adevăr şi construcţii

* * *

din când în când construcţia adevărului
e o biserică incomodă,
se poate muta pe şine
undeva mai în spatele blocurilor din bca organic
pentru că, să recunoaştem,
iubim scenariile noastre necăsătorite,
un fel de minciuni pasagere din ţările calde,
atât de răsfăţate în conturi de straniu,
încât
realitatea e doar un capriciu,
dar rar.

şi mai ales cui îi serveşte o religie 3D previzibilă
care numără mătănii şi pomelnice obiective?
starea noastră civilă nu primeşte primul ajutor
de la dumnezei de carne
şi de aceea
nu ne închinăm decât cu mâinile stângi
ale fumului de ţigară
într-o rugăciune contre jour

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când "cântă" armele

De câte ori "cântă" armele
muzele tac în lacrimi fierbinţi
iar cerul nopţii îşi ascunde stelele
de avioane, rachete şi proiectilele
ce seamănă calvarul,
dărâmă construcţii milenare
fierb casele şi blocurile
în praf de puşcă şi trinitrotoluen
migranţii cu milioanele îşi părăsesc
ruinele şi oraşul şi ţara
pentru o altă ţară mai ferită de război...
Vapoarele sunt scufundate-n porturi,
trenurile mor pe şinele ruginite
bombe termobarice şi cu fosfor
topesc pământul, casele, spitalele.
O racheta se luptă cu o altă rachetă,
drone inteligente topesc vehicule amfibii,
tancuri, tunuri, lansatoare de rachete...
De o parte şi de alta nu mai rămâne timp
de număratul morţilor nici de îngropăciune,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!