Poezii despre cărbune și visare
poezii despre cărbune și visare.
Cărbunii
Cărbunii când ți-or arde-n vatră
În seri de ani târzii și goi,
Tu stând la lespedea de piatră
Să te gândești c-am ars și noi...
Iar când din ochii de jăratic
Vor tresări scântei-scântei,
Să știi că visul meu sălbatic
S-a mai aprins o dată-n ei.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărbunii
Cărbunii când ți-or arde-n vatră
În seri de ani târzii și goi,
Tu stând la lespedea de piatră
Să te gândești c-am ars și noi...
Iar când din ochii de jăratic
Vor tresări scântei-scântei,
Să știi că visul meu sălbatic
S-a mai aprins o dată-n ei.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare
Pe unde-au fost cocorii se revărsară corbii.
Eu tot mai știu poteca bătută de-amândoi;
Scântei de amintire mocnesc în spuza vorbii
Un pom își lăcrimează cele din urmă foi.
Cu noi pe nesimțite s-au prăbușit frunzare,
Și e o destrămare și un deznodământ
Că visul, o nălucă de ceață, piere-n zare
Și sufletul, cu ploaia, s-absoabe în pământ.
Sunt pânză de paianjen pe depărtări deșarte.
Surpările din lume cu zburături m-ating
Cărbuni aprinși prin neguri, ce cad în ape moarte,
Cad stelele din urmă și-n gândul greu se sting.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și licuricii visează uneori
Eu, adevăratul eu
credeam că licuricii strălucesc fosforescent
pe nava lor fosforescentă
din metan, cu cerculețe de metal.
Și cum pluteam noi,
cărbunele se derula în fața noastră
a mea, a licuricilor și a viselor
arzându-ne de vii,
arzându-ne nava din metan,
arzându-ne apa în care ne scufundam.
Plăcuțele de înmatriculare s-au terminat
ca bateriile navei din metan,
ca bateriile licuricilor fosforescenți,
baterie care funcționează pe bază de vise.
Și licuricii visează uneori
când li se termină fosforescența
se transformă în cărbuni
pentru bateriile navei din metan.
poezie de Antonio Mihai Vanț
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Insomnii
Inima mea te cheamă din noapte
când dorm orologiile în piatră,
când stele se ating ca șoapte,
când tresar cărbunii pe vatră.
Ochii tăi se deschid în mine
ca doinele în veghile stânii,
ca nuferii în iezere line,
ca luna pe fundul fântânii.
Visul nostru de viață și moarte
ca iedera boltită ne îmbie
sub umbrarul ei de vecie
cu lanțurile-i prinse de soartă.
poezie de Ion Vinea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Alinare-n alpinism
Petrec cu ochii zarea
Și-i liberă ca valul,
M-apucă iar visarea,
Sunt eu, nisipul, malul
S-aprinde asfințitul
Și luna reapare,
Iar cerul ca lignitul
Mă chinuie-n visare.
O muzică răsună
Prin garduri și alei,
Iar dame cântă-n strună
Cu dor de câțiva lei.
Un felinar se-nclină,
Rugina l-a ajuns.
Ce vremuri de salină!
Nimic nu e de-ajuns.
[...] Citește tot
poezie de Liviu Reti (1 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fluture pe piatra
Trăisem, ca fluturii pe piatră.
Cu ochii întorși în cărbune,
N-aveam cum să aud crescând,
Lacrima în lăuntrul Omului.
Furtuna a trecut- femeie rătăcită,
Smulgând inelul vorbelor de vară.
L-a petrecut nerușinată pe degetul altcuiva,
Cuiva absent.
Pictorul de simfonii
Ne-a rostogolit deja între palme,
Un gol de septembrie.
Il vom pune în podul casei cu pereți de cer,
După ce vom arunca molozul de zăpadă și fluturi
la o ghenă de vise.
Și nu mai înota și tu în sânge,
Că e numai al meu!
poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ochii mei te cutreieră cu îngeri
înșelați de vise.
Le-au înmugurit privirile
în imagini cu trupul tău descompus
pe un batic purtat de uitare.
Alergi pe cărări de toamnă liturgică.
Zăpezi împăciuitore așteaptă
să-ți fie altar.
Te-aș pătrunde cu vapori
de vin mănăstiresc.
Aprinde-ți cărbunii adormiți în candelă
și fierbe-mă sfânt.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de toamnă
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se irosește frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune plutește-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.
Cu fața ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o șterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu fața ei asemeni iubirii ce-a trecut.
poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Poetul din urmă
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură și besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Și plânsu-i-au durerile în glesnă.
De vreme îndelungă-i călător
Cu pietrele și roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
A năzuit o țară de povești
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngerești
Și verile cu umbră de cărbune.
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belșugul,
Din cupe să hălădue - și rob
Ca neaua să-i lucească meșteșugul.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", nr. 1 (15 iunie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cărbune și visare, adresa este: