Poezii despre adevăr și urâțenie
poezii despre adevăr și urâțenie.
Strofe pentru întuneric
După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină, și din spasmul agoniei de lumină împrumuți aspecte noi monotoniei.
Întuneric... Întuneric... Întuneric!...
Cu veșmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrățești o noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric...
Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumusețea cu urâtul și-ntregești prezentul cu trecutul, când nimicul și cu totul făceau una...
Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi incrustate între gene, tu te-nalți și te cobori alene, alternând asfaltul cu Carrara!...
Întuneric - frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul și cu crima - tu ești ritmul infinitului și rima, ce ne legi în somn cu veșnicia.
poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Trezire
M-am trezit dintr-un
somn în care visasem mult,
în episoade - viața mea.
Fiecare anotimp - un episod.
Fiecare an - un episod.
Cel mai urât lucru
a fost, că nu puteam să mă trezesc
din acest lung somn.
Cineva îmi lipise ochii
Și nu vedeam în jur,
decât cu ochii ascunși
ai minții.
Nu vreau să mai dorm.
Nu-mi plac visele când
se transformă în adevărate
coșmaruri...
Îmi place viața mea așa
și va fi și mai bună,
Căci sunt trezită din somnul
greu în care intrasem....
[...] Citește tot
poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calificat speranță
De ce-i credința în sublim?
Că ochiul meu îl atestează
Și orbi n-am ști ce să iubim...
Atunci, urâtul cum cutează?
Deci dacă este și urât,
Înseamnă că-i dorit urâtul...
Aș vrea să știu de cine, cât?
Și de-i mai mult... Mai mult de cât-ul?
Că este și neobservat,
Trecut fără vreo importanță,
Cel mai puțin de timp uzat...
O fi el acul de balanță?
E adevărat?... El e... o speranță?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Experiențe fără concludențe...
E lipsa, existență?
Potența-i, impotență?
E lucrul, energie?
E masca, efigie?
Trăitu-i, evidență?
Amoru-i, dependență?
Ce-a fost, o să mai fie?
Cantata-i, elegie?
Întoarcerea e, nou?
Răspunsul e, ecou?
Dorința-i, reciprocă?
Neștiința, se invocă?
Urâtul e, frumos?
Ce-i sus, poate fi jos?
La crimă este, leac?...
Pedeapsa-i an, sau veac?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Topîrceanu și Mardare
Topîrceanu și Mardare
De paltoane au oroare,
Primul mereu se îmbrăcă-n
Vers ușor și elegant,
Plin de spirit și galant,
Celălalt, rămas pe-o cracă,
Se acoperă cu păr
Și rostește - să nu tacă
Un așa zis adevăr
În sunete guturale
Și-ascuțite ca pumnale,
C-a rămas sus cocoțat,
Dobitoc evoluat,
Din motive Ariene
Și plin de venin în vene.
Primu-așterne în balade
Când mai vesele, când triste
Viața cu ce-n poale-ți cade,
Fie flori, fie artiste,
El te-ncintă-n rapsodii
[...] Citește tot
poezie de Laurian Taler
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada inimii naive
stăteam în mansarda de fildeș, cuminte,
și remaiam neîncetat cuvinte,
iar îngerul-mi zicea: dă-i înainte
și nu lua la tunete aminte.
dar inima, frumoasa mea năroadă,
nu i-a ajuns pe geam să vadă
și gata în amoc să cadă,
a coborât desculță-n stradă.
întâi i s-a cerut o dijmă, nu prea mare,
ceva așa, ca taxa de parcare,
pe palma ei de loc sub soare
și un permis de-acomodare.
a întâlnit un bișnițar în cale,
vindea înfiorări carnale,
iar ea, naivă și cam bleagă,
pe loc s-a dăruit întreagă.
[...] Citește tot
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, adevăr sublime...
O, adevăr sublime - o, tinichea și paie!
O, poezie mândră - o, buiguit nerod!
Istorie spirată - minciună și bătaie,
Amor ceresc și dulce - a mucoșilor plod.
O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec,
Cu creierul ca ceata, cu coaste cie berbec,
Stăpân pe-a ta gândire - cum ești p-instinct stăpân
Se vede când femeia golește al ei sân.
Cind poala ș-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar,
Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne,
Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har.
Tu ești gelos - ferit-a... cucoșii doar și vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii
Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul trăsnet
Scriu un poem trăsnet, ca Zeus,
Să nu poată fi evidențiat, că este periculos,
În Evul Mediu unii erau arși de vii pentru asta,
Am să spun că mereu suntem ipocriți, niciodată corecți,
Iar corectitudinea este mama tuturor crimelor.
Aud o rumoare. Lăsați frumusețea frazelor false,
m-am săturat, ca și de nudurile dezagreabile pe care
le expun unii pictori obsedați de urât, crezând că fac artă,
dar frumosul adevărat este pentru mine ca lichidul amniotic,
du-te, barbarule, la Florența, vezi Boticelli? Îl vezi?
Nu mai visați bani, visați femei frumoase, luați-le în grijă,
Amorul mișcă stelele, acum vor să cadă, cad de rușine,
Unde e polițaiul care arestează urâtul în viață?
Sunt orașe unde nu poți reveni, ia-le în stăpânire, fii țar,
Sultan, rege, împărat, dar modest și blând, a, nu poți?
Cum poate lupul să devină oaie?
Privesc prin fumul lulelei mele de pirat,
Vor veni în curând să mă ia frații mei mefistofelici,
Mai stai, clipă, mai stai. Aștept pe cineva la care țin foarte mult.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înșelăciune
Cât de păcat e că adevărul nu e de sine stătător,
Cu deget să-l arăți pe stradă, să îi atingi firul de păr,
Să fie atât de evident cum fără alb negru nu-i gri
Și niciodată tați și mame n-ar naște invers, din copii.
Sau ne autoînșelăm, că noi am inventat minciună,
Cum fresce antice îngropăm în strat de bidinea cu humă
De ce-i frumos, valoare, drept, cinste și harul de onoare...
Că suflet ce le-a pus pe zid, de-atât ascuns dispare, moare.
Este promis necugetat sau pus la cale doar să-ncânte
Cum vechi icoane din tipar se vânt sfințite că sunt sfânte
Și apa din butoi de plastic murdară de la măturoi
E sfânta pură de gargară ce-o lume-o crede... Un puhoi!
E bunul dat de un nebun pe o avere greu muncită
Din lumea lui de minți surori ce vând prostia iscusită,
Lăsând naiv încrezător, loial în crezul lui uman
Fără de scut... în remușcări se îmbolnăvind și fără ban.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ana
În semn de iubire și recunoștință,
Eu îți ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile și palate,
Dar dragostea ți-o dau în dar.
Eu nu am lucruri materiale,
Dar știu ce pot să îți ofer,
Îți dau și soarele și luna,
Până și stelele din cer.
Până și bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.
Aș vrea să îți ofer o rază,
Și o scânteie fără de sfârșit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.
[...] Citește tot
poezie de Cînepă Ștefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ștefan
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre adevăr și urâțenie, adresa este: