adevăr şi prudenţă

Masca ochilor iubirii

Iubirile adevărate
Discrete sunt din veşnicie
Şi poartă măşti de pandemie,
De ochi să fie protejate.

Că ochii văd şi virusează,
Iubirile contaminând,
Spre gura lumii transmiţând
Că dragostea se protejează,

Purtând în taină, precaută,
O mască doar de ea văzută.

poezie de Marius Robu (17 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cu dor

Miroase înc-a toamnă dezmăţată
aceste gânduri calde când îţi scriu.
Nici tu nu vii, nici nu mă laşi să viu...
te mai ştiu oare, cea adevărată?...
Rememorez, mă zbat între extreme,
Mă tem de vorbe, le rostesc precaut
Şi-apoi pornesc din nou ca să te caut...
Da, te aştept iubito, nu te teme.
Miroase înc-a pajişti prin artere,
A fân cosit şi-a-nvăluiri de ape...
Miroase-a clipa când erai aproape...
Cât te iubesc!
Iar restul e tăcere...

poezie de Romeo Morari
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla de Smarald

Este adevărat, de la sine înţeles şi fără nicio îndoială.
Ce e deasupra este la fel cu ceea ce este dedesupt; iar ce este dedesupt e la fel cu ce este deasupra, pentru a împlini, astfel, miracolul întregului.
Şi după cum toate provin din Unul, toate lucrurile au fost create de acest Unic, prin reflectare.
Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vântul l-a purtat în pântec, pământul îi este doică.
Este părintele întregii minuni a lumii.
Puterea sa este desăvârşită dacă preschimbat în pământ.
Separă pământul de foc, subtilul de grosier, cu băgare de seamă şi cu judecată.
Urcă de la pământ la cer şi apoi coboară din nou pe pământ şi strânge laolaltă puterile lucrurilor superioare şi ale celor inferioare. Astfel dobândi-vei slavă întregii lumi, iar întunericul se va depărta de la tine.
Este puterea puterilor, căci biruie asupra tuturor lucrurilor subtile şi le pătrunde pe cele solide.
Astfel a fost creată mica lume, după modelul celei mari. Din aceasta şi în acest fel se fac minunate realizări.
Iată pentru ce sunt numit Hermes Tri-smegistus, având cele trei părţi ale esenţei lumii întregi.
Ceea ce am avut a spune despre lucrarea Soarelui este complet.

poezie de Hermes Trismegistul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desiderata....

Păşeşte în linişte, împăcat, prin zgomotul şi graba zilei,
şi ia aminte câtă pace poate fi în tăcere. Dacă este posibil
fără să îngenunchezi, trăieşte în bună înţelegere cu toţi oamenii.

Rosteşte-ţi dreptatea limpede şi blând;
ascultă pe ceilalţi, chiar şi pe cei ignoranţi sau împătimiţi.
Ei au, de asemenea, povestea lor. Evită persoanele stridente şi agresive-sunt ofensă adusă spiritului.

Nu te compara cu alţi oameni, astfel vei evita să devii vanitos sau dezamăgit –
pentru că întotdeauna vor exista fiinţe superioare sau inferioare ţie.

Bucură-te de împliniri şi stăruie în năzuinţele tale.
Ai grijă de profesiunea ta, chiar umilă;
ea este bunul tău adevărat în vremuri cu noroc schimbător.

Fii prudent în afaceri pentru că lumea este împovarată de înşelătorii;
dar nu te lăsa orbit încât să nu mai distingi virtutea.

O mulţime de oameni luptă pentru idealuri înalte
şi pretutindeni viaţa este plină de eroism.

[...] Citeşte tot

poezie de Max Ehrmann,1872-1945, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele în turnul amintirilor...

Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreţ,
visul dragostei, cândva puternic şi foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de uşor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă uşor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
şi că orice sfârşit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înţeleg totuşi uşurinţa
cu care unii oamenii aruncă în coşul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreaţa dragostei fără nici o remuşcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Ştiu bine, că orice început are şi un sfârşit,
sau că din prea multă dragoste se naşte involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conştiinţa oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni şi la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuţi împreună,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acalmie

A trecut mai mult de-o oră de la ultima explozie
Adică un mic răgaz pentru-o scurtă poezie,
Dar gândul ferecat devreme rămâne intenţie
Pentru că-n el nu coboară nici-o inspiraţie.
Şi câte n-ar putea să fie imortalizate-n vers
Însă starea de război impune exact invers.
A... dar iată-n fundul groapei dintr-o crăpătură mică
Mirător de precaută cum apară o furnică.
După ce-ncet tatonează numai cu antenele
Marginile crăpăturii şi împrejurimile
Spre mai multă siguranţă şi convingere deplină
Iese-ncet pe jumătate într-a soarelui lumină,
Priveşte interiorul, dezolant, precar şi mic
Dar cu toată-amănunţimea nu descoperă nimic.
Pentru că-n colţul opus fără altă preocupare,
Urmăresc incursiunea nefăcând altă mişcare.
În sfârşit, asigurată că nu e nici un pericol
Porneşte-n mare viteză vrând să dea groapei ocol.
Însă se opreşte brusc şi priveşte cu mirare
Umbra mea ce îi provoacă oarecare-ngrijorare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De partea taurului

Pe nimeni nu vei putea lua în coarne,
Prietene taur, ce vei muri peste douăzeci de minute.
Exact peste douăzeci de minute. (La 17:20)
Lupta ta cinstită cu coarnele, va fi trădată,
Împunsul tău va fi înşelat.

Ai năvălit ca o furtună în arenă,
Adulmeci nisipul galben,
Care miroase de pe acum a sânge - sângele tău.
Cerul e înnorat. Arena e o retină ce se dilată.
Eşti frumos şi puternic.
Toată lumea e a ta.
Toată lumea aceasta complice, care priveşte.

Iată, te-ai repezit în calul cu ochii legaţi,
Blindat cu apărătoare, pe burtă.
Dai să-l iei pe sus. Şi călăreţul, în armură,
Ţi-a înfipt suliţa în greabăn. Apasă puternic,
O scoate şi-o înfige din nou,
În timp ce tu, naiv, te căzneşti să răstorni

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu (august 1982)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

Eram şi de-unde-acum s-aude bine
căzând ăst râu cum sună-ntr-alt ponor
ca zumzetul ce-l face-un roi de-albine.

Când iată-n goană trei, cu-acelaşi zor,
s-au rupt, fugind în pâlc de-o ceată care
trecea prin ploaia asprei cazne-a lor.

Veneau spre noi toţi trei cu strigăt mare:
– "Ia stai, tu cel ce după haina lui
din urbea noastră cea coruptă pare!"

O, ce de răni pe trupul lor văzui
şi proaspete şi vechi arsuri şi-urgie,
încât mă-ncrâncen chiar şi-acum când spui.

La glasul lor s-opri Virgil, iar mie
mi-a zis apoi: – "S-aştepţi pe-aceştia trei,
şi-i demn s-arăţi cu dânşii curtenie.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VIII

Crezu pământul, într-a sa perire,
c-ar da,-ntr-al treilea ciclu rotitoare,
frumoasa Chipris patimă-n iubire;

deci nu numai ei singură onoare
i-au dat cu vot şi jertfe sfinte-acei
antici păgâni în vechea lor eroare,

ci-aveau pe Dio şi Cupido zei,
ca mamă ea, iar el ca fiu, pe care
ziceau că-l poartă Dido-n poala ei.

Deci ea, ce-mi da-nceput aci-n cântare,
dă nume stelei cea cu drag privită
de soare, şi-apunând şi când răsare.

Ci-a mea suire-n ea nu-mi fu simţită,
dar sigur fui că sunt suit, fireşte,
văzând pe doamna mult mai înflorită.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!