Poezii despre cămile și visare
poezii despre cămile și visare.
Despărțiri...
Mi-ai lăsat un vis
la margine de cer
cu el să acopăr clipele triste
în nopțile reci și pustii
viața-mi măsori
mereu cu despărțiri
iar timpul tău,
e un deșert...
pe care trec cămile galopând
am obosit să mai aștept
să faci cununi de lăcrămioare
sub lumina ce se scurge de zenit
pe cărarea,
unde pașii-mi trec
firul de iarbă se înalță-n valuri
iar pomii încărcați de floare
zâmbesc sub ploaia
duce-amăruie.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul (IV)
Se schimbă iară visul: e-acum bărbat, flăcăul.
Aflându-și adăpostul într-un ținut pustiu,
Dogorâtor, sălbatic, el sufletul și-l scaldă
În razele de soare, de oameni tuciurii
Înconjurat, și stranii schimbat și el la chip,
Rătăcitor pe mare și pe uscat, acum
Era o-ngrămădire deasupra mea, în toate
Trăind de o potrivă. Sub cel din urmă chip.
În arșița amiezii zăcea, culcat sub stâlpii
Surpați, umbrit de zidu-n ruină, martor mut
Al celor ce-l durară; pășteau pe mal cămile,
Pășteau și armăsarii, prinși în pripon, pe mal.
Un om veghea în preajmă, -mbrăcat într-o manta
Ce flutura în juru-i, în timp ce-ntregul trib
Dormea culcat în iarbă, subt baldachinu-albastru
Al cerului, atâta de străveziu și pur,
Că numai Domnul, singur, se răsfrângea într-însul.
poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făcând versuri cu Sir Ishii din Ținutul Rădăcinii Soarelui
Nu-mi mai spune că femeile n-au stofă de eroi,
Singură, am călătorit prin vânturile Mării de Est zece mii de leghe.
Gândurile mele poetice se extind mereu o velă între ocean și cer.
Am visat cele trei insule-ale tale,
Toate pietrele prețioase sclipind în lumina lunii.
Mă doare când mă gândesc la cămilele de bronz,
Gardienii Chinei, pierdute-n spini.
Mi-e rușine că n-am făcut nimic; nici o victorie în dreptul numelui meu.
Reușesc doar să-mi fac calul de luptă să transpire.
Jelitul pe pământurile natale îmi frânge inima.
Așa că spuneți-mi, cum mi-aș putea petrece-aceste zile-aici?
Ca un oaspete bucurându-se de adierile primăverii voastre?
NB* Qiu Jin este eroină națională a Chinei
poezie de Qiu Jin, 1875 1907, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe urmele lui Sisif
împing greu pe munte bolovanul ca Sisif
cu visul meu albastru scăpat dintre coșmare
ca poemul în lumină gravat în catastif
ce-n flux nemărginit vuiește ca o mare.
o oază de speranțe nutresc ca un calif
în mijlocul deșertului. cămile cu samare
trec dune de nisip cum a trecut Iosif
cu Fecioara Maria în vremuri amare.
în marea de probleme se-nalță un recif
răstoarnă vapoare. nu-i nici o asumare
a zeului Neptun. poate un logogrif
să mai amintească de o sublimare.
port pe piept o stea ca un șerif
mi-a dat romantismul cu sorți de afirmare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Non-sens
deziluzii...
frig pătrunde-adânc în oase,
pândesc la trecerea dintr-o idee
în alta
concave-ascunzișuri de sens,
nimfatice fragmente.
aruncătorii de flăcări, circarii
și cămilele au reprezentație
pe-o coamă de deal,
iarba arsă de soare,
colina ridicată în cinstea căderii
și eu-păpusa c-o sută de ațe
înfipte-n mâini...
doar presupusă alunecare,
abisul de gând, visul de-un val, uitat anotimp
da... mi-amintesc că odată în fagurii de miere
era ascunsă, de fapt, întreaga fiere...
gustat-am...
și de-atunci nu mai închid ochii
de teamă să nu cad mai jos decât lacrima.
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Zet
Zvonire din fire, zevzecul mai rar,
Zvârluga și zarul, zvârlet și samsar.
Zvâcnire, albire, supt sângele, har,
Zvelt trece Caesar, cândva doar zvonar.
Un zumzet, o rimă, o crimă pe-ascuns,
Zurliul o spune, iar eu zac străpuns.
Zaharicale servim noi în cală,
Păcală devine pe loc negustor.
O zugrăveală, pereții-s din smoală,
Norodul de artă e doritor.
Zoralie, azi dansăm cu finețe,
Zoolatrie în loc de tristețe.
Ah, abanosul și cabanosul,
Ce vis adânc, fără de fund,
Dinți ascuțiți, sfarmă-se osul,
Îngerul morții e negru și scund.
Atrocitate, raporturi, oameni,
Helga, fecioara repetă doar game,
cămila să ragă, se roagă, o bragă,
cu un pistol cerșetorul să tragă.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul de Pământ
adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr și ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoașterii de mâine îngerul de Pământ
bea și mănâncă
la masa sângelui și a cărnii proprii
cocoașa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme
în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
își va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ
dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorință și prunci,
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!
D e v a s t ă r i l o r , a d e s e a
ALEARGĂ prin tăcere, oarbe, cămile de argint. Ideea ne mai privește nerostită. Nu-i memoria de sunete și culori în această linie.
(Dezastrele guvernează ruine cenușii)
În corabia viselor locuiesc și șoimi de vânătoare. Vântul stârnește pescăruși cârcotași.
Gesturi lemnoase, un sfârșit scurt. Și depărtări cheamă ca vestea bucuriei pe un sol îmbătrânit. Pe osemintele avioanelor demodate și calde se sfătuiesc graurii paznici. Ce picături de rouă dinspre luceafăr, ce voci și ce miazănoapte adânc. Totul se amestecă în mintea iar împrăștiată.
Imortele uscate, imortele uscate! În vază,
Cu un fir de cimbru.
Și mintea saturată de arderi
Așteaptă zâmbetul întunecat de presimțirea vocilor.
Ce zici poetule în fața culorilor dăruite cândva, te rog lasă tresărirea să-și retracteze cornul de melc.
Numai povestitorului frigul.
poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reîncarnarea
Ca și cum, viața, nu ne-am duce-o în păcat
Și chiar de facem răul suveran
Și mintea, o avem zdrobită după ban...
Visăm, fără de drept, destin să-avem iertat.
N-ați învățat, că-n fond viața-i un chin,
Cei buni, frumoși, mai dragi, se duc devreme?
Divinului, îi sunt cei protejații... de blesteme!
Nelegiuiților, le este suferință lungă, în griji, venin!
Organ noi venerăm, crezând că-i totul,
Plastia în chirurgie o promovăm...
Ne vindem doar frumosul... și înjurăm;
Trăim în lux, averi, avut, crezând că-i scopul.
Dar trup, are și asinul, yakul sau cămila...
Ce suflet poartă în munte, sau deșert?
Murim bătrân, dar prost, nu înțelept...
Lui Dumnezeu, îi cerem să ne dea cu sila.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța necunoscutei
În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
și, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:
Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Și sunt,
Sunt ritmul primelor senzații
Și gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopți de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Și dezgustul efemeridelor ce mor
Și-accentul circomflex al vieții
Al nimănui
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cămile și visare, adresa este: