Poezii despre adevăr și capricii
poezii despre adevăr și capricii.
Dragoste adevărată
Dragoste adevărată
De fecioară prea curată;
Tânără-ntineritoare,
Dragoste de fată mare;
Însă plină-i de durere
Dragostea cea de muiere,
De durere și de haz,
De dulceață și necaz;
Îndărătnică și dragă
Cată ceartă ziua-ntreagă,
Iară sara se împacă,
Că tot ție va să-ți placă;
Dragostea de la muieri
E cu sare și piperi,
Nu-i lihnită și dulceagă,
Zi cu zi în foc te bagă,
E războinică, fierbinte
Și cu capul fără minte;
Dragostea de la muiere
E ca fagurul de miere,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemă mondenă
Poemă mondenă, cum să ne petrecem viața-întrebare-
Sunt plictisit; sunt arătura de toamnă la țară
Și literatura e viermele ce roade drumul subteran
Prin care o să curgă apa ca să iasă roade la vară.
Fotografie prăfuită pe pian și găsită pe urmă vie
În provincie unde dădeau educație părinții
Pentru păstrarea credinței - a crezut că-i mai bine să vie
În orașul mare cu petreceri pentru rătăcirea conștiinței.
Sufletul meu: femeie la modă merge cu oricine
Fetele nu-s credincioase nici viorile adevărate
Baletiste flori întoarse baletiste răsturnate
Arătați-ne secretul despuiat de frunzele de vată.
Pe scenă tăcere femeia goală, în sală jenă, dar niciun
Gând sincer care să te doară, niciun actor care să moară.
Negrul din lună coboară (delicios) ca vrabia pe vioară
Și dacă vrei iubita mea dacă vrei o să-ți plătesc un capriciu.
poezie celebră de Tristan Tzara din Primele poeme (1971)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Departe de Troia
sunt departe de Troia. zidurile ei de carne se împletesc cu linia orizontului. tu îmi muști nefiresc de adânc din visele unei nopți decadente. ești totul și nimic pentru mine.
mângâierile tale sperie poezia, versurile se ascund în morțile premature ale unor păsări simbolizând agonia. te bucuri de ignoranța mea ca orice zeița rămasă singură într-un templu neîncălzit.
ai mâinile pline de așchiile calului meu troian. zâmbești încurcată când te întreb dacă simți cu adevărat durerea sau e doar un capriciu al tău. pari uneori o statuie care își mută centrul de greutate de la o minciună la alta.
trupurile noastre se întâlnesc la fiecare schimbare de prefix a eternității. eu te iubesc în tăcere ca un cavaler pregătit să își onoreze numele într-o cauza de dinainte pierdută. chiar și pentru atât te-aș accepta în cutia Pandorei.
sunt departe de Troia, mângâierile iubirii nu îmi sunt de ajuns...
poezie de Eduard Dorneanu (22 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploierii
N-am să uit niciodată,
Zborul ploierilor flămânzi,
Ce veneau în turla dudului,
Cu inima zdrobită de dor.
Roteau o horă capricioasă,
La glezna rodului sacru,
Zemos și ademenitor...
Se formau stoluri,
Pline de guși rapace!
Ploierii erau trenuri,
Șuerând amiază de amiază,
Să-și încarce motoarele,
Încă o zi și încă o zi...
Din vârf în vârf,
Din frunză în frunză,
Scotoceau ploierii buzunarele,
Se golea turla de adevăr
Și fructul da bice,
Cailor cerului,
Purtând carele,
[...] Citește tot
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capriciile soartei...
Te ascultam cu ochii umezi de fericire,
Când mă țineai la pieptul tău cândva,
Ca pe un talisman de aur veritabil,
Tu îmi șopteai timid și tandru
Că mă iubești ca nimeni altul
Și în veci voi fi a ta,
Ca Julieta lui Romeo,
Icoană sfântă în artă.
În jurul meu atunci totul cânta,
Ca strunele iubirii atinse de arcușul viu,
Când viața o feerie îmi părea,
În brațele timpului darnic,
Capriciul soartei mă înșela amarnic,
Lăsându-mi zestrea mărilor de lacrimi
Și gustul sării amare din pustiu.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.
Capriciile soartei...
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (19 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câinele și cățelul (fabulă)
"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urșii, leii și alte câteva,
Care cred despre sine că prețuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n țări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăsește.
Cât pentru mine unul, fieștecine știe
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar și cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Cățelul Samurache, ce ședea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Și că nu au mândrie, nici capricii deșarte,
[...] Citește tot
fabulă celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fereastra
Rugurile ard la orizont
Căldura lor ne copleșește lent
Peștii emigrează în amont
Ca un capriciu somnolent
Muribunzii stau la colț de stradă
Învârtind mecanic o flașnetă
Că-ntreg orașul pare o șaradă
Din care-a dispărut o siluetă
Păsările s-au oprit din zbor
Încremenind cu aripile-ntinse
Și fragede ca după un omor
De adevăruri neînvinse
Toate ceasurile s-au oprit și nici
Luciul străzilor plouat nu s-a mai șters
Oamenii-s din ce în ce mai mici
Ca văzuți printr-un ochean întors
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți spun că te iubesc
Îți spun că te iubesc la nebunie,
Dar în cuvinte simple, nu bizare
Ca să nu-ntrebi de etimologie
Și eu să eludez a ta întrebare.
N-aș vrea să crezi că e doar un capriciu
Și că din firea mea sunt cam flecar
Sau și mai rău, că am un mare viciu
Acela de a fi duplicitar.
Îmi trec prin minte numai gânduri bune
Nu sunt perfid precum un cal troian
Sunt sincer și pătruns de-afecțiune
Nu mă ascund ca monstrul htonian.
Și nu glumesc, acesta-i adevărul
Nu te-amăgesc meschin și cu talent
Când te privesc și blând îți mângâi părul
Să știi că tot ce-ți spun e pertinent.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (28 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
din când în când construcția adevărului
e o biserică incomodă,
se poate muta pe șine
undeva mai în spatele blocurilor din bca organic
pentru că, să recunoaștem,
iubim scenariile noastre necăsătorite,
un fel de minciuni pasagere din țările calde,
atât de răsfățate în conturi de straniu,
încât
realitatea e doar un capriciu,
dar rar.
și mai ales cui îi servește o religie 3D previzibilă
care numără mătănii și pomelnice obiective?
starea noastră civilă nu primește primul ajutor
de la dumnezei de carne
și de aceea
nu ne închinăm decât cu mâinile stângi
ale fumului de țigară
într-o rugăciune contre jour
[...] Citește tot
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuget târziu
Am dedus că viața pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseții ei spirituale,
care prin legile înțelepte va înflori sănătatea, fericirea și pacea sufletească a omenirii.
Am învățat că nu râvnesc și să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape și de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat și să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracție să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială și cea spirituală și să aleagă.
Am înțeles că nu întâmplător viața pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înțelepciunii.
Am dedus că în travaliul vieții pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viața oamenilor în episoade dramatice și poate educative până la sfârșitul ei.
Am înțeles că oricât de ateistă și nesaturată este stiința omenirii, în fața neputinței și a morții îngenunchiază la picioarele Divinității cerându-i cu pioșenie ajutor și îndurare.
Am dedus că oamenii ațâțați de poftele cunoașterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele și blestemele lor.
Am înțeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mișcării și ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre adevăr și capricii, adresa este: