O, Salieri! Câţi urmaşi ai în viaţă...
câţi presupuşi fii ai dreptăţii
râd onestităţii în faţă,
cum râde dracul, când se răsfaţă.
Câte caractere frumoase şi talente
pe valul voinţelor rămase
sunt ca epavele corăbiilor
de sarea mărilor roase,
legănându-se doar cu speranţă
atunci când banul şi înfluenţele
cern izbândele şi râd vieţii în faţă.

Alţii, orbecăind sub aripile destinului,
ameţiţi, ca de puterea vinului,
se adapă din izvorul cotidian,
legănaţi pe valurile timpului, an de an,
sperând cu tărie
în a lor vie credinţă,
destinul alege, destinul învinge
şi cântăreşte orice voiţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (21 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul Mozart

trei nopţi până la sfârşitul mileniului,
trei nopţi până când pitica gigant
va atinge maximul;
profit de sentimentul general de vinovăţie,
să-mi pierd minţile.

viaţa nu înseamnă să-i văd pe alţii trăind
iubirea -
o legătură urbană.
în prezenţa ta ideile mor pe picioare,
niciodată n-am stat în pat cu o femeie frumoasă,

mi-am luat inima-n râs,
în dinţi se vedea neîncrederea salivând:
maturizează-te,
oricât de veche ar fi ocupaţia ta,
oasele lui Adam au o vechime mai mare
decât ruşinea că sunt
cel mai rău frate de la Cain până acum,
alcoolismul mi-a devenit un clişeu puturos

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masoneria

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
Scapă cât mai iute de masonerie!

Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori).

Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.

Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.

Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.

Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.

Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sunt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (13 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde numai îngerii mai ascultă...

actele de divorţ dintre lume şi geniu
au fost depuse furibund
în groapa comună a cimitirului
de suflete flămând
din Viena, într-o zi de decembre friguros
unde, spre gloria ei, lumea postumă
l-a aruncat pe Mozart
sub varul septic al uitării din urmă.
şi, de atunci, scena se tot repetă.
între dionisiac şi apolinic,
flautul şi recviemul,
ultimul fruct depus în coşul culegătorului...
viaţa alege întotdeauna, dragii mei,
parfumul opusului ei.
raiul îndoliat la care bate Mozart, tânăr,
ţinând în mâna sa de dantele tremurânde
ultima operă.
a sosit noaptea, Mozart...
nimeni nu l-a mai căutat...
deasupra altor trupuri,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă sfâşiată

1

Nu cumva-i ignoranţa în care se adâncesc stafiile în burg?
Şi ca o pulbere de veacuri renaşte iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănuşă pluteşte-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.

Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepţii,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecţii
Dintr-un ospiciu ce-şi schimbă forma-ntr-o oglindă.

Într-un sanctuar sfârşit se-aşază tabloul magistral,
Ce fiinţă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici şi monstrul Adelin...

Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuş de nea şi albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspiraţie fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă
Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric
Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însufleţind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi
În intersecţia năclăită de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!