adevăr şi capricii

Dragoste adevărată

Dragoste adevărată
De fecioară prea curată;
Tânără-ntineritoare,
Dragoste de fată mare;
Însă plină-i de durere
Dragostea cea de muiere,
De durere şi de haz,
De dulceaţă şi necaz;
Îndărătnică şi dragă
Cată ceartă ziua-ntreagă,
Iară sara se împacă,
Că tot ţie va să-ţi placă;
Dragostea de la muieri
E cu sare şi piperi,
Nu-i lihnită şi dulceagă,
Zi cu zi în foc te bagă,
E războinică, fierbinte
Şi cu capul fără minte;
Dragostea de la muiere
E ca fagurul de miere,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă mondenă

Poemă mondenă, cum să ne petrecem viaţa-întrebare-
Sunt plictisit; sunt arătura de toamnă la ţară
Şi literatura e viermele ce roade drumul subteran
Prin care o să curgă apa ca să iasă roade la vară.

Fotografie prăfuită pe pian şi găsită pe urmă vie
În provincie unde dădeau educaţie părinţii
Pentru păstrarea credinţei - a crezut că-i mai bine să vie
În oraşul mare cu petreceri pentru rătăcirea conştiinţei.

Sufletul meu: femeie la modă merge cu oricine
Fetele nu-s credincioase nici viorile adevărate
Baletiste flori întoarse baletiste răsturnate
Arătaţi-ne secretul despuiat de frunzele de vată.

Pe scenă tăcere femeia goală, în sală jenă, dar niciun
Gând sincer care să te doară, niciun actor care să moară.
Negrul din lună coboară (delicios) ca vrabia pe vioară
Şi dacă vrei iubita mea dacă vrei o să-ţi plătesc un capriciu.

poezie celebră de Tristan Tzara din Primele poeme (1971)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de Troia

sunt departe de Troia. zidurile ei de carne se împletesc cu linia orizontului. tu îmi muşti nefiresc de adânc din visele unei nopţi decadente. eşti totul şi nimic pentru mine.
mângâierile tale sperie poezia, versurile se ascund în morţile premature ale unor păsări simbolizând agonia. te bucuri de ignoranţa mea ca orice zeiţa rămasă singură într-un templu neîncălzit.
ai mâinile pline de aşchiile calului meu troian. zâmbeşti încurcată când te întreb dacă simţi cu adevărat durerea sau e doar un capriciu al tău. pari uneori o statuie care îşi mută centrul de greutate de la o minciună la alta.
trupurile noastre se întâlnesc la fiecare schimbare de prefix a eternităţii. eu te iubesc în tăcere ca un cavaler pregătit să îşi onoreze numele într-o cauza de dinainte pierdută. chiar şi pentru atât te-aş accepta în cutia Pandorei.
sunt departe de Troia, mângâierile iubirii nu îmi sunt de ajuns...

poezie de Eduard Dorneanu (22 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploierii

N-am să uit niciodată,
Zborul ploierilor flămânzi,
Ce veneau în turla dudului,
Cu inima zdrobită de dor.
Roteau o horă capricioasă,
La glezna rodului sacru,
Zemos şi ademenitor...
Se formau stoluri,
Pline de guşi rapace!
Ploierii erau trenuri,
Şuerând amiază de amiază,
Să-şi încarce motoarele,
Încă o zi şi încă o zi...
Din vârf în vârf,
Din frunză în frunză,
Scotoceau ploierii buzunarele,
Se golea turla de adevăr
Şi fructul da bice,
Cailor cerului,
Purtând carele,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capriciile soartei...

Te ascultam cu ochii umezi de fericire,
Când mă ţineai la pieptul tău cândva,
Ca pe un talisman de aur veritabil,
Tu îmi şopteai timid şi tandru
Că mă iubeşti ca nimeni altul
Şi în veci voi fi a ta,
Ca Julieta lui Romeo,
Icoană sfântă în artă.

În jurul meu atunci totul cânta,
Ca strunele iubirii atinse de arcuşul viu,
Când viaţa o feerie îmi părea,
În braţele timpului darnic,
Capriciul soartei mă înşela amarnic,
Lăsându-mi zestrea mărilor de lacrimi
Şi gustul sării amare din pustiu.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.

Capriciile soartei...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (19 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele şi căţelul (fabulă)

"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,

[...] Citeşte tot

fabulă celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra

Rugurile ard la orizont
Căldura lor ne copleşeşte lent
Peştii emigrează în amont
Ca un capriciu somnolent

Muribunzii stau la colţ de stradă
Învârtind mecanic o flaşnetă
Că-ntreg oraşul pare o şaradă
Din care-a dispărut o siluetă

Păsările s-au oprit din zbor
Încremenind cu aripile-ntinse
Şi fragede ca după un omor
De adevăruri neînvinse

Toate ceasurile s-au oprit şi nici
Luciul străzilor plouat nu s-a mai şters
Oamenii-s din ce în ce mai mici
Ca văzuţi printr-un ochean întors

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spun că te iubesc

Îţi spun că te iubesc la nebunie,
Dar în cuvinte simple, nu bizare
Ca să nu-ntrebi de etimologie
Şi eu să eludez a ta întrebare.

N-aş vrea să crezi că e doar un capriciu
Şi că din firea mea sunt cam flecar
Sau şi mai rău, că am un mare viciu
Acela de a fi duplicitar.

Îmi trec prin minte numai gânduri bune
Nu sunt perfid precum un cal troian
Sunt sincer şi pătruns de-afecţiune
Nu mă ascund ca monstrul htonian.

Şi nu glumesc, acesta-i adevărul
Nu te-amăgesc meschin şi cu talent
Când te privesc şi blând îţi mângâi părul
Să ştii că tot ce-ţi spun e pertinent.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (28 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când construcţia adevărului
e o biserică incomodă,
se poate muta pe şine
undeva mai în spatele blocurilor din bca organic
pentru că, să recunoaştem,
iubim scenariile noastre necăsătorite,
un fel de minciuni pasagere din ţările calde,
atât de răsfăţate în conturi de straniu,
încât
realitatea e doar un capriciu,
dar rar.

şi mai ales cui îi serveşte o religie 3D previzibilă
care numără mătănii şi pomelnice obiective?
starea noastră civilă nu primeşte primul ajutor
de la dumnezei de carne
şi de aceea
nu ne închinăm decât cu mâinile stângi
ale fumului de ţigară
într-o rugăciune contre jour

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!