Poezii despre antichitate și lumină
poezii despre antichitate și lumină.
Abisul din val
Eram obosiți
cînd am întins mîna
să cuprindem lumina
ce se îndepărta
din trupurile noastre antice
nu ne ajungeau degetele
să scriem pe nisip un castel
apoi... abisul din val
îl va lua cu el...
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
LANGA TINE
Zâmbetul tău atât de cald
Dăruit de creaturi divine,
Cadrată în culoarea de smarald
Care te prinde foarte bine.
În lumina ta din nou mă scald
Precum acele antice sabine,
Atins de al brizei fald
Venită din înălțimile alpine.
Astfel în sentimente ard
Nu mai știu ce-mi aparține,
Tu-mi ești scut, dar și stindard
Ce bine este lângă tine!
Turda Băi August 1966
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încotro mergem, Doamne?
din adânc de ani izvodul
păsări albe de lumină
zboară toate fără vină
și gătindu-le exodul,
celor care se petrec
dintr-o sferă-n altă sferă
ispitiți de-o baiaderă
printr-un antic templu grec;
că venim de unde nu e
altceva decât mister
singurul din falangster
și-acela bătut în cuie!
și ne ducem iarăși unde
bâjbâind pe câte-o treaptă
nu vom ști ce ne așteaptă
fiindcă mintea nu pătrunde!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nume proprii
Când a naufragiat antichitatea
Nu apăruseră încă sticlele
Și tot ce era mai de preț pe acolo
A fost făcut sul
În niște nume proprii
Cărora li s-au dat drumul pe mare.
Numele au ajuns cu bine la noi.
Și când destupăm câte unul,
Să zicem Homer, Pitagora sau Tacitus
Țâșnesc spre cer jerbe mari de lumini,
Pe umeri ne cade un praf de milenii.
Să înmulțim din răsputeri
Avuția de nume proprii a lumii!
Și dacă se va scufunda pământul
Ele să rămână plutind,
Cai troieni cu toată omenirea în burtă,
Către porțile altor planete.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezii
Zideste-ma in tine, ca intr-un antic templu,
Si cu eternitatea mereu sa ma contemplu,
Cand pasii tai in tremur opresti pe sub icoane,
De mine-ti fie sete, si de iubire foame,
O candela sa arda tacut la capatai,
O palida lumina pe ceruri sa ramai,
S-or scutura cu fosnet iubirile mereu,
Eu voi ramane vesnic, dorul din gandul tau.
Cu valul care trece, ma risipeste-n lume,
Cu steaua care moare, cu luna ce ramane,
Si-n ingerii ce zboara, ingroapa-ma incet,
In vesnicia vorbei, cantata de poet.
poezie de Ion Vanghele
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lumea lui Heraclit
Produs al aerului soarele ar fi
al vremuirii, joc al unor pământești stihii,
așa credea-nțeleptul din Efes.
S-ar plămădi solarul trup din nou, în fiecare zi,
din aburii fosforescenți care din mare ies.
Știu că iubita mea-i așa, pe care o slăvesc.
Mereu e alta, alta e, tot alta,
ca soarele antic, un rod al fiecărei dimineți.
S-alcătuiește din lumini pe care nu le-nveți,
se înfiripă din splendori pe care tăcând le preamăresc.
Făptură fără ieri, întruchipată iar și iar,
în ciclurile arzătoarei, reluatei tinereți
îmi este dat, până la capătul acestei vieți,
în fiecare zi din nou s-o cuceresc.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când un bărbat iubește o femeie
Când un bărbat iubește o femeie
e îmbătat de muzici în amurg
palate de cleștar din filme triste
răsfață ochii lui de demiurg
Înduplecat ca fiara în capcană
cu pieptul podidit de-o rană grea
prin vămile orbirii se înalță
pentru a-și lua lumină de la Ea
Și toată viața lui se face orgă
în catedrala unui câmp de maci
inițiat în tainele nuntirii
reîncarnarea unui antic vraci
Preschimbă-n aur tot ce va atinge
depune jertfe pe altarul Ei
mărinimos ca prințul ce salvează
creștinii dați la gropile cu lei
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna-n odaie
Toamna-n suflet se cufundă-n
Roșu-aprins îmbătător,
Izvoare din cer inundă,
Dor de tine arzător.
Pe la geam stropii râzând
Caută muza cea vioaie,
Care-n colțuri lunecând,
Se pitește prin odaie.
Rând pe rând lumini se sting,
În sat glasuri amuțesc
Prin jilav pustiu bocind,
Frunze verdele cerșesc.
Răsfoind antic poem,
Focu-n sobă ascult
Plictisit de joc boem,
Un cânt nibelung.
[...] Citește tot
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă (în metru antic)
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi
Ochii mei nălțam visători la steaua
Singurătății.
Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morții
Nendurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Thalasa
Arama rânjitoare a lunii sparge norii,
O voce străvezie răsună-n minaret,
În umbra pimentată palpită sicomorii,
Cu brațul peste mare adoarme un poet.
Potasice principii lovind topuzu-i gol,
Cu tensiuni rezolvă contactul noțiunii,
Cuprins de-o împietrire de antic discibol
Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.
E Thalasa, efebul de-origine-anonimă,
E Thalasa, aedul, adolescent prepus,
Îl stăpânește Eros cu vraja lui sublimă,
Și mințile-i abstrage cum stă cu fața-n sus.
Și-acum, când de lumină un sentiment confuz
Se culcă peste lume ș-o-mbracă-n poezie,
Aedu-și ia în mână spasmodicul topuz
Și-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre antichitate și lumină, adresa este: