cămile şi visare

Despărţiri...

Mi-ai lăsat un vis
la margine de cer
cu el să acopăr clipele triste
în nopţile reci şi pustii
viaţa-mi măsori
mereu cu despărţiri
iar timpul tău,
e un deşert...
pe care trec cămile galopând
am obosit să mai aştept
să faci cununi de lăcrămioare
sub lumina ce se scurge de zenit
pe cărarea,
unde paşii-mi trec
firul de iarbă se înalţă-n valuri
iar pomii încărcaţi de floare
zâmbesc sub ploaia
duce-amăruie.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (IV)

Se schimbă iară visul: e-acum bărbat, flăcăul.
Aflându-şi adăpostul într-un ţinut pustiu,
Dogorâtor, sălbatic, el sufletul şi-l scaldă
În razele de soare, de oameni tuciurii
Înconjurat, şi stranii – schimbat şi el la chip,
Rătăcitor pe mare şi pe uscat, acum
Era o-ngrămădire deasupra mea, în toate
Trăind de o potrivă. Sub cel din urmă chip.
În arşiţa amiezii zăcea, culcat sub stâlpii
Surpaţi, umbrit de zidu-n ruină, martor mut
Al celor ce-l durară; păşteau pe mal cămile,
Păşteau şi armăsarii, prinşi în pripon, pe mal.
Un om veghea în preajmă, -mbrăcat într-o manta
Ce flutura în juru-i, în timp ce-ntregul trib
Dormea culcat în iarbă, subt baldachinu-albastru
Al cerului, atâta de străveziu şi pur,
Că numai Domnul, singur, se răsfrângea într-însul.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând versuri cu Sir Ishii din Ţinutul Rădăcinii Soarelui

Nu-mi mai spune că femeile n-au stofă de eroi,
Singură, am călătorit prin vânturile Mării de Est zece mii de leghe.
Gândurile mele poetice se extind mereu – o velă între ocean şi cer.
Am visat cele trei insule-ale tale,
Toate pietrele preţioase sclipind în lumina lunii.
Mă doare când mă gândesc la cămilele de bronz,
Gardienii Chinei, pierdute-n spini.
Mi-e ruşine că n-am făcut nimic; nici o victorie în dreptul numelui meu.
Reuşesc doar să-mi fac calul de luptă să transpire.
Jelitul pe pământurile natale îmi frânge inima.
Aşa că spuneţi-mi, cum mi-aş putea petrece-aceste zile-aici?
Ca un oaspete bucurându-se de adierile primăverii voastre?

NB* Qiu Jin este eroină naţională a Chinei

poezie de Qiu Jin, 1875 – 1907, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele lui Sisif

împing greu pe munte bolovanul ca Sisif
cu visul meu albastru scăpat dintre coşmare
ca poemul în lumină gravat în catastif
ce-n flux nemărginit vuieşte ca o mare.

o oază de speranţe nutresc ca un calif
în mijlocul deşertului. cămile cu samare
trec dune de nisip cum a trecut Iosif
cu Fecioara Maria în vremuri amare.

în marea de probleme se-nalţă un recif
răstoarnă vapoare. nu-i nici o asumare
a zeului Neptun. poate un logogrif
să mai amintească de o sublimare.

port pe piept o stea ca un şerif
mi-a dat romantismul cu sorţi de afirmare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non-sens

deziluzii...
frig pătrunde-adânc în oase,
pândesc la trecerea dintr-o idee
în alta
concave-ascunzişuri de sens,
nimfatice fragmente.
aruncătorii de flăcări, circarii
şi cămilele au reprezentaţie
pe-o coamă de deal,
iarba arsă de soare,
colina ridicată în cinstea căderii
şi eu-păpusa c-o sută de aţe
înfipte-n mâini...
doar presupusă alunecare,
abisul de gând, visul de-un val, uitat anotimp
da... mi-amintesc că odată în fagurii de miere
era ascunsă, de fapt, întreaga fiere...
gustat-am...
şi de-atunci nu mai închid ochii
de teamă să nu cad mai jos decât lacrima.

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zet

Zvonire din fire, zevzecul mai rar,
Zvârluga şi zarul, zvârlet şi samsar.
Zvâcnire, albire, supt sângele, har,
Zvelt trece Caesar, cândva doar zvonar.
Un zumzet, o rimă, o crimă pe-ascuns,
Zurliul o spune, iar eu zac străpuns.
Zaharicale servim noi în cală,
Păcală devine pe loc negustor.
O zugrăveală, pereţii-s din smoală,
Norodul de artă e doritor.
Zoralie, azi dansăm cu fineţe,
Zoolatrie în loc de tristeţe.
Ah, abanosul şi cabanosul,
Ce vis adânc, fără de fund,
Dinţi ascuţiţi, sfarmă-se osul,
Îngerul morţii e negru şi scund.
Atrocitate, raporturi, oameni,
Helga, fecioara repetă doar game,
cămila să ragă, se roagă, o bragă,
cu un pistol cerşetorul să tragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

D e v a s t ă r i l o r , a d e s e a

ALEARGĂ prin tăcere, oarbe, cămile de argint. Ideea ne mai priveşte nerostită. Nu-i memoria de sunete şi culori în această linie.

(Dezastrele guvernează ruine cenuşii)

În corabia viselor locuiesc şi şoimi de vânătoare. Vântul stârneşte pescăruşi cârcotaşi.

Gesturi lemnoase, un sfârşit scurt. Şi depărtări cheamă ca vestea bucuriei pe un sol îmbătrânit. Pe osemintele avioanelor demodate şi calde se sfătuiesc graurii paznici. Ce picături de rouă dinspre luceafăr, ce voci şi ce miazănoapte adânc. Totul se amestecă în mintea iar împrăştiată.

Imortele uscate, imortele uscate! În vază,
Cu un fir de cimbru.

Şi mintea – saturată de arderi –
Aşteaptă zâmbetul întunecat de presimţirea vocilor.

Ce zici poetule în faţa culorilor dăruite cândva, te rog lasă tresărirea să-şi retracteze cornul de melc.
Numai povestitorului frigul.

poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîncarnarea

Ca şi cum, viaţa, nu ne-am duce-o în păcat
Şi chiar de facem răul suveran
Şi mintea, o avem zdrobită după ban...
Visăm, fără de drept, destin să-avem iertat.

N-aţi învăţat, că-n fond viaţa-i un chin,
Cei buni, frumoşi, mai dragi, se duc devreme?
Divinului, îi sunt cei protejaţii... de blesteme!
Nelegiuiţilor, le este suferinţă lungă, în griji, venin!

Organ noi venerăm, crezând că-i totul,
Plastia în chirurgie o promovăm...
Ne vindem doar frumosul... şi înjurăm;
Trăim în lux, averi, avut, crezând că-i scopul.

Dar trup, are şi asinul, yakul sau cămila...
Ce suflet poartă în munte, sau deşert?
Murim bătrân, dar prost, nu înţelept...
Lui Dumnezeu, îi cerem să ne dea cu sila.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!