autoritate şi timp

Şi, totuşi...

Toate-s acoperite de iarnă-n al ninsorilor val,
Iar ploile primăverii spală iarba zi şi noapte;
Şi, totuşi, dedesubt, acel inel spectral,
Nemişcat şi neştiut, rămâne-o autoritate,

Un cronicar al crimei pe care rugina
Uitării a tăinuit-o ani şi ani de zile;
Şi care-acum revine şi-i ridică timpului cortina,
Şi trezeşte atâtea lacrimi inutile.

poezie celebră de Emily Bronte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din timp

M-am apucat să răsfoiesc timpul
cu aprobarea tacită a lui Chronos
aflat undeva în neant

îi simt privirea infinită
şi aud cum întoarce secundele
una câte una

eu însă devin rebel
protestez împotrivă legilor
Zeului Chronos

mă opun să mai investesc în eternitate
şi continui sa răsfoiesc paginile trecutului
oprindu-mă la capitolul copilărie
vârsta neprihănirii şi a inocenţei

nu se mai aud secundele...
doar zâmbete şi chicotiri de copii
am redevenit pur inocent şi sincer

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea - nevoia de timp pur

! moartea, în cvasi identitatea ei orizontală,
însufleţită de patimile noastre,
curge sprinţară,
în deplină autoritate,
cu noi cu tot,
în adâncimea ei primară,
în vidul abstract al spiritului –
cu o implacabilă seninătate...!

! moartea – nevoia de timp pur,
curăţit de mijloacele vieţii,
în tandru azur!

! oameni buni, savuraţi în amurg
zorile dimineţii,
din străvechiul vost' burg!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva arunca bulgări de pământ peste vise

în primele zile fără tine mă simţeam de parcă aş fi fost eliberat pe cauţiune,
mă aşteptam ca la ştiri să se afirme că eu sunt vinovatul moral pentru moartea ta.
zilele săptămânii au şters cu hârtie de ziar ferestrele mele,
nu am vrut să mă împotrivesc, am lăsat literele să îţi strige absenţa.
vecinul meu, pilotul de vânătoare a afirmat în public că m-a văzut cum secţionam
luna
i s-a părut chiar că am ascuns o parte din ea în ghivecele cu flori ale văduvelor de
război.
oamenii s-au revoltat şi au sugerat unei autorităţi fără putere să îmi tundă pletele,
aşa înţelegeau ei să mă pedepsească pentru faptul că întorc privirea la salutul lor.

cu timpul am învăţat să îmi cumpăr haine de culoare închisă,
apoi am îmblânzit inorogii rămaşi să rătăcească în fiordurile blestemate.
nu am avut curajul să te strig pe nume în locurile pustii unde oamenii se roagă unor
picturi naive
dar pot să jur cu cuvinte de sânge
că nu te-am uitat!

poezie de Eduard Dorneanu (28 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

[...] Citeşte tot

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deschide

ca să se închidă
din nou fără baghetă
stăpâna fluviilor fosforescente
dă munţilor râpe în poziţii indecente
e vagaboanda apusului meu
de soare întârziat în taverne negre
mizere cum sunt sufletele noastre
adorm fredonând în calda-nfiorare
mă face să mă simt un smochin uscat
m-aş urca pe un soclu
de bazalt azvârlit în mare
se deschide în gesturi autoritare
şi-mi porunceşte să mă ascund
în braţele cu lună plină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

7 de Bâte

Sunt forţe care vor să te doboare,
Dar tu te aperi şi rezişti, chiar dacă
Această luptă e obositoare
Şi numeroşi sunt cei care te-atacă.
Priviri te urmăresc cu răutate,
Părerea ta deloc nu mai contează
Eşti contestat, n-ai autoritate,
Doar iscusinţa ta te protejează.
Dar încordarea macină fiinţa
Şi-oricât de bine te-ai lupta pe cale
Cu timpul intervine neputinţa
Şi te vei prăbuşi cu chin şi jale.

Să lupţi atunci când ai putere multă,
Dar când nu ai, un compromis te-ajută.

poezie de Octavian Cocoş (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celular

Inept este egal la geniu, e tot omul,
Suntem cu toţii o adunătură,
Timp ne petrecem într-o "înfundătură"
Urechile le-acoperind... cu telefonul.

Multe sunt spuse, verzi şi alte uscate,
Prostiile îndrugate în eter;
Cu toţi ne răţoim la-un polimer,
Simbolul de stăpân, de... "autoritate".

Vorbim şi singuri, că-i oricum degeaba,
Ne întrebăm, răspundem, ne înjurăm,
Pe stradă, în tramvai, ne "conversăm",
Consumând viaţa-n clipe... cu gâlceava.

Ne regăsim şi fericirea-n opţiuni,
Mimând un dialog la... "infinit"
Cu dojeneli că nu răspunde, un împuţit;
Mobili-tate, în schimb de replici de... nebuni!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

Dedic acest poem – un cânt,
Celor ce sufletul vă doare,
Durerea, poate vă trage la pământ,
Celor ce nu au alinare.
Ce-s rătăciţi în labirint.
Lăsaţi pastilele la o parte,
Ieşiţi afară, respiraţi adânc.
Luaţi în mână cea mai simplă carte,
Foşnet de frunze, veţi auzi în crâng.
Lăsaţi tristeţea mai departe,
Priviţi la soare-n dimineaţă,
Şi spune-n rugăciune ce te doare,
Creatorul îşi va întoarce faţa,
Dându-ţi pic de forţă şi răbdare.
Simte cât de frumoasă-i viaţa...
Să nu te iroseşti cu plânset,
Fiecare om are-o durere,
Ia-te-n mâni, cu autoritate,
Destinul e-o scumpă avere,
Din strămoşi avem carnet.

[...] Citeşte tot

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!