Poezii despre adevăr și biologie
poezii despre adevăr și biologie.
Așa plătim la despărțire
Când ceasul biologic încetează să mai bată,
tu trebuie să înțelegi, că e dusă a ta soartă.
Că din lumea adevărată, tu de mult ai dispărut,
că în lumea neființei, prea devreme ai trecut.
Dacă nu te-ar fi răpus, o pârdalnică de boală.
ai fi rămas mai mult timp, în viața asta reală.
Ai plecat acolo sus, unde Dumnezeu te cheamă
Și te-a așezat în rând, cu toți oamenii de seamă.
Când sufletul se desparte, de ființa unde a stat,
pe pământ rămâne trupul, duhul la cer s-a înălțat.
Așa plătim la despărțire, trăirea pe-acest pământ
și aducem mulțumire, Creatorului cel Sfânt.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singuri împreună
Ca simbioză, glumă biologică deșartă,
Da!... Poate pentru avantajul reciproc,
Dar nu! Fidelitatea este moartă;
E numai o iluzie consensuală, e un joc.
... Sau niciun joc, e adevărul pur
De-a fi mimetici de devotament
Unul spre altul, tur contra retur...
În niciun caz pe motivație de sentiment.
Apropierea nu-i o garanție,
Nici fizicul, nici gândul nu sunt paralele;
La om, e-o genă recesivă-n seminție...
Superiori în univers; promițători de stele.
Ah, cum ne prăduim pe-ascuns de omenie
Purtându-ne în fond ascunse uri,
Dorind la alt, ce nu vrem nouă să ne fie...
Suntem săraci interior, doar umpluturi!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre adevăr și biologie, adresa este: